Amenajarea unui apartament mic este o provocare în sine, de la alegerea mobilierului și a soluțiilor potrivite pentru decorarea pardoselii și a pereților, până la paleta cromatică și sistemul de iluminat. Principala problemă este, desigur, cea a spațiului insuficient, care îți limitează libertatea de acțiune. Și totuși, cu puțină creativitate și răbdare, poți obține un design perfect, chiar și într-o locuință care la prima vedere îți dă senzația unei cutii de carton.
În cele ce urmează, te invităm să descoperi câteva dintre metodele practice și inteligente prin care poți transforma un apartament mic într-un loc relaxant, confortabil și aerisit, ideal pentru a-ți petrece timp de calitate împreună cu cei dragi.
Optează pentru un stil de amenajare cât mai simplu
Unul dintre elementele cheie pentru amenajarea reușită a unui apartament mic este alegerea unui stil care să transforme spațiul mic, lumina naturală insuficientă și senzația de aglomerare în avantaje. Pare o misiune imposibilă, însă ai la îndemână o mulțime de soluții, fără să fie nevoie să apelezi neapărat la un specialist în amenajări interioare. Astfel, poți opta pentru stilul modern, minimalist sau scandinav, caracterizate de simplitate, multifuncționalitate și combinarea unor materiale și texturi naturale, ce creează o atmosferă primitoare.
Din această perspectivă, ai la dispoziție modele variate de pardoseală laminată, de exemplu, realizată 84% din lemn, cu suprafață protectoare din melamină, pentru o întreținere ușoară. Totodată, datorită tehnicilor moderne de imprimare, laminatul poate fi integrat în orice tip de design. Poți alege finisajele în relief sau suprafețele mate ori lucioase. O astfel de pardoseală asigură o stabilitate termică ridicată, poate fi montată și deasupra unui sistem de încălzire prin pardoseală, oferă o bună izolare acustică și este durabilă.
Apoi, atât stilul modern și minimalist, cât și cel scandinav îți dau posibilitatea de a avea o locuință cu mobilă de dimensiuni reduse, care nu ocupă foarte mult spațiu. De asemenea, nu este nevoie de foarte multe decoruri, draperii voluminoase, cuverturi sau covoare supradimensionate care să acopere toata pardoseala, ci dimpotrivă. În ceea ce privește pereții, poți recurge la cărămida aparentă, textura pietrei de râu sau să optezi pentru pereții netencuiți ori nefinisați, cu aspect de plăci de ciment. Toate aceste elemente contribuie la crearea unui spațiu luminos, aerisit și foarte bine organizat.
Alege sistemul de iluminat potrivit
Numeroase studii au demonstrat că există o legătură directă între felul în care sunt luminate spațiile interioare în care petrecem mare parte din timp și starea generală de sănătate fizică și mentală. Astfel, un sistem de iluminat potrivit este nu doar funcțional, oferind siguranța de deplasare și o bună orientare în spațiu, ci joacă un rol esențial și pentru menținerea energiei pozitive, crearea unei atmosfere relaxante și plăcute. De aceea, este important să existe un echilibru între lumina naturală și cea artificială.
Așadar, pe cât posibil, încearcă să nu acoperi ferestrele cu perdele din materiale opace sau cu draperii care să optureze pătrunderea luminii naturale în casă. Dacă poziționarea apartamentului nu permite acest lucru, atunci suplinește deficitul cu surse de lumină artificială. În principiu, vei avea nevoie de trei tipuri de lumini:
- de control – LED-uri încastrate în dulapuri și mese, prin care să poți avea lumină pe suprafețele de care ai nevoie;
- de accent – care scot în evidență anumite elemente arhitecturale sau de decor;
- ambientală – obținută prin surse de lumină suspendate, felinare, lumini de perete.
Orientează-te spre o paletă de culori deschise și calde
Într-un apartament mic este foarte important să creezi senzația de spațialitate. Este un efect pe care îl poți obține foarte simplu alegând o paletă de culori deschise, calde și pastelate. Bej, galben pal, roz deschis, bleu, crem, alb – acestea sunt câteva nuanțe pentru care poți opta. Nu este obligatoriu ca tot apartamentul să fie decorat în aceeași culoare. Poți crea contraste foarte interesante vopsind, de exemplu, un perete din sufragerie sau dormitor în verde și restul, în alb.
Totodată, oglinzile mari, supradimensionate accentuează senzația de luminozitate, chiar și în spațiile unde nu există ferestre, cum ar fi holul de la intrare ori baia. De exemplu, în baie poți opta pentru dulapuri suspendate care au montate oglinzi direct pe uși, iar în dormitor să folosești mobilier cu oglinzi încorporate.
Folosește designul pe verticală și mobilierul multifuncțional
Un alt aspect important pentru o locuință mică se referă la folosirea eficientă a spațiului de care dispui. Din acest punct de vedere, ai la îndemână două modalități practice de amenajare: designul pe verticală, ce îți permite utilizarea suprafeței pereților, și mobilierul multifuncțional, ce te va ajuta să depozitezi diverse obiecte, fără să dai senzația de aglomerare ori dezordine.
De exemplu, în locul unei biblioteci masive care ocupă un perete întreg, ai varianta rafturilor din lemn, montate estetic pe perete. Pe lângă funcționalitate, vei obține și o amenajare deosebită. Dulapurile care sunt foarte bine compartimentate, canapelele cu spații de depozitare sunt opțiuni practice pentru un apartament mic.
Alegerea unui stil de amenajare potrivit, cum este cel modern, minimalist sau scandinav, păstrarea unui echilibru între lumina naturală și cea artificială, o paletă de culori deschise și calde, designul pe verticală și mobilierul multifuncțional sunt doar câteva dintre metodele practice prin care poți amenaja creativ un apartament mic. Prin urmare, chiar dacă pare o misiune dificilă, acceptă provocarea, înarmează-te cu răbdare și pune în practică soluțiile cele mai bune pentru nevoile tale și ale celor dragi.
Sursa foto: Shutterstock