x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Senator american, încătușat la conferința de presă a secretarei Kristi Noem pentru că a pus o întrebare

Senator american, încătușat la conferința de presă a secretarei Kristi Noem pentru că a pus o întrebare

de Redacția Jurnalul    |    12 Iun 2025   •   22:21
Senator american, încătușat la conferința de presă a secretarei Kristi Noem pentru că a pus o întrebare
Sursa foto: The Associated Press

Senatorul democrat din California, Alex Padilla, a fost încătușat și scos cu forța dintr-o conferință de presă susținută de secretara pentru Securitate Internă, Kristi Noem, în Los Angeles, anunță Politico.

Incidentul a avut loc joi, în timpul unei conferințe în care Noem prezenta rezultatele recente ale măsurilor federale împotriva imigrației ilegale. Padilla s-a apropiat de pupitru și a declarat: „Sunt senatorul Alex Padilla. Am întrebări pentru doamna secretar”, moment în care a fost oprit și împins de mai mulți bărbați.

Într-un videoclip publicat de biroul său, Padilla este văzut fiind trântit la pământ și încătușat, înainte de a fi dus într-o cameră alăturată. Ulterior, senatorul a fost eliberat, iar purtătorul său de cuvânt a transmis că i s-a spus că va putea vorbi cu Noem după încheierea evenimentului.

Reacțiile politice nu au întârziat să apară. Lideri democrați precum Chuck Schumer au criticat dur incidentul, iar guvernatorul Gavin Newsom l-a catalogat drept „rușinos și dictatorial”.

În replică, Kristi Noem a declarat „Voi discuta cu senatorul pentru a înțelege mai bine preocupările sale și ce putem face”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×