Întregul acoperiş al Palatul Arhiepiscopal, situat în imediata apropiere a Catedralei Sfinţii Petru şi Pavel, a fost distrus de flăcări. Mai mult, apa folosită de pompieri pentru a stinge flăcările s-a infiltrat în pereţi şi a provocat daune şi la restul clădirii.
Filmul evenimentului
„La ora 21.52 prin apel unic la numărul de urgență 112 am fost solicitați să intervenim la un incendiu izbucnit la mansarda Arhiepiscopiei din Constanța. La locul solicitării au fost alocate 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 5 autospeciale de lucru la înălțime cu o descarcerare, 4 echipaje SMURD, 3 autospeciale operative, o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, iar de la Primărie și de la doi operatori privați din Constanța au venit în sprijin 3 cisterne cu apă și o autospecială de stingere cu apă și spumă. De la ISU Tulcea precum și de la ISU Ialomița au venit câte o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime, dar acestea au rămas în subunitățile noastre pentru asigurarea altor intervenții în caz de nevoie. La locul intervenției nu au fost victime care să necesite îngrijiri medicale sau transport la spital. Incendiul a fost localizat la ora 00.02. În urma incendiului a ars mansarda pe o suprafață de aproximativ de 800 metri pătrați. La ora 01.27 incendiul a fost lichidat, dar echipajele de intervenție au rămas la locul solicitării pentru îndepărtarea tuturor efectelor negative”, a declarat Răzvan Parconie, purtător de cuvânt ISU Dobrogea.
Dosar penal pentru incendiul de la Arhiepiscopia Tomisului
„În cursul serii trecute, în jurul orei 21.50, polițiștii constănțeni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la clădirea Arhiepiscopiei Constanța, are loc un incendiu.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Poliției municipiului Constanța, precum și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța, pentru asigurarea unui perimetru de siguranță în vederea unei intervenții eficiente și rapide a pompierilor, dar și pentru restricționarea traficului rutier, acolo unde situația a impus-o.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, potrivit unui comunicat al IPJ Constanța.