Pensionarii care au stat la coadă să prindă o vacanţă gratuită în Grecia din partea Primăriei Capitalei, dar nu au avut noroc mai au o speranţă până la sfârşitul lui octombrie. După primele serii, deja sunt 78 de persoane care au renunţat în ultimul moment să mai plece, din cauza unor probleme de sănătate, evenimente în familie sau alte motive personale. În locul lor, au plecat 78 de pensionari trecuţi pe listele de aşteptare. Sunt 400 de persoane pe aceste liste şi, dacă se păstrează ritmul renunţărilor de până acum, este posibil ca 200 de persoane din cele 400 rămase pe dinafară să prindă, totuşi, un loc.
Până acum, s-au distrat în Grecia pe banii primăriei 250 de pensionari. Au plecat primele 4 serii, mai urmează încă 5. În total, sunt o mie de bucureşteni care se vor plimba gratis până la sfârşitul lunii viitoare. Oamenii trebuie să ştie însă că nu se mai fac înscrieri. „Lista este închisă din 6 august, precizează Alexandra Dobre, directorul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti. Suntem la seria 4, nici la jumătatea proiectului. Sunt şanse mari pentru cei de pe lista de aşteptare. Seria 4 este acum în Grecia, mai urmează alte 5 serii. Ultimul grup pleacă pe 21 octombrie. În primele 3 serii, au fost 150 persoane. În cea de-a patra, 100. Grupurile pot fi mai mari sau mai mici, în funcţie de cum s-au găsit locuri de cazare".
Excursii, dansuri, petreceri
Unde se distrează pensionarii bucureşteni trimişi în Grecia? Pe plajele din Paralia Katerini, la hoteluri de 2 sau 3 stele. Unităţile de cazare alese pentru acest program au toate aceleaşi condiţii: pensionarii sunt cazaţi 7 nopţi în camere dotate cu aer condiţionat şi frigider, au 3 mese pe zi, prosoape schimbate şi curăţenie zilnic sau o dată la două zile. Hotelurile au fost alese astfel încât să aibă şi cabinet medical, cu medic în permanenţă. Şi în timpul transportului cu autocarul sau la plimbările prin staţiune, turiştii sunt însoţiţi în permanentă de un reprezentant al Crucii Roşii şi de un reprezentant al primăriei, la fiecare grup de 10 persoane. Toţi membrii grupului primesc şi câte un cartonaş cu datele de contact ale coordonatorilor, în română şi engleză, să se poată descurca dacă totuşi se rătăcesc.
Proiectul „La pas pe tărâmul legendar al Greciei” a costat 1.500.000 de lei, în jur de 300 de euro sejurul pentru fiecare pensionar. În aceşti bani, au intrat însă nu doar transportul, cazarea şi masa, ci şi o mulţime de activităti şi excursii. Au fost pe Muntele Olimp, la Meteora, au vizitat şase mănăstiri, au învăţat dansuri tradiţionale, au avut ghid turistic şi câte o broşură cu detalii istorice despre obiectivele incluse în program. În plus, pentru fiecare grup se organizează o seară grecească şi una românească. Cei mai mulţi şi-au cumpărat icoane şi obiecte religioase din locurile vizitate. Iar cei care n-au dat banii pe suveniruri au păstrat ca amintire pălăria de paie şi tricoul primite la urcarea în autocar.
Cea mai bătrână pensionară din cei o mie care au câştigat excursia în Grecia are 84 de ani. Au fost şi două cupluri care au sărbătorit nunta de aur chiar în această vacanţă şi au primit şi bani de la primărie, ajutorul de 1.500 de lei care se acordă la 50 de ani de căsnicie. Au fost şi cazuri când a plecat doar un membru al familiei, pentru că soţul sau soţia n-au mai prins loc. Trist este că unii au fost nevoiţi să renunţe la excursia gratuită pentru că nu au avut de unde să facă rost de bani de buzunar.
Unii dintre excursionişti n-au fost plecaţi în viaţa lor din tară, şi nici nu visau să ajungă vreodată în Grecia, aşa că s-au grăbit să trimită poze şi filmuleţe făcute cu telefonul pe site-ul Centrului pentru seniori. Alţii au lăsat şi mesaje în cărţile de impresii, la recepţia hotelului.