Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018. Islanda a demonstrat că merită să fe aici

Cupa Mondiala 2018. Islanda a demonstrat că merită să fe aici

Selecţionerul Islandei, Heimir Hallgrimsson, s-a declarat decepţionat de eşecul cu Croaţia (1-2) din Grupa D, în urma căreia naţionala insulară a părăsit competiţia, dar a apreciat că jucătorii săi au dovedit că meritau să joace la Cupa Mondială de fotbal din Rusia.

 

''Vreau să felicit Croaţia. A jucat de o manieră impresionantă de la începutul turneului. Le doresc ce e mai bine şi cu calitatea lor nu aş fi surprins dacă vor ajunge acolo unde Slaven Bilic şi alţii au ajuns (semifinale la CM 1998 - n.r.). A fost un meci aşa cum ne-am aşteptat, cu posesie redusă pentru noi. Nu am jucat prea multe meciuri contra unei echipe atât de bune, care şi-a creat atâtea ocazii. Sunt decepţionat de rezultat, dar încântat de maniera în care au jucat băieţii. Nu au renunţat, dar nu au mai avut energie la final. Am avut o şansă să mergem în optimi. Am atacat, ne-am asumat riscuri, chiar dacă ştiam că din cauza calităţii croaţilor nu puteam asta fără să riscăm'', a spus Heimir Hallgrimsson la conferinţa de presă de după meci.

''Am făcut un meci foarte bun cu Argentina şi acum de asemenea. Am avut o repriză bună cu Nigeria. Am fost buni 5 reprize din 6. Ei (jucătorii, n. red.) au demonstrat că meritau să fie aici şi să se măsoare cu cei mai buni. Ştiam ce se întâmplă în celălalt meci şi trebuia să avem răbdare, dar golul încasat a fost ca un şoc. Dar nu am renunţat. În ultimii ani, am găsit o identitate pentru această echipă, un stil un caracter. Ne-am găsit calea noastră. Toată lumea este de acord şi jucătorii au acceptat maniera noastră de joc şi de muncă. E un lucru special. Am găsit o manieră de a câştiga meciurile şi pentru asta nu trebuie să fim ca Spania sau Brazilia'', a mai declarat Hallgrimsson.

Islanda a jucat pentru prima oară la un turneu final de Cupă Mondială. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri