Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondială 2022: Belgia pleacă acasă, Maroc și Croația merg mai departe

Cupa Mondială 2022: Belgia pleacă acasă, Maroc și Croația merg mai departe

de Redacția Jurnalul    |   

Maroc și Croația sunt cele două echipe care s-au calificat joi seara în optimile de finală ale Cupei Mondiale, ocupând primele două locuri în Grupa F. Maroc a învins Canada cu 2-1, în timp ce Croația și Belgia au remizat, 0-0, rezultat ce îi trimite acasă pe „dracii roșii”.

Pe Al Thumama Stadium, din Doha, Marocul a deschis scorul după doar 4 minute de joc, când Hakim Ziyech a profitat de o greșeală a portarului advers, a interceptat o minge și a fructificat cadoul primit, pentru 0-1.

Peste 20 de minute, Hakimi îl angajează în adâncime pe Youssef En Nesyri, care marchează dintre doi fundași canadieni care îl talonau, pe colțul scurt, pe lângă Borjan (0-2, min. 23). La acest scor, Marocul e calificată în optimi.

_____
Croația, la Al Rayyan, începe mai bine meciul și Perisic îl testează pe Curtois după doar 20 de secunde, dar șutul său trece pe lângă poartă. Croații se instalează timp de 5 minute în fața careului belgian, dar De Bruyne și ai lui reușesc să tempereze puțin jocul adversarilor și Carrasco are și el o ocazie la poarta croaților.

În minutul 15, după o centrare în fața porții lui Curtois, din lovitură liberă, Croația primește lovitură de pedeapsă, după un faul neglijent. Arbitrul Anthony Taylor se asigură că sunt întrunite condițiile de executare a loviturii de pedeapsă când din cabina VAR este avertizat de existența unui posibil offside, înainte de fault.

Spre dezamăgirea suporterilor croați, penalty-ul este revocat.

_____
Canadienii nu cedează, în ciuda scorului, și la o acțiune insistentă în flancul stâng, Nayef Aguerd deviază în proprie poartă și Canada reduce diferența 1-2 (min. 40).

Înainte de a se intra la vestiare, marocanii mai marchează o dată, dar golul lui Youssef En Nesyri este anulat pentru un offside.

Africanii sunt calificați de pe prima poziție a grupei, după primele 45 de minute

_____
Croația și Belgia se contrează intens, toate încercările celor două echipe fiind stopate devreme de angrenajele defensive, puține mingi reușind să ajungă amenințător în zona careului, fără a se pune însă presiune pe portari. Remiza nu e favorabilă Belgiei, la acest scor, înregistrat la pauză, Croația ocupând locul secund în grupă.

_____
După pauză, la Doha, nu se întâmplă nimic important până în minutul 72, când Hutchinson, aflat la capătul unei centrări din corner, îl învinge pe Bono, dar mingea nimerește transversala, revine la Alistair Johnston care trimite peste poartă, tot cu capul.

Canadienii continuă să construiască pentru a-și salva onoarea măcar cu o remiză, dar acțiunile lor nu au consistență.

_____
Incomplet refăcut după o accidentare, Lukaku este aruncat în luptă pentru „diavolii roșii”, dar prima ocazie a părții secunde le aparține croaților, șutul lui Mateo Kovacic, din minutul 50, fiind respins cu dificultate de Curtois.

Cea mai mare ocazie a meciului îi are în prim plan pe Carrasco și pe Lukaku, care în minutul 61 irosesc pe rând șansa de a deschide scorul. Carrasco nu izbutește să-l învingă din poziție centrală pe Livakovic,mingea respinsă ajunge la Lukaku, iar acesta șutează violent în bară.

Același Lukaku primește apoi o centare bună de la De Bruyne și trimite cu capul foarte puțin peste poartă.

Ajung și croații în careu, dar Curtois este la post de fiecare dată.

Croații își doresc victoria, pentru a trece în fruntea clasamentului, dar tot Lukaku e cel care are ocazia primului gol, în minutul 87, cu un șut pe lângă poartă.

Belgienii termină în ofensivă, dar fără rezultat pe tabelă, ceea ce echivalează cu eliminarea de la Cupa Mondială a ocupantei locului 2 în clasamentul FIFA.

______
Canadienii salvează doar la capitolul dorință, ultimele minute ale partidei cu Maroc găsindu-i în jumătatea adversă, unde însă nu pot pune probleme.

Maroc învinge și câștigă grupa F, cu 7 puncte, urmată de Croația cu 5. Belgia termină pe 3, cu 3 puncte, iar Canada pleacă fără puncte obținute în Qatar.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri