Preşedintele Nicuşor Dan a anunțat luni că România îl propune pe Dacian Cioloş pentru funcţia de secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Internaţionale a Francofoniei.
La Palatul Cotroceni, președintele a precizat că în prezent există doi candidaţi pentru această poziţie, iar ambii provin din Africa Centrală.
„Faptul că avem o competiţie este un semn bun, un semne de democraţie, un semn de interes al statelor şi guvernelor membre, pentru viitorul francofoniei şi, în acest context, credem că apariţia unei noi candidaturi poate aduce o opţiune suplimentară şi mai ales poate stimula o dezbatere necesară despre viitorul organizaţiei. Pentru toate aceste elemente, dar şi pentru rolul important pe care ţara noastră îl are în cadrul francofoniei, am plăcerea să vă anunţ că avem în vedere implicarea României în această competiţie, prin lansare oficială a unei candidaturi, candidatura domnului Dacian Cioloş fost prim-ministru şi fost comisar european pentru agricultură”, a spus preşedintele Nicușor Dan.
Nicuşor Dan a mai spus că este pentru prima dată când o ţară din regiunea Europei de Est propune un candidat pentru funcţia de secretar general al francofoniei.
„Este o opţiune cu vocaţia de a uni, este o opţiune constructivă şi orientată spre viitor şi este momentul ca România să profileze mai puternic, ca naţiune decisă să ia parte prin contribuţii tot mai consistente la marile proiecte internaţionale”, a menţionat preşedintele în discursul său.
Fostul premier, Dacian Cioloş, a luat apoi cuvântul și a vorbit despre modul în care acesta vede francofonia și despre rolul său în parcursul personal și profesional.
„Pentru mine francofonia înseamnă mult mai mult decât un simplu spațiu al limbii. Este busola care mi-a orientat viața, formarea culturală și parcursul profesional. Prin deschiderea pe care mi-a oferit o limba franceză, am descoperit o lume fără frontiere, un spațiu al întâlnirilor, al dialogului, un loc al deschiderii și al încrederii. Ce m-a cucerit în francofonie este acest acces direct la istorie și la modernitate, dincolo de subiectivitatea și de umbrele trecutului. Este o punte și un dialog între civilizații, este o fereastră generoasă către lume.
Se spune adesea, potrivit unui proverb african binecunoscut, dacă vrei să mergi repede, mergi singur, dacă vrei să ajungi departe, mergi împreună cu cel de lângă tine. În acest spirit înțeleg eu francofonia. Franceza este mai mult decât o limbă, este un proiect colectiv.
Însă, dincolo de acest instrument de comunicare, francofonia este un spațiu de pace. Este terenul fertil pe care trebuie să construim și să evoluăm. Este o alegere să nu mergem singuri, ci să mergem împreună alături de celelalte state francofone pentru a ne aduce la îndeplinire propria noastră devenire.
Franceza poate să fie un instrument privilegiat al schimburilor, producțiilor și ambițiilor sociale ale tinerilor. Tocmai din acest motiv, doamnelor și domnilor, îmi iau angajamentul astăzi în această aventură. Vreau să aduc francofoniei experiența concretă a acestei lumi noi, acestei lumi în care franceza n-a căutat să înlocuiască limba maternă română, ci a îmbunătățit-o cu generozitate.”, a spus Cioloș.
(sursa: Mediafax)