Președintele USR, Dan Barna, susține, prin intermediul unei postări pe contul său de Facebook, că strategia anti-pandemie nu funcționează și critică „lipda se direcție” a Guvenrului privind combaterea efectelor infecției cu noul coronavirus.
„Strategia anti-pandemie nu funcţionează. Numărul cazurilor de COVID-19 creşte de la o zi la alta. Unul câte unul, statele europene încep să impună restricţii pentru români. Asta are efect atât în plan personal pentru cei care vor să călătorească, cât şi pentru companiile care depind de graniţe libere pentru a putea să îşi desfăşoare activitatea. Este destul de clar că la nivelul Guvernului există o lipsă de direcţie în privinţa combaterii pandemiei. Suntem în momentul în care România trebuie să îşi facă o evaluare să vadă ce nu a mers bine şi să schimbe strategia", scrie Barna.
De asemenea, liderul USR atrage atenția că o continuare a tendinței din acest moment va duce la „tot mai multe pagube atât din punct de vedere al sănătății publice, cât și din cel al posibilității desfășurării unei vieți normale”.
„Aceasta nu este o declaraţie politică, ci un semnal de alarmă. Dacă nu acţionăm rapid şi hotărât, consecinţele vor fi mult mai serioase. Şi le vom suporta cu toţii", mai afirmă Barna.
Miercuri, Grupul de Comunicare Strategică a transmis că, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 555 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. Totalul îmbolnăvirilor a ajuns la 30.175.