Concertul de Basm susținut la Palatul Lugoj a reușit sa creeze o lume în care sunetul și arhitectura unică s-au îmbrățișat într-un dans feeric, răsărit ca o floare de primăvară cufundată într-un spectacol de lumini pus la cale, parcă, de spiridușii și zânele din cărțile de pe noptiera bunicilor.
Piesa extrasă din acest concert, “Creanga de Aur”, descrie perfect atmosfera de basm din cadrul evenimentului, un poem audiovizual desăvârșit ce ne vorbește despre visare întru memorie.
Daniel Dorobanțu este un artist cunoscut pentru seria de Concerte de Basm în care îmbină arhitectura locului cu spectacolul de lumini și vibrația profundă a sunetului. Spectrul audiovizual capătă rezonanțe ce pun în valoarea atât spiritul uman, cât și formele sau structurile lumii fizice. Desigur, aceste două lumi, aflate într-o continuă completare, își împlinesc scopul artistic în limbajul liric, unul cu substraturi angelice, în radierile vocale care de data aceasta au fost oferite de talentata compozitoare și interpretă Maria Hojda.
Locul devine solul în care spiritul își modelează visarea, drumul și speranța. Astfel au stat lucrurile și în cadrul evenimentului de la palatul fostei prefecturi din Lugoj. O clădire-monument construită între anii 1843-1859 care avea să adauge și mai mult sens acestui concert inedit oferit publicului lugojean. Restaurat în urmă cu puțin timp printr-o investiție a unui grup de investitori italieni care au simțit potențialul acestui palat-monument, Palatul Lugoj se prezintă ca o locație de bun-gust și rafinament dedicată celor care vor să își dezvolte, în mod concret, pasiunea. Astfel, reașezat în lumina reflectoarelor, adus la strălucirea din alte vremi, Palatul Lugoj este o locație ce poate deveni un centru cultural și economic important pentru zona de vest a țării, dar nu numai. Spațiile atent lucrate, unele cu note luxuriante, sunt disponibile pentru vizite, dar mai ales pentru închirierea lor, pentru expoziții artistice mici sau de anvergură, evenimente, birouri sau locații pentru ateliere, practic, un ultramodern boutique mall.