Jurnalul.ro Ştiri Justitie Darius Vâlcov, primul fugar celebru, adus din Italia în România

Darius Vâlcov, primul fugar celebru, adus din Italia în România

de Vali Deaconescu    |   

Fostul ministru Darius Vâlcov, fugit în Italia, a fost adus în România luni după-amiază cu o cursă de linie. Politicianul era condamnat definitiv pentru 6 ani.

Fostul ministru și primar ar urma să își ispășească pedeapsa la Penitenciarul Rahova.

Fostul ministru de finanțe Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare de Înalta Curte de Casație și Justiție. Pedeapsa în apel a fost diminuată de la 8 ani, la 6 ani de închisoare, 5 ani fiind cea mai mare pedeapsă aplicată în dosar, la care s-a adăugat un spor de 1 un reprezentând o treime din pedepsele pentru celelalte fapte.

Înalta Curte de Casatie și Justiție a repus pe rol în 2022 dosarul în care era inculpat Darius Vâlcov.

„Repune pe rol cauza ce formează obiectul dosarului nr.790/1/2019 având ca obiect apelurile declarate de Ministerul Public, parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție - Directia Națională Anticoruptie și de inculpații Tomescu Constantin Cristian, Vâlcov Darius Bogdan, Prina Minel Florin și Timofte Petre Bogdan împotriva sentintei penale nr.74 din data de 8 februarie 2018, pronunțate de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr.2018/1/2018, privind și pe intimatul inculpat Susală Lucian Petrut. Fixează termen de judecată la data de 26 septembrie 2022, Sala Secțiilor Unite, cu citarea inculpaților și încunoștiințarea apărătorilor acestora”, potrivit minutei ÎCCJ.

Potrivit anchetatorilor, în 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, care avea la acel moment calitatea de primar al municipiului Slatina, judeţul Olt. Omul de afaceri i-a propus lui Vâlcov ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, pentru a câştiga nişte licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, în oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt", al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) "Oltul" (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apă şi canalizare în aria de implementare a proiectului "Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Olt".

În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava", "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina" şi "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt", arată procurorii.

Conform sursei citate, cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie membrii comisiei au eliminat din caietul de sarcini, în mod abuziv, o parte din condiţiile de eligibilitate pentru a favoriza firma omului de afaceri, la comanda fostului ministrul al Finanţelor.

În final, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt", având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări.

"Administratorul societăţii şi suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii", potrivit procurorilor anticorupţie.

Procurorii au ajuns la concluzia că, începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plăţile către Vâlcov.

În acest context, Darius Vâlcov l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu Minel-Florin Prina, care la vremea respectivă era viceprimar al municipiului. Prina ştia de înţelegerea dintre cei doi şi a hotărât, pentru a disimula provenienţa ilegală a banilor, ca diferenţele de bani neonorate să fie plătite către o firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu.

"De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Suşală Lucian Petruţ, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian şi a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani", potrivit anchetatorilor.

Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte erau fictive.

Anchetatorii au mai stabilit că, în urma înţelegerii cu omul de afaceri, fostul ministrul al Finanţelor a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ două milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.

Subiecte în articol: Darius Vâlcov Italia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri