Jurnalul.ro Ştiri Externe De 16 ori mai tare ca Hiroshima

De 16 ori mai tare ca Hiroshima

Testul nuclear nord-coreean lansat pe 3 septembrie a degajat o putere de 250 kilotone. Altfel spus, dispozitivul testat a fost de peste 16 ori mai puternic decât bomba atomică folosită la Hiroshima, au afirmat, ieri, experți nucleari, revizuind astfel evaluările anterioare, scrie France Presse.

Phenianul susține că dispozitivul testat acum zece zile a fost o bombă H, suficient de mică pentru a putea fi montată pe o rachetă. Acest al șaselea test nuclear a dus la votarea, în Consiliul de Securitate, a celei de-a opta rezoluții cu sancțiuni împotriva Coreei de Nord. Institutul geologic american USGS a înregistrat în timpul acestui test o mișcare telurică având magnitudinea de 6,3 grade. Organizația Tratatului privind Interzicerea Totala a Testelor Nucleare (CTBTO) și agenția norvegiană Norsar au reevaluat magnitudinea anterioară la 6,1 grade. În consecință, site-ul specializat „38 North”, de pe lângă Universitatea Johns Hopkins din Washington, a anunțat că revizuiește estimarea anterioară a puterii exploziei, avansând cifra de 250 de kilotone. Dispozitivul este posibil să fi fost de 16 ori mai puternic decât bomba americană de 15 kilotone, care a fost folosită de americani la Hiroshima în 1945. Estimările oficiale ale puterii bombei testate la 3 septembrie au variat foarte mult, de la 50 de kilotone, conform Seulului, la 160, potrivit Japoniei. Site-ul „38 North” avansase anterior cifra de peste 100 de kilotone. Responsabili americani au indicat că încearcă să verifice dacă a fost o bombă H, precizând că în acest stadiu „afirmația nord-coreeană potrivit căreia a fost o bombă cu hidrogen nu este lipsită de logică”.

Coreea de Sud a declarat, ieri, că s-a confirmat existența unor urme de gaz xenon radioactiv în urma testului nuclear nord-coreean, dar că nu a reușit să stabilească dacă a fost testată o bombă cu hidrogen.

 

Subiecte în articol: test nuclear
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri