Am mai scris că o problemă mai mare decât deflația europeană este marketingul românesc. La noi nu prea există supraofertă de mărfuri, suntem dependenți de importuri.Și desigur că în această perioadă mărfurile pot să intre la prețuri mici, însă marketingul are grijă să se vândă mai mereu la prețuri în creștere.
De aceea e musai să se schimbe paradigma, de la a vinde puțin şi scump, la a comercializa volume mari de bunuri, la prețuri rezonabile. De fapt, ideea este de a găsi prețul corect, cel la care pot fi vândute produsele fără să se mărească economia subterană.
Oare cât de greu e să faci o reţea de distribuţie cum au marii retailerii, ce aduc marfă din import, pentru a permite integrarea unor producători mici, ce-şi vând roşiile în faţa porţii?
Da, dar dacă tot am pomenit de marii comercianţi am observat relativ recent şi că producătorii de lactate se lasă “înghiţiţi”. Ştiţi de ce? Pentru că şi-au dat seama că actualii distribuitori pot produce în orice moment sub marca proprie ceea ce fac ei.
Ştiu că este împotriva firii, dar ca să devină producătorii şi retaileri e mai greu!
Şi totuşi ceea ce n-au cum să facă comercianţii ce se ocupă şi de producţie sunt mărfurile de nişă de calitate superioară. Cu alte cuvinte, ceea ce n-au înţeles companiile preluate este că nu trebuiau să se axeze pe produse “generice”, ci pe unele care să rupă gura târgului, prin care să obţină prima de succes menită să le asigure independenţa.
Însă, fiindcă n-au reuşit ori nici nu s-au gândit să fabrice bunuri care să le confere un avantaj comparativ s-au lăsat cumpărate. Iată care-i cheia, şi ce face diferenţa, competitivitatea şi inovaţia. Ca brandurile româneşti să reziste aveau nevoie să meargă pe nişte produse unice. N-au făcut-o, şi în loc să fie premiate sunt penalizate de piaţă. Va înţelege cineva vreodată că francizele, în orice formă, nu te îmbogăţesc?