Jurnalul.ro Editoriale De ce nu mai au românii 7 ani de acasă?

De ce nu mai au românii 7 ani de acasă?

de Ionuț Bălan    |   

La început a fost Hitlerjugend, pentru că führerul a realizat, în aceeași perioadă în care vorbea de spațiul vital din Est ce este inclus acum în UE, cât de important e să-i îndoctrinezi pe cei mici. Dar nici bolșevicii nu s-au lăsat mai prejos și au înființat organizația pionierilor. Pe care au exportat-o în toate țările unde au impus comunismul. Iar Ceaușescu s-a gândit la mai mult, cum să practice spălarea pe creier încă din scutece, și așa au apărut șoimii patriei.

Continuatoare ale acestor idealuri mărețe și rezonând cu ceea ce se întâmplă în țările europene, conducerile postcomuniste au introdus la şcoală clasa pregătitoare, după care au fost sau vor fi incluse în învăţământul obligatoriu grupele mare şi mijlocie de la grădiniţă şi urmează chiar şi grupa mică. Ceea ce înseamnă să se vină - cu exemple europene - în sprijinul ideii de a nu mai avea copiii 7 ani de acasă.

În fine, în acest cadru care pregăteşte mai bine omul nou decât în societatea socialistă multilateral dezvoltată, probabil că mai întâi preșcolarii vor fi „hrăniți” cu ceva poezie proletcultistă marca Veronica Porumbacu, care a anticipat încă din anii ’50 integrarea europeană prin versurile: „O, Europă, te simt în mine/Te simt adânc în mine!”. După care, școlarii urmează să fie puși la curent, la orele de Educație Civică, cu pasajele din Constituție care le arată că trăiesc într-un stat național-socialist: „România este stat național (...) social (...) are ca fundament unitatea poporului roman și solidaritatea cetățenilor săi”. Și apoi urmează să fie testați: Consideri că dragostea de țară e o îndatorire a oricărui cetățean român? Sau: Crezi că poți să servești țara prin orice profesie?

Firește că cel mai mare „dușman” al înregimentării românilor de la o vârstă fragedă ar fi continuarea educației la domiciliu, nu până la „7 ani de acasă”, ci mult după aceea, ceea ce se numește homeschooling. Astfel e imposibil ca cei mici să mai fie îndoctrinați de programa unică de învățământ.

Dar sigur că atunci când se pune problema ca statul să nu mai instituţionalizeze relaţia părinte - copil, sugerând că individul poate învăța și de acasă să se apere, să economisească, să fie cinstit, fără să-l „sprijine” statul, sunt repede puse pe tapet problemele legate de dezancorarea emoțională și de costurile mai ridicate.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri