Jurnalul.ro Special Anchete De ce nu vor procurorii să ancheteze devalizarea Astra

De ce nu vor procurorii să ancheteze devalizarea Astra

de Ion Alexandru    |   
Deşi au trecut mai bine de patru luni de la retragerea, de către Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, a autorizaţiei de funcţionare a SC Asigurare-Reasigurare Astra SA, procurorii nu par a fi interesaţi de elucidarea uneia dintre cele mai importante fraude generate pe piaţa de asigurări, cu un impact social major. Niciunul dintre semnalele de alarmă trase, pe parcursul încercărilor de reorganizare a companiei, nu este investigat de autorităţile statului.

În schimb, chiar şi falimentară, Astra poartă, încă, războaie în instanţe. Pe de o parte, compania, reprezentată de fostul administrator special, încearcă să recupereze cele 119 milioane de lei „împrumutate” de Dan Grigore Adamescu de la Astra către Medien Holding, compania care editează cotidianul „România liberă”, şi, pe de altă parte, este vorba despre încercarea familiei Adamescu de a întoarce decizia ASF referitoare la declararea falimentului.

Recuperarea creanţei pe care Medien Holding o are de achitat către Astra a condus la iniţierea unei acţiuni, la Tribunalul Bucureşti, prin care societatea de asigurări, aflată în faliment, cere, la rândul ei, falimentul publicaţiei „România liberă”. Procesul a fost reluat şi urmează să se judece la sfârşitul lunii februarie.

Sumele importante de bani care au fost „sifonate” din conturile SC Asigurare-Reasigurare Astra SA către compania Medien Holding, editorul publicaţiei apropiate de regimul Băsescu şi patronată de familia Adamescu, fac, aşadar, obiectul unui proces civil. Nu însă şi al unei cercetări penale, aşa cum prevede Legea 31/1991 a societăţilor comerciale.

Asigurătorul, folosit de Dan Adamescu în interes personal

Astfel, potrivit Raportului Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), întocmit în primăvara anului trecut, la 18 luni de la demararea procedurilor care au vizat redresarea Astra Asigurări, concluziile referitoare la cauzele care au condus la prăbuşirea companiei au fost clare, fiind identificate trei categorii de motive care au determinat deteriorarea lichidităţii şi a solvabilităţii Astra, „până sub nivelurile minime prevăzute de lege”.

Aceste motive sunt: managementul defec tuos al activităţii companiei, raportarea distorsionată atât a poziţiei şi a performanţei financiare, cât şi a indicatorilor de predictibilitate, având ca efect crearea aparenţei de conformitate cu legile în vigoare şi, nu în ultimul rând, „servirea anumitor interese personale sau ale grupului de firme la care Astra este afiliată, prin utilizarea activelor companiei”.

La propunerea ASF, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Astra a aprobat, în data de 12 mai 2014, delegarea administratorului special KPMG Advisory să se ocupe de majorarea capitalului social cu până la 490 de milioane de lei. Pe lângă inserţia de capital, planul de redresare financiară a prevăzut şi unele măsuri fără impact financiar la nivelul lichidităţii (non-cash), printre care s-a numărat inclusiv „garantarea/darea în plată a împrumuturilor intergrup, în valoare de peste 119 milioane de lei, inclusiv dobânda aferentă”. Este vorba despre recuperarea împrumuturilor acordate ziarului „România liberă”.

Datoria Medien Holding putea acoperi toate debitele exigibile

ASF nota faptul că demersurile recuperării acestei creanţe nu au putut fi finalizate. Motiv pentru care Astra a înaintat o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă a debitoarei Medien Holding, controlată tot de acţionarii principali ai companiei creditoare, respectiv de familia miliardarului Adamescu.

Raportul mai menţionează şi lipsa de cooperare în rezolvarea operaţiunilor financiare intergrup. Administratorul special al Astra a solicitat, anul trecut, în repetate rânduri, sprijinul acţionarilor majoritari – adică în special lui Dan Grigore Adamescu - în vederea recuperării acestei creanţe de 119 milioane de lei de la societatea Medien Holding, controlată tot de familia Adamescu, însă, în ciuda iniţierii unor negocieri în vederea stingerii amiabile a creanţei, Medien Holding nu a mai furnizat niciun raport clar la propunerile administratorului Astra, KPMG Advisory.

Mai mult, în tentativa de redresare financiară a Astra, s-a urmărit nu numai recuperarea împrumuturilor acordate în cadrul grupului, dar şi interzicerea acordării de noi împrumuturi. De remarcat este faptul că, la sfârşitul lunii august a anului trecut, valoarea datoriilor exigibile aferente daunelor aprobate la plată ale Astra cumulau 105 milioane de lei, în condiţiile în care valoarea disponibilităţilor s-a diminuat până la 3,5 milioane de lei, sold zilnic. Asta, în timp ce datoria de 119 milioane de lei a Medien Holding, editorul „României libere”, putea acoperi, doar ea, această problemă, dacă ar fi fost restituită.

Se cere falimentul „României libere”

La data de 5 mai 2015, compania SC Asigurare- Reasigurare Astra SA, prin administrator special KPMG Advisory SRL, dar şi Societatea Profesională Notarială „Marina Sergiu Sorin şi Asociaţii”, în calitate de creditori, au înaintat Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă, o cerere privind deschiderea procedurii falimentului SC Medien Holding SRL. Procesul a demarat în 29 mai 2015 şi se judecă de atunci cu viteza melcului.

Primul termen s-a amânat pentru 14 septembrie 2015, pentru ca Medien Holding să ia cunoştinţă de noua cerere formulată în cauză. Apoi, s-a amânat pentru 26 octombrie pentru ataşarea unui alt dosar în care s-a cerut insolvenţa şi pentru ca Astra să depună un certificat constatator. După care cauza s-a amânat din nou pentru data de 14 decembrie şi, ulterior, pentru 22 februarie 2016, pentru ca lichidatorul judiciar al Astra Asigurări să analizeze o tranzacţie încheiată şi pentru a formula un punct de vedere.

Este foarte posibil ca Medien Holding să fi achitat sau să fi promis achitarea unei tranşe a datoriei, însă acest lucru nu poate, din punct de vedere procedural, să anuleze fapta săvârşită în trecut, în eventualitatea declanşării unei anchete penale în această cauză.

Împrumuturile către ziar egalează suma încasată din contracte cu statul

„Jurnalul Naţional” a dezvăluit, încă din luna mai a anului trecut, faptul că, începând cu anul 2009, Astra Asigurare-Reasigurare SA a încheiat, atât prin licitaţii, cât şi prin încredinţări directe, de la autorităţile guvernamentale sau locale, ori de la societăţi sau regii publice, un număr de 149 de contracte de prestări servicii de asigurare de tip RCA şi CASCO, asigurări de viaţă şi alte tipuri de asigurări, a căror valoare totală este de 99.130.069,48 lei, cu tot cu TVA.

Firma de asigurări a lui Dan Grigore Adamescu a reuşit, astfel, să devină principalul furnizor de servicii de asigurare pentru instituţiile statului, mai ales în perioada în care la guvernare s-a aflat Partidul Democrat Liberal. Cei mai mulţi bani încasaţi de Astra Asigurări în această perioadă au venit de la instituţii strategice aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.



Coincidenţa face ca, la începutul anului 2014, fostul şef al ASF, Dan Radu Ruşanu (foto), să dezvăluie că o sumă apropiată ca valoare cu cea rezultată din aceste contracte să fi fost deturnată către ziarul „România liberă”.

Cât priveşte trustul de presă controlat de Dan Grigore Adamescu, prin intermediul Medien Holding, dar şi al unei suveici de firme, acesta a mai încasat de la instituţiile statului alte 700.000 de euro, prin contracte de publicitate, prestări servicii sau publicarea de anunţuri de mică publicitate.

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, SC Asigurare- Reasigurare Astra SA este acţionar în cadrul companiei SC Astra Activ Imob SRL, nu şi în Medien Holding. La rândul ei, Astra Activ Imob SRL nu deţine participaţii în cadrul niciunei alte firme, deci nici în cadrul Medien Holding.

După multe luni de analiză, instituţia condusă de Mişu Negriţoiu a constatat că devalizarea Astrei în favoarea ziarului lui Adamescu este unul dintre motivele pentru care asigurătorul a intrat în colaps

Deşi în acest caz cu miză de milioane apele sunt cât se poate de liniştite, Dan Adamescu a fost condamnat în primă instanţă la 4 ani şi 4 luni de închisoare pentru dare de mită

Nicio anchetă penală

Falimentul Astra a generat un adevărat cutremur pe piaţa asigurărilor din România. Efectele acestei situaţii se resimt, astăzi, inclusiv în preţurile poliţelor RCA practicate de celelalte companii de asigurări. Însă, în ciuda evidenţelor, nu a fost declanşată nicio anchetă penală care să vizeze această situaţie.

Aşa cum arătam mai sus, ASF a identificat, printre cauzele care au condus la falimentarea Astra, „servirea anumitor interese personale sau ale grupului de firme la care Astra este afiliată, prin utilizarea activelor companiei”.

Legea societăţilor comerciale nr. 31/1991 prevede, în cuprinsul articolului 272, alineat (1), punctul 2, faptul că se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul societăţii care „foloseşte cu rea-credinţă bunul sau creditul de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia, sau în folosul propriu, ori pentru a favoriza o altă societate în care are interes direct sau indirect”.

Într-adevăr, nu constituie, potrivit legii, infracţiune fapta dacă ea este săvârşită de către o societate comercială care are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la una din societăţile controlate ori care o controlează pe aceasta direct sau indirect. În cazul de faţă, însă, SC Asigurare-Reasigurare Astra SA, în calitate de creditor, nu deţine acţiuni la Medien Holding (debitoarea) şi nici viceversa.

În aceste condiţii, având în vedere faptul că planul de redresare financiară a eşuat, ASF a închis, la data de 27august 2015, procedura şi a retras autorizaţia de funcţionare a SC Asigurare-Reasigurare Astra SA, aceasta intrând, oficial, în faliment.

Subiecte în articol: astra astra asigurari procurori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri