Jurnalul.ro Ştiri Externe Decizie fără precedent. Țara unde lucrătoarele sexuale beneficiază de asigurări sociale

Decizie fără precedent. Țara unde lucrătoarele sexuale beneficiază de asigurări sociale

de Redacția Jurnalul    |   

Lucrătoarele sexuale dintr-o țară europeană beneficază de asigurare medicală, șomaj, concediu de creștere a copilului și pensie începând de la 1 decembrie 2024.

„Acest lucru este radical şi este cea mai bună decizie pe care am văzut-o până acum oriunde în lume. Avem nevoie ca fiecare ţară să se îndrepte în această direcţie”, a afirmat Erin Kilbride, cercetător la Human Rights Watch. 

Prostituția, dezincriminată în Belgia

Legislativul belgian a votat legea în luna mai 2024 și a intrat în vigoare la 1 decembrie. Legea vine ca urmare a vidului legislativ creat în 2022, când prostituția a fost dezincriminată, fără ca lucrătoarele sexuale să beneficieze de vreo formă de protecție legală, notează Antena3 CNN.

„Am lucrat și când eram însărcinată în 9 luni. Nu m-am putut opri (după naștere n.red) pentru că aveam nevoie de bani. Acum este șansa noastră să existăm ca ființe umane”, a povestit Sophie pentru BBC, lucrătoare sexuală, mama a 6 copii. 

Potrivit noii legi, Sophie are acum dreptul la contract de muncă și protecție în fața legii. Lucrătoarele sexuale pot refuza clienți sau anumite acte sexuale și nu pot fi concediate din acest motiv. 

„Dacă nu există nicio lege și munca ta este ilegală, atunci nu există nici protocoale care să te ajute. Această lege a venit cu instrumentele necesare pentru a ne ține în siguranță”, explica Victoria pentru BBC. 

Angajatorii trebuie să aibă „un caracter bun”, reședință de afaceri în Belgia, să se asigure că lucrătoarele sexuale au acces la butoane de panică, băi și prezervative. 

Uniunea Lucrătoarelor Sexuale din Belgia a salutat legea drept „un pas imens înainte, care oprește discriminarea legală împotriva lucrătoarelor sexuale.”

Organizațiile feministe se opun legalizării prostituției

Există însă organizații feministe care critică noua lege și susțin că este o „catastrofală” pentru victimele traficului de ființe umane.
 
„Dacă spunem că prostituția există și că lucrătoarele sexuale trebuie protejate, înseamnă că acceptăm acestă formă de violență sexistă, în loc să ne luptăm cu ea”, a declarat directoarea Consiliului Femeilor Francofone din Belgia. 
 
La nivel mondial există circa 52 de milioane de lucrători sexuali, potrivit Fundației Scelles, care luptă împotriva prostituției. 80% sunt femei și trei sferturi au între 13 și 25 de ani, potrivit Antena3 CNN.

Subiecte în articol: belgia sex pensie concediu medical prostitutie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri