Jurnalul.ro Sport Sporturi Declarație SURPRIZĂ a Simonei Halep după calificarea în sferturile Turneului de la Toronto

Declarație SURPRIZĂ a Simonei Halep după calificarea în sferturile Turneului de la Toronto

Românca Simona Halep, numărul doi în tenisul feminin mondial, a declarat că joacă din ce în ce mai bine, după ce s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Toronto în doar 59 de minute, grație victoriei cu 6-1, 6-0 în meciul cu cehoaica Barbora Strycova.

''Joc din ce în ce mai bine și acesta e un semn bun'', a declarat Halep după meci.

Simona s-a bucurat de o susținere ferventă la Toronto, un grup puternic de români agitând steaguri și făcând mult zgomot. Sportiva le-a mulțumit, dar a încercat și să îi tempereze, făcând apel la fair play.

''Vreau să le mulțumesc. Vreau să le spun că nu e un lucru rău ce fac, dar cred că trebuie să arate mai mult fair play față de adversare, pentru că azi (joi, n.r ed.) a fost un pic prea mult, în opinia mea'', a declarat Halep presei canadiene.

Românca a vorbit și despre următoarea sa adversară, Caroline Garcia (Franța), numărul 21 WTA.

''Cu siguranță are mare încredere în acest moment. A jucat bine tot anul. Va fi o mare provocare, dar și eu sunt în aceeași poziție, mă simt bine și încrezătoare'', a sublinat Halep.

Simona a câștigat singurul duel direct cu franțuzoaica, anul trecut, în optimi la Sydney, cu 6-4, 2-6, 6-1.

În 2016 la Rogers Cup (turneu găzduit atunci de Montreal), Halep a învins-o în finală pe americanca Madison Keys, cu 7-6 (2), 6-3, iar în 2015 (ediție desfășurată la Toronto) a abandonat în finala cu Belinda Bencic, la scorul de 7-6 (5), 6-7 (4), 3-0 pentru elvețiancă.

AGERPRES

Subiecte în articol: simona halep
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri