Trei bombe de aruncător, calibrul 82 mm, provenite cel mai probabil din al Doilea Război Mondial, au fost descoperite marţi în curtea unei femei din localitatea Sărmaş, de muncitorii care lucrau la realizarea canalizării.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat pentru AGERPRES, că femeia a sunat imediat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat ajutor, iar o echipă pirotehnică s-a deplasat la faţa locului.
Specialiştii ISU au identificat elementele de muniţie, le-au ridicat, transportat şi depozitat în siguranţă, urmând ca acestea să fie distruse.
Potrivit sursei citate, este prima misiune de acest fel din 2018, după ce anul trecut echipa pirotehnică a ISU Harghita a participat la 15 misiuni de asanare a teritoriului de muniţie rămasă neexplodată şi la o intervenţie de distrugere a acestor elemente.
În Harghita sunt găsite frecvent elemente de muniţie, cu precădere în zonele unde a fost linia frontului în al Doilea Război Mondial. AGERPRES