Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Destinația săptămânii. Copenhaga, vacanță scandinavă

Destinația săptămânii. Copenhaga, vacanță scandinavă

Capitala Danemarcei, Copenhaga, mai este cunoscută drept Paradisul Nordului și este cea mai mare metropolă din Scandinavia.  Cu toate acestea, Copenhaga nu este un oraș foarte mare, iar cele mai importante obiective turistice pot fi vizitate la pas.

Copenhaga este renumit și pentru mersul pe bicicletă, veți găsi aproape peste tot locuri de unde puteți închiria biciclete, orașul fiind prevăzut cu zeci de kilometri de piste. Vă puteți începe vizita din zona primăriei, Radhus, care este o clădire impozantă cu un turn de peste 100 de metri.

Puteți merge apoi spre zona pietonală Stroget, principala stradă de cumpărături a orașului, unde veți găsi numeroase magazine de design cu prețuri piperate. Mai puteți vizita  parcul de distracții Tivoli sau puteți să vă îndreptați spre Nyhavn, unde vă puteți delecta la cafenele sau restaurante renumite. Tot din Nyhavn puteți lua un tur cu barca pe canalele orașului.

Aproape de Nyhavn mai este și piața cu cele patru castele, Amalienborg, unde locuiește familia regală. Un city break achiziționat din timp, care conține zborul cu avionul și trei nopți de cazare, poate porni de la 220 de euro de persoană.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri