x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Numărul informărilor RO-Alert provocate de drone a explodat în Tulcea. Câte mesaje au fost emise

Numărul informărilor RO-Alert provocate de drone a explodat în Tulcea. Câte mesaje au fost emise

de Redacția Jurnalul Publicat la 05 Aug 2026 12:15 Modificat la 05 Aug 2026 12:15
Numărul informărilor RO-Alert provocate de drone a explodat în Tulcea. Câte mesaje au fost emise
Mesajele RO-Alert sunt trimise automat pe toate telefoanele aflate într-o zonă de risc.

Numărul mesajelor RO-Alert emise în județul Tulcea din cauza riscului generat de dronele folosite în războiul din Ucraina a crescut puternic de la an la an. Datele transmise de ISU Tulcea arată că doar în primele șapte luni din 2026 au fost emise mai multe alerte decât în tot anul 2025.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea a transmis, la solicitarea MEDIAFAX, situația mesajelor RO-Alert emise pentru avertizarea populației privind riscul producerii unor incidente generate de dronele implicate în războiul din Ucraina.

Statisticile arată o creștere constantă a numărului de alerte în ultima perioadă.

Câte mesaje RO-Alert au fost emise în Tulcea

Potrivit datelor furnizate de ISU Tulcea, au fost transmise:

2023: 12 mesaje RO-Alert;
2024: 20 de mesaje;
2025: 39 de mesaje;
2026 (ianuarie–iulie): 61 de mesaje.

Astfel, în doar primele șapte luni ale anului 2026 au fost emise cu 22 de alerte mai multe decât în întreg anul 2025 și de peste cinci ori mai multe decât în 2023.

Tot mai multe avertizări pentru tulceni

Mesajele RO-Alert sunt transmise de autorități atunci când există posibilitatea ca drone utilizate în conflictul din Ucraina să evolueze în apropierea graniței României sau să pătrundă în spațiul aerian național.

Locuitorii din județul Tulcea au primit în ultimii ani numeroase astfel de avertizări, în special pe timpul nopții, fiind sfătuiți să își păstreze calmul și să se adăpostească, dacă situația o impune.

2026, anul cu cele mai multe alerte de la începutul războiului

Datele centralizate de ISU Tulcea indică faptul că 2026 este deja anul cu cele mai multe mesaje RO-Alert emise din cauza dronelor, deși statisticile acoperă doar perioada ianuarie–iulie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: RO-ALERT drone explozie tulcea