Sunt doar câteva dintre motivele care îi determină pe majoritatea pacienților cu diabet de tip 1 să renunțe la călătorii și la sport. Deși este dependentă de insulină de 21 de ani, Gabriela Airinei, cunoscută ca prima femeie cu diabet din România care a făcut turul țării pe bicicletă, a străbătut luna aceasta trei țări pe două roți, pentru a-i încuraja pe diabetici - „oamenii dulci”, cum îi place ei să le spună - să facă mai multă mișcare. Este un proiect care a apărut în urmă cu 8 ani „ca o joacă”, a mărturisit Gabriela, pentru Jurnalul, iar fiecare an de atunci a însemnat o nouă provocare.
Călătoria pe bicicletă, prin trei țări, intitulată „3 capitale, uniţi prin diabet – Sofia, București, Chișinău”, face parte din proiectul „Da, și eu pot – Yes, even I can”, al asociației cu același nume, care are drept scop sensibilizarea comunităţii asupra rolului semnificativ al mișcării, educaţiei medicale și al tehnologiilor de îngrijire a diabetului dependent de insulină, în efortul persoanelor cu diabet de tip 1 de a-și gestiona condiţia medicală și de a împărtăși modul în care țările vecine au grijă de pacienții cu diabet.
Turul pe două roți a început în dimineața de 5 octombrie 2023, când Gabriela Airinei, împreună cu soțul ei, Cristian, a ajuns la Sofia, unde s-a întâlnit cu reprezentanții comunității persoanelor cu diabet din Bulgaria.
„A fost o plăcere să ne cunoaștem și să aflăm problemele și provocările persoanelor cu diabet din Bulgaria. Am plecat pe biciclete spre Svistov, apoi Ruse, ca peste 3 zile de pedalat prin Bulgaria să traversăm Dunărea și să ajungem în țară.
Peste alte câteva zile, la vama Albița, ne-am întâlnit cu un tânăr cu diabet de tip 1, originar din Chișinău, dar stabilit în Arad. Bogdan, în vârstă de 16 ani, este prietenul nostru încă din turul României, când a fost unul dintre cei 10 copii ajutați cu senzori de monitorizare a glicemiei. Devenit adolescent, Bogdan practică volei de performanță și iubește mersul pe bicicletă. La Leușeni, imediat după ce am trecut Prutul, ni s-a alăturat Alexandru, un tânăr de 15 ani din Bălți, Republica Moldova. Alexandru are diabet de tip 1 de la vârsta de 11 ani, vârstă la care a început și ciclismul de performanță, dovedind că această afecțiune nu te oprește, ci te motivează”, povestește bucureșteanca diagnosticată cu diabet de tip 1 în anul 2002.
După mai bine de 900 kilometri și trei țări, pe 10 octombrie au ajuns la Chișinău, unde au fost primiți de DIA, Asociația tinerilor cu diabet din Republica Moldova.
-
Spui că acest tur pe bicicletă, pe care l-ai numit „3 capitale, uniţi prin diabet – Sofia, București, Chișinău”, a fost, de fapt, o nouă provocare în cadrul unui proiect demarat în 2017. Cum a apărut acest proiect și ce semnificație are sintagma „Da, și eu pot”?
Gabriela Airinei: - Proiectul a apărut în anul 2016, ca o joacă, pot spune și să vă povestesc de ce. Într-o seară de toamnă, priveam un documentar la TV, cu soțul meu, despre doi tineri care făceau turul Indiei, dacă nu mă înșel, cu motorul. În glumă, m-am întors spre soțul meu și l-am întrebat ce ar fi dacă am face și noi turul României, pe bicicletă. S-a întors spre mine și m-a pus să îi promit că se va întâmpla. A doua zi aveam pagină pe rețelele de socializare și m-a pus să dau un nume. M-am gândit că trebuie să fie ceva legat de diabet și mișcare… Și așa a apărut „Da, și eu pot”!
-
Diabetul de tip 1 implică un program destul de riguros de odihnă, un control foarte bun al regimului alimentar pentru a evita fluctuațiile foarte mari ale glicemiei, precum și administrarea injectabilă a insulinei, chiar de mai multe ori pe zi… Cum se împacă pedalatul, care presupune un efort destul de mare și susținut, mai ales că vorbim acum de aproape 1.000 de kilometri, cu programul strict impus de acest tip de diabet? Ai avut momente dificile pe traseu din acest punct de vedere?
Gabriela Airinei: - Întotdeauna, când planificăm o tură de asemenea efort, discut cu medicul meu diabetolog și mă învață ce să fac. Trebuie să fiu atentă cu ce glicemie pornesc în etapa zilnică. Se știe că, în mișcare, glicemia tinde să scadă, așadar caut mereu să am glicemia un pic mai mare, peste limite, să aibă de unde să scadă.
Mereu, în ture, cu toate că port senzor de monitorizare continuă a glicemiei, mă opresc și mai verific și cu glucometrul, deoarece, în efort, glicemia poate fluctua și asta destul de rapid. Depinde și de dificultatea traseului din acea etapă. Tocmai de aceea, în fiecare dimineața din tur, la începutul etapei, îmi întreb soțul… Aaa, nu v-am spus, alături de mine este mereu soțul meu, care este motorul Campaniei «Da, și eu pot». El mă încurajează, mă susține și cred că, fără susținerea lui, nu aș fi făcut atâtea ture și nu aș fi devenit cunoscută în comunitatea persoanelor cu diabet, ca fiind prima femeie din România care a făcut Turul României pe Bicicletă, cât mai aproape de granițe, cu diabet!
Așadar, îl întreb în fiecare dimineața, câți kilometri avem de parcurs în acea zi, câte urcări avem (important pentru mine!), așa îmi setez și mintea pentru ce urmează. Important mai este faptul că după câteva zile de pedalat, cu aproximativ 100 km/zi, corpul meu nu mai necesită cantitatea de insulină cu care era obișnuit. Deci mișcarea face treabă bună și îi dă de furcă „prietenului diabet de tip 1”.
Mai departe, trebuie să îți placă să faci mișcare, să îți placă să descoperi locuri noi, oameni noi, „oameni dulci” ca și tine, cu care să împărtășești din experiența ta. Totul devine minunat când vezi că te urmăresc „copii dulci”, oameni care te întreabă dacă și ei pot începe să facă un pic de mișcare… și, evident, încurajăm pe toată lumea. Poate nu chiar Turul României pe Bicicletă, sau să unească trei capitale, dar măcar să coboare cu câteva stații de tramvai/autobuz, mai devreme, spre exemplu.
Îmi vine acum în minte o întâmplare din Turul României pe Bicicletă, când am primit filmulețe cu dulcinei care se filmau, trimiteau poze făcând diferite forme de mișcare, iar la final spuneau: «Da, și eu pot!» Ce poate fi mai frumos, decât atunci când vezi că încurajezi comunitatea, că toți te susțin. Toate astea m-au făcut să duc la bun sfârșit toate turele în care am plecat și le mulțumesc!
Au fost câteva momente dificile, să zic. Într-una din zile, aproape de finalul etapei, îmi aduc aminte că eram aproape de Oradea - și acum vorbesc de Turul României - glicemia tindea să scadă, dar eu am zis că mai merg un pic, ce se poate întâmpla!? Eram la o aruncătură de băț și ajungeam… când, soțul meu a văzut cum bicicleta se duce într-o parte, spre șanț, iar eu eram un pic mai mult decât amețită…
De la oboseală, de la adrenalină, de la faptul că eram așteptată de altă comunitate dulce, nu am mai ținut cont și am zis că mai merg câțiva kilometri. A trebuit totuși să mă opresc, altfel mă opream cu siguranță într-un șanț.
Și a mai fost o întâmplare - dar asta face parte din a merge cu bicicleta pe drumurile noastre: într-o localitate, un camion a intrat într-o depășire și, ca să fim în siguranță, a trebuit să ieșim în decor. Faza „faină” a fost că soțul meu chiar era într-un live pe pagina de socializare, să ne vadă familia că suntem în regulă…
- Cu ce probleme se confruntă pacienții cu diabet insulino-dependent din țările vecine, comparativ cu pacienții din România?
Gabriela Airinei: - Pot spune că în Bulgaria, de exemplu, după discuțiile avute cu comunitatea persoanelor cu diabet, au parte de senzori de monitorizare continuă a glicemiei prin programul național, de pompe de insulină și de teste pentru determinarea glicemiei, ceea ce este extraordinar. Din câte a spus o pacienta cu tip 1, testele se dau la ei o dată la 6 luni și mult prea puține față de cât ar fi nevoie.
În Republica Moldova lucrurile stau altfel, în sensul că nu au tot ce le trebuie, referitor la insuline, teste pentru determinarea glicemiei, nu mai vorbim de senzori pentru monitorizarea glicemiei și pompe de insulină. Există o Asociație de pacienți, la Chișinău, care luptă pentru drepturile pacienților și comunitate, dar cred că mai au până să ajungă să își câștige drepturile, din păcate.
-
Avem ce învăța de la sistemele lor medicale, din perspectiva abordării diabetului de tip 1? Dar ei de la noi?
Gabriela Airinei: - Nu știu ce să zic aici… cred că noi și Bulgaria suntem cam la același nivel din această perspectivă, dar mereu este bine să comunicăm între noi și să facem schimb de idei în privința prevenirii complicațiilor. Știm prea bine că este mai ușor să previi decât să vindeci.
- Ce planuri aveți?
Gabriela Airinei: - Urmează, luna viitoare, să mergem într-o școală din București, cu Caravana noastră „Acces la sănătate, Acces la viață”, împreună cu prietenul nostru, Radu Păltineanu, cel care a traversat Americile pe bicicletă, să le vorbim copiilor despre ce înseamnă să faci mișcare, să descoperi natura de pe bicicletă și cum pot să protejeze mediul, deplasându-se în siguranță cu mijloace de transport nemotorizate.
Pentru a-și putea îndeplini dorința de a călători, de a cunoaște oameni noi și, practic, de a duce o viață aproape la fel ca și o persoană fără diabet de tip 1, pe Gabriela a ajutat-o foarte mult faptul că a purtat tot timpul un senzor de monitorizare continuă a glicemiei și o pompă de insulină.
Caravana „Acces la sănătate, acces la viață”, o altă inițiativă a Asociației „Da, și eu pot să lupt cu diabetul!”, care a fost demarată în anul 2018, a ajuns în acest an la cea de-a cincea ediție și se dorește a fi „o campanie de conștientizare și educare a populației pe problematica diabetului, recunoașterea semnelor de boală, comportament adecvat în familie, tratamentul aferent, drepturile pacienților la accesarea serviciilor medicale”.
Pe lângă turul de forță din această toamnă, dintre proiectele desfășurate de Gabriela de-a lungul ultimilor ani, din dorința de a depăși limitele impuse de diabet, amintim :
Turul României pe biciclete – 2017;
Interiorul Carpaților pe biciclete – 2018;
România de la Est la Vest, pe biciclete – 2019;
Dunărea, de la intrare în țară la vărsare pe biciclete – 2020.
O afecțiune autoimună, diferită de diabetul de tip 2
Deși împărtășesc mai multe simptome și se caracterizează prin același nivel ridicat al glicemiei în sânge, iar oamenii sunt deseori confuzi, neștiind care este diferența dintre cele două afecțiuni, diabetul de tip 1 și diabetul de tip 2 sunt două boli diferite. Dacă diabetul de tip 2 apare, în general, după vârsta de 35 de ani, pe fondul mai multor factori, însa factorii legați de stilul de viață (precum obezitatea și sedentarismul) sunt cei care cauzează propriu-zis boala, diabetul de tip 1 este o boala autoimună, în care sistemul imunitar atacă celulele beta din pancreas, responsabile de producerea insulinei.
Diabetul de tip 1 este frecvent diagnosticat în copilărie și sub vârsta de 35 de ani, nu este asociat cu greutatea în exces și reprezintă 10% din totalul cazurilor de diabet.
Printre simptomele și manifestările bolii se numără:
● Oscilații majore (între valori foarte mici și foarte mari) ale glicemiei, într-un timp scurt;
● Scădere în greutate fără dietă;
● Glucoza și cetonele pot apărea în urină;
● Sete intensă;
● Foame;
● Slăbiciune și amețeli;
● Schimbări ale dispoziției.