Începem cu diavolul ăl mic: „Tangalachi, scris și tangalache, este un termen neaflat în dicționarele de la noi. Ajuns în românește odată cu traducerea, după 1990, a cărților Sf. Paisie Aghioritul - numire folosită de acest cuvios pentru diavol, ispititor. Cuvântul dat a circulat, altfel, în trecut, în Imperiul Otoman, la popoarele balcanice, fiind împrumutat din limba turcă: Dangalak (tc.) - needucat, prost, plăvan, frijit, mârșav, ticălos. Dar mai ales cu înțelesul de cineva care vorbește/șoptește prostii, făcând ispite, schimbând sensul unei discuții, care se preface că nu știe ceva. Dangalak - cineva care vorbește prostii, prost, nepoliticos, care se amestecă într-o discuție (vezi Ahmed Vefik Pasha, Lehce-i Osmani, 1876; Etimolojik Açıdan, 2019).”, remarca etnologul Gheorghiță Ciocioi în deschiderea „Dicționarului cultural”.
Grecii i-au îmbogățit sensurile
În completare: „După schimbul de populație dintre Grecia și Turcia din 1923, zecile de mii de greci strămutați din centrul Turciei în Macedonia grecească vor îmbogăți sensurile cuvântului tangalachi, cunoscut în regiune, prin numiri precum: ispititor, cel rău, un diavol mic. Altfel, principalul sens din scrierile Sfântului Paisie Aghioritul e cel de deturnător al gândului creștinului de la rugăciune prin ispitiri, felurite propuneri, vorbe proaste. (Nu-l asculta pe tangalachi, care te prinde cu ispita etc; Tangalachi află un moment când te afli între somn și veghe și-ți prezintă imagini urâte, ca să-ți spună după aceea că sunt ale tale și să te arunce în deznădejde; Pentru că știi ce face tangalachi? Mirenilor le aduce gânduri murdare și astfel își dau seama îndată. Oamenilor duhovnicești însă le aduce diferite neghiobii și nu-și dau seama. Acest lucru este mai primejdios; Aceasta nu este autocritică, ci convorbire cu tangalachi; Să spui Rugăciunea cu inima, cu smerenie, ca să nu te fure tangalachi prin convorbirea cu gândurile - Cuv. Paisie, Convorbiri duhovnicești, VI, 2013).”
Între om și Dumnezeu
Concluzia: „Așadar, cel care caută să își facă loc în convorbirea creștinului cu Dumnezeu (se bagă în vorbă), prin șoapte/vorbe proaste. Un dangalak/ tangalachi…”. Mai departe, două nume (de localități) cu înțeles uitat: Storojineț și Deveselu. Să-l deslușim pe primul (cu ajutorul lui Gheorghiță Ciocioi, evident): „Storojineț este nume de așezare în Moldova medievală. În România Mare, de asemenea, nume de județ. Astăzi, în Ucraina. Cea dintâi atestare: în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), iar mai apoi în vremea lui Roman al II-lea (18 februarie 1448) - ca punct de strajă moldavă pe Siret. De aici, cel mai probabil, numele în cauză: storoj (sl. veche) - strajă, paza a ceva/cuiva. Storojenie - gardă, corp de oaste avansat, stabilit într-un anume punct al țării. Storojnia/ storojnițea - adăpostul corpului de strajă/ gardă/pază. Storojineț - locul fortificației, apărat de strajă. În 1919, s-a încercat schimbarea numelui așezării în Flondoreni (după cunoscuta familie Flondor, moșieri ai locurilor).”
Deveselu - leușteanul cu 9 puteri
Iar Deveselu? „Devesel (u) este o așezare vestită în România (gazdă a unei baze militare sovietice, apoi a unei baze NATO, a unui scut antirachetă), situată în județul Olt. Asemenea multor localități de la noi, din pricina cancelariei slavone, numele i-a fost tradus în medio-bulgară. În tălmăcire, Devesel (devęsilъ) = Leuștean. În bulgara de astăzi, dialectal, devesel/devesil - cu același înțeles. Literal, leuștean/deve/sil are înțelesul, în vechea slavă, de 9 puteri, cu referire la puterile tămăduitoare ale acestei plante.”
Trifoi în noroi
Alt cuvânt cu înțeles uitat: mociriță (...cu trifoi). „Este un termen (medio-)bulgar preluat în română de mai multe veacuri. Întinde mâna Ta... pre iazurile lor și pre mociorițile lor (Biblia de la București,1688). Regional: moceriță, mocioriță, mociriță. În bulgară, mociur/mocior/mociuriște. În traducere: mocirlă, mlaștină, loc mlăștinos/jos cu vegetație de mlaștină. Din mokăr (bg.) - (loc) umed. Prin urmare, un loc mlăștinos plin cu trifoi... O adresare în buna tradiție a frunzei verzi din cântecele noastre populare.”
Nume cu înțeles uitat
„Banabac” - deschide ochii!
„Nume întâlnit relativ des în sudul țării și în nordul Bulgariei (Banabakov). Inițial, un supranume. De origine turcă. Dat persoanelor care aveau obiceiul să repete adeseori, pe un ton aprins, într-o discuție, această expresie: bana bak (tc.) - uită-te la mine, fii atent la mine.”
„Bimbașu” - trai îmbelșugat
„Nume de familie rar astăzi. Provenit dintr-un supranume. În trecut, comandant în armata turcă (bași) a o mie (bin) de oameni - binbași. Supranume al unor haiduci sud-dunăreni (Bimbașa), dar și al unor răzvrătiți de la nord de fluviu (Bimbașu) - de la începutul secolului al XIX-lea. Folosit ca supranume, de asemenea, pentru cineva cu un trai îmbelșugat.”
„Carabiber” - piper negru
„Întâlnit, în trecut și astăzi, mai ales în sudul țării. Inițial, un supranume. În tălmăcire din turcă: piper negru. Nume dat unui om cu pielea închisă la culoare, cu chip întunecat, cenușiu, mohorât. Ajuns nume de familie și în Balcani.”
„Carabin” - „case la negru”
„Nume întâlnit destul de des în sudul țării. Fără vreo legătură cu carabina (cu toate că în Polonia, Slovacia, Rusia, Karabin e legat de un înaintaș al familiei, mânuitor al acestei arme ușoare). Nume aflat și în Peninsula Balcanică (Karabinov, Karabinski). Cu originea în îndeletnicirea de kara-bin (arhaism, în zilele noastre, la sud de Dunăre), maistru constructor care înalță… kara bini (tc.) - clădiri/case (bina) - până la stadiul de a fi tencuite (kara - la negru - așa cum s-ar spune astăzi la roșu - fără finisaje). Bina, în românește, moștenit din turcă: clădire în construcție. La plural: binale - uși, ferestre, obiecte de tâmplărie/ lemn pentru o construcție.”
„Băncilă” - om cu avere
„Din Banciu. La rându-i, diminutiv pentru Banu. Banu poate fi un nume avar/ turcic: bajan/ ban - bogat, nobil (după părerile mai multor lingviști de la noi și din țările vecine), desemnând adeseori (mai înainte chiar de instituirea băniei la nord și la sud de Dunăre) pe cineva cu o anumită stare socială, un potentat local, ce deținea o mare avere. Nume de familie destul de des întâlnit în Balcani: Bano, Banio, Bancio, Banciuk, Bancel etc. Forma de feminin, aflată și la slavii din apropiere - Bana - poate trimite însă, în unele cazuri, și către un nume de Botez, ajuns nume de familie: Vărban, Vărbana - nume dat celor născuți de Florii (astăzi, nume de familie pe o arie destul de întinsă - de la vărba - salcie (crengile de salcie fiind folosite de veacuri la acest praznic, cunoscut și ca Vrăbnița în Balcani - inclusiv în unele comunități de români - amintim de Belene - alături de Țvetnița/Florii).”
„Paliu” - de la Pavel
„Inițial, nume de Botez. Formă bulgară (pavlicheană) a numelui Pavel - Palio (din Pavlio), dar și maghiară Pál - Paul/Pavel (cu terminație slavă - io - și românească - iu. Pavlia, Păla, Pălia (bg.) - Paula, Pavelida. Astăzi, nume de familie la noi.”
Scurtă istorie a… roșiei
„O bulgăroaică din Izvoarele, Teleorman, explica la un moment dat unui reporter TV cum se prepară lutenița - și cum bulgarii stabiliți aici de vreo două veacuri au venit cu roșiile (cultivate din moși strămoși...) de peste Dunăre. Doar că primele roșii au început să se cultive în Bulgaria prin 1890, semințele fiind aduse de la Constantinopol (într-un baston scobit al unui unchiaș). În 1918, nu se știa mai nicăieri de roșii în Balcani, la data sosirii bulgarilor la Izvoarele (prin 1820) roșiile fiind socotite încă otrăvitoare în Statele Unite.”, amintea etnologul Gheorghiță Ciocioi.
„Deh, bulgarii, grădinari!”
„Tot aici: „Bulgarii au început să consume roșii după 1930. În Teleorman, în 1940, abia dacă unii boieri vor începe să le introducă la mesele lor. Roșii cu brânză... Teleormănenii de rând vor consuma primele roșii în 1944. Deh, bulgarii, grădinari!”
„Tangalachi, scris și tangalache, este un termen neaflat în dicționarele de la noi. Ajuns în românește odată cu traducerea, după 1990, a cărților Sf. Paisie Aghioritul - numire folosită de acest cuvios pentru diavol, ispititor.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Cuvântul dat a circulat în Imperiul Otoman, la popoarele balcanice fiind împrumutat din limba turcă: Dangalak (tc.) - needucat, prost, plăvan, frijit, mârșav, ticălos.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Literal, leuștean/deve/sil are înțelesul, în vechea slavă, de 9 puteri, cu referire la puterile tămăduitoare ale acestei plante.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Banu poate fi un nume avar/ turcic: bajan/ ban - bogat, nobil, desemnând adeseori (mai înainte chiar de instituirea băniei la nord și la sud de Dunăre) pe cineva cu o anumită stare social.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În 1918, nu se știa mai nicăieri de roșii în Balcani. Primele roșii au început să se cultive în Bulgaria prin 1890, semințele fiind aduse de la Constantinopol (într-un baston scobit al unui unchiaș).”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog