Jurnalul.ro Sport Sporturi Dinamo Bucureşti, victorie importantă cu Wisla Plock, în Liga Campionilor EHF

Dinamo Bucureşti, victorie importantă cu Wisla Plock, în Liga Campionilor EHF

de Redacția Jurnalul    |   

Echipa de handbal masculin Dinamo Bucureşti, a reușit joi să obțină a treia victorie în grupele Ligii Campionilor EHF, învingând pe teren propriu echipa poloneză Wisla Plock cu scorul de 32-27 (15-14), într-un meci contând pentru etapa a 7-a a grupei A.

Dinamoviștii au condus pe toată durata partidei, cu excepția primelor minute de joc, având în permanență un avantaj fragil de 1-3 goluri. Desprinderea decisivă a avut loc pe finalul meciului, când, de la 26-25, campioana României a marcat de 6 ori, primind doar 2 goluri.

Kukic, cu7 goluri, Negru, cu 6, și Shebib, cu 5, au fost principalii marcatori în tabăra condusă de Xavier pascual.

Ante Kuduz a primit pe final cartonașul roșu, după ce l-a lovit cu mingea în cap pe un apărător polonez.

Dinamo e pe locul 5, cu 7 puncte, în clasamentul grupei A, după 7 etape, primul loc fiind ocupat de Vesprem (13p), urmată de PSG (12p). Magdeburg (cu un meci mai puțin) și GOG au tot 7 puncte, ocupând locurile 3, respectiv 4.

Ultimul loc ce duce la calificarea în fazele eliminatorii este ocupat de Wisla Plock, cu 5 puncte.

Etapa următoare, Dinamo Bucureşti întâlnește în deplasare, pe 1 decembrie, pe Wisla Plock.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri