Jurnalul.ro Ştiri Externe Directorul FMI: Tensiunile dintre SUA și China sunt principalul risc cu care se confruntă economia mondială

Directorul FMI: Tensiunile dintre SUA și China sunt principalul risc cu care se confruntă economia mondială

Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, a reiterat joi că principalul risc cu care se confruntă economia mondială îl reprezintă tensiunile comerciale dintre Washington şi Beijing, care ar putea grăbi încetinirea PIB-ului Chinei, transmit CNBC şi Reuters.
"O încetinire a Chinei este bună. Este justificată şi cred că este sub control. Dar dacă încetinirea este prea rapidă, va constitui o problemă reală", a afirmat şeful FMI la Forumul economic mondial de la Davos.
China, a doua economie mondială, a înregistrat o performanţă sub aşteptări în 2018, cu o creştere anuală de 6,6%, după un avans de 6,8% în 2017, arată datele publicate luni de Biroul Naţional de Statistică.
Este cel mai lent ritm de creştere din 1990 şi vine pe fondul atenuării cererii pe plan intern şi al efectelor războiului comercial cu SUA. Analiştii, care estimează o încetinire a PIB-ului Chinei la 6,3% în 2019, se aşteaptă ca datele publicate luni să pună presiune pe autorităţile de la Beijing pentru a adopta noi măsuri de stimulare a economiei.
Tot la Davos, Hugo Shong, preşedintele IDG Capital, prima firmă globală de investiţii care a intrat pe piaţa chineză în anii '90 investind în firmele de tehnologie Baidu, Tencent şi Xiaomi, a afirmat că nu este îngrijorat de evoluţia economiei Chinei. "Da, în trecut vorbeam de un avans al PIB-ului de aproximativ 8%. Acum avem 6,6% şi cred că, ţinând cont de mărimea economiei, este o cifră destul de bună", a declarat Hugo Shong.
Luni, Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2019 şi 2020, ţinând cont de persistenţa tensiunilor comerciale şi de creşterea riscurilor politice.
În ceea ce constituie a doua retrogradare a estimărilor anunţată de FMI în ultimele trei luni, instituţia financiară internaţională avertizează că o încetinire peste aşteptări a economiei chineze şi un posibil Brexit fără un acord constituie principalele riscuri la adresa estimărilor sale, adăugând că acestea ar putea agrava turbulenţele de pe pieţele financiare.
Dacă în luna octombrie a anului trecut, în raportul "World Economic Outlook", FMI prognoza că în 2019 economia mondială va înregistra o creştere de 3,7%, în update-ul publicat luni la Forumul Economic Mondial de la Davos FMI a anunţat că mizează pe un avans de 3,5% în acest an. De asemenea, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit, în scădere, şi estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2020, până la 3,6%, cu 0,1 puncte procentuale sub estimările din luna octombrie.

AGERPRES

Subiecte în articol: FMI christine lagarde China sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri