Jurnalul.ro Ştiri Externe Oficial SUA: Disensiuni în Rusia privind oportunitatea unei ofensive în Ucraina pe durata iernii

Oficial SUA: Disensiuni în Rusia privind oportunitatea unei ofensive în Ucraina pe durata iernii

de Redacția Jurnalul    |   

Administraţia Rusiei se confruntă cu disensiuni în legătură cu oportunitatea lansării unei ofensive militare de amploare în Ucraina pe durata iernii, afirmă un oficial de la Washington, în contextul în care preşedintele rus, Vladimir Putin, va organiza miercuri o reuniune cu oficialii militari.

"În mod clar, există unele persoane care cred că insistă pentru continuarea ofensivei în Ucraina. Sunt şi alţii care au reale semne de întrebare privind capacitatea Rusiei de a face acest lucru", a afirmat oficialul de la Washington, sub protecţia anonimatului, potrivit cotidianului Le Monde.

"Statele Unite îşi vor ajusta şi îşi vor adapta rapid poziţia în cazul în care ar fi lansată o astfel de ofensivă. Noi ne vom asigura că ucrainenii au mijloacele de a se apăra eficient de agresiunea rusă", a subliniat oficialul american.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va organiza miercuri o reuniune cu oficiali militari, pentru analizarea activităţilor din 2022 şi fixarea obiectivelor pentru anul 2023, anunţă Kremlinul. "Vladimir Putin va organiza o reuniune în format extins a Ministerului Apărării. Vor fi prezentate activităţile forţelor armate ruse din 2022 şi vor fi definite sarcinile pentru anul viitor", a transmis marţi Preşedinţia Rusiei.

Vladimir Putin a admis că situaţia este "extrem de complicată" în regiunile din sud-estul Ucrainei anexate de Rusia în septembrie - Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson. Armata rusă nu deţine în totalitate controlul asupra acestor regiuni.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: sua Rusia ucraina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri