Jurnalul.ro Ştiri Social Doctorul care tratează inimi cu note muzicale

Doctorul care tratează inimi cu note muzicale

de Mariana Zaharia    |   

Un medic cardiolog din Argeș crede cu tărie că muzica poate fi folosită în terapie. Doctor de peste 30 de ani, Adrian Tase cântă la pian și i-a transmis pasiunea pentru muzică și fiului său, Andrei, acum absolvent de Conservator. Împreună, au lansat un album în care melodiile au la bază poezii ale unor mari poeți români.

 

Doctorul Adrian Tase are 60 de ani şi cântă la pian de când era student la Medicină. În vremea facultății, își încânta colegii şi prietenii. Acum, pacienții care trec pragul cabinetului său, ascultă piese al căror rol este să îi liniștească, să reducă stresul cauzat de problemele de zi cu zi, dar și stresul ce poate fi provocat de o vizită la medic.

Muzica recomandată hipertensivilor

Este ușor surprinzător momentul în care intri la doctor și, auzind muzica, începi să zâmbești. Și este ceea ce doctorul Tase și-a dat seama că poate exploata. „Sunt medic de 35 de ani, cardiolog de 30, iar muzica o consider potrivită pentru anumite afecțiuni. Mă refer la cele ușoare. Sunt și pacienți care vin cu probleme grave, ce nu pot fi rezolvate decât prin intervenții chirurgicale, dar persoanelor hipertensive, de exemplu, le spun să asculte muzică preferată. Au fost făcute și studii în acest sens și s-a dovedit că poate reduce stresul. Am văzut în străinătate că este foarte folosit acest factor de reducere a stresului. Când intrați într-un hotel sau într-un restaurant, aţi observant că este muzică. Și la congresele medicale se folosește”, povestește cardiologul.

De altfel, medicul este convins de faptul că pasiunea pentru muzică a fiului său vine din viața intrauterină. „Soția mea asculta muzică în timpul sarcinii, în special Mozart, și cred că Andrei așa a dezvoltat această dorință. Când s-a născut, îi cântam, iar el, în loc de primele cuvinte, îi era mai ușor să cânte decât să vorbească, așa că l-am încurat să își cultive acest talent”, afirmă doctorul Tase.

 

Autor al unui album muzical

La începutul lunii decembrie 2019, Adrian Tase a lansat un album alături de fiul său, Andrei. Medicul cântă la pian, iar băiatul la chitară și are și interpretare vocală, pe versurile unora dintre cei mai cunoscuți poeți români. Piesa „Destine paralele” are la bază poezia „Iedera” a lui George Coșbuc, urmează „An Nou fericit” pe versurile din „Urare” a lui Nichita Stănescu și „Satira epocei” a lui Alexandru Macedonski.

Tot împreună au compus și câteva piese. Cea mai importantă dintre ele este „Oameni buni”, este o melodie patriotică al cărei mesaj este acela că în România s-au născut dintodeauna oameni buni.

Proiect cu bătaie lungă

Medicul își dorește să scoată 30 de albume alături de fiul său. „Primul nostru album se numește «Heart beat» și sperăm să fie o serie care să transmită energie pozitivă. Melodii de dragoste, dar și melodii patriotice. Iar proiectul este pe termen lung, ca să ne ambiționeze”, spune medicul.

 

„Știți, îmi vin în cabinet pacienți care spun că vor să se vindece pentru că au lucruri de făcut în următorii ani, să termine copii facultățile sau chiar credite la case. Există motivație atunci când există și planuri”

Adrian Tase, medic cardiolog

Subiecte în articol: Adrian Tase
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri