Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Doctorul din cămară. De ce boli ne ferește Grepfrutul

Doctorul din cămară. De ce boli ne ferește Grepfrutul

Grepfrutul a fost creat în secolul 19, ca o combinaţie între pomelo şi portocală şi a primit această denumire de la cuvântul strugure (grape), datorită felului în care fructele creşteau în ciorchine. Poate fi alb sau galben, până la roz sau chiar roşu, iar gustul său variază de la acru şi amărui până la foarte dulce şi zemos.

Grepfrutul are un conţinut de calorii scăzut, dar este plin de nutrienţi şi e o sursă excelentă de vitaminele A şi C. Potrivit unor studii făcute la Harvard, are un indice glicemic de 25, ceea ce înseamnă că nu afectează glicemia. Grepfrutul oferă luminozitate pielii, ajută la scăderea riscului pentru mai multe boli şi poate fi de folos în curele de slăbire.

Fructul creat în laborator este unul dintre cele mai sănătoase disponibile pe piaţă și are un conţinut foarte scăzut de calorii

Iată o listă cu beneficiile unei diete în care includem grepfrutul:
1. Reduce riscul de AVC.
Potrivit American Heart Association, consumul de citrice, în special de grepfrut şi portocale reduce riscul de accident ischemic la femei.

2. Menţine sănătatea inimii.
Combinaţia puternică de fibre, potasiu, licopen şi vitamina C menţine inima sănătoasă. Un studiu a arătat că o dietă bazată pe un aport crescut de grepfrut roşu scade nivelul lipidelor din sânge, în special pe cel al trigliceridelor. De asemenea, un aport crescut de potasiu este important pentru scăderea tensiunii arteriale, datorită efectelor sale vasodilatatoare.

3. Previne cancerul. Pentru că este o sursă excelentă de vitamina C şi alţi antioxidanţi, grepfrutul poate contribui la împiedicarea formării de radicali liberi, despre care se spune că sunt cauza cancerului. Aportul de licopen a fost legat de o scădere a riscului de cancer la prostată, în timp ce vitamina C şi beta-carotenul scad riscul de cancer la esofag.

4. Ajută digestia. Pentru că are un conţinut crescut de apă şi fibre, grepfrutul ajută la prevenirea constipaţiei şi reglează tranzitul intestinal.

5. Oferă o hidratare optimă. Este unul dintre cele mai hidratante fructe, pentru că are un conţinut de 91% apă, doar cu puţin mai mic decât al pepenelui roşu. În plus, este bogat în electroliţi şi de aceea este o gustare recomandată atunci când ai nevoie de hidratare.

6. Remediu pentru o piele frumoasă. Datorită antioxidantului vitamina C, atunci când consumi grepfrutul proaspăt sau când îl aplici pe piele, poţi remedia efectele nedorite ale radiaţiilor solare sau ale poluării asupra pielii, poţi reduce ridurile şi îmbunătăţi textura tenului. Vitamina C joacă un rol crucial în producţia de colagen, substanţa care dă fermitatea pielii. De asemenea, pielea are nevoie de vitamina A şi de hidratare, iar grepfrutul le oferă pe amândouă. Trebuie ţinut totuşi cont de faptul că unele studii au legat un consum mărit de grepfrut de riscul apariţiei melanomului, cel mai întâlnit tip de cancer de piele. Aşa că nu exagera!

7. Previne astmul. Vitamina C din grepfrut ajută la prevenirea astmului. În ciuda tuturor acestor beneficii, trebuie să aveţi grijă atunci când consumaţi grepfrut, pentru că are capacitatea de a bloca anumite enzime din stomac, care fac mult mai uşoară absorbţia unor medicamente în sânge, mărindu-le astfel efectul. Printre medicamentele care interacţionează cu sucul de grepfrut se numără cele pentru colesterol, pentru reducerea tensiunii arteriale, imunosupresoarele şi unele antidepresive.

 

Subiecte în articol: grepfrutul
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri