Jurnalul.ro Cultură Carte Doina Ruști, la London Book Fair 

Doina Ruști, la London Book Fair 

Proaspăt ieșit de sub tipar, romanul  „Mâța Vinerii”, în versiune engleză, cu titlul „The  Book of Perilous Dishes”/Cartea bucatelor rele (Neem Tree Press, London), va fi prezentat în cadrul mai multor evenimente pe toată perioada Târgului de Carte de la Londra. O întâlnire cu cititorii va avea loc la ICR Londra, în data de 6 aprilie, ora 19.00. Alături de ea vor lua parte la discuții, Roxana Dumitrache, scriitoare, Archna Sharma, editoarea cărții, și Daniela Riain, traducătoare.

Pe toată perioada târgului, Doina Ruști se va afla la standul 6E70, pentru autografe, interviuri și alte evenimente.

Romanul The Book of Perilous Dishes este tradus de prof. James Ch Brown și beneficiază de sprijinul ICR, făcând parte din proiectul TPS.

„Este anul 1798. În București trăiește un sclav-bucătar, pe care și-l dorește toată lumea. Mâncarea lui satisface chiar și gusturile complicate ale principelui, însă nimeni nu știe că  are un rețetar vrăjitoresc numit Cartea bucatelor rele. Mâncarea lui poate să aducă o sinceritate păguboasă, uitarea, darul predicțiilor sau chiar isteria râsului, de-a lungul romanului apărând 21 de rețete magice. Pe fundal, se derulează  istoria anului 1798, când, după intrarea lui Napoleon in Egipt, diplomații francezi din imperiu au fost arestați și închiși la Stambul, iar unii dintre ei vânduți la galere. În acest București, măcinat de arestări, turci, crime și iubiri pătimașe, mai există și o superstiție legată de marea vrăjitoare Mâța Vinerii, care va aduce nenorocirile peste oraș”.

 

Romanul „Mâța Vinerii”, apărut la Polirom, în 2017, a mai fost tradus în spaniolă, maghiară, chineză, germană. A primit premiul Uniunii Scriitorilor Maghiari, Budapesta, pentru cea mai bună traducere.

 

„Calembecul și-a risipit parfumul, iar uleiul de viță s-a tulburat, invadat de fantomele altei vieți, de pe când era doar sămânță uscată, sub mormane de calcar. Cuțitul, același pe care și eu îl strânsesem în mâni fără să-i simt puterea ascunsă, același cuțit care-l trimisese pe Dubois la Marsillia, aprins de vinișoarele nevăzute care-l legau încă de Celiabinsk, începuse să-și facă treaba. Sator somnola dus de fluxul cuțitului și poate de gândurile lui Zăval, în timp ce Petricari  ridica osanele zeului Rusor, care poate să întoarcă totul din drum.” (Mâța Vinerii)

 

Trailer BOOK: https://youtu.be/9nFzqMdnqFQ

Lectură în engleză de Rosie Goldsmith: https://youtu.be/KTYFtuvmFuE

 

DOINA RUŞTI a scris trilogia fanariotă, compusă din Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015), dar și alte romane cu miză socială puternică, apreciate de critica literară: Fantoma din moară (2008), Lizoanca (2009), Zogru (2006) s.a. Cel mai recent roman al său este Paturi oculte (2020), urmat de un volum de povestiri: Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot (2022).

Traduse în peste 15 limbi, inclusiv în chineză, scrierile sale s-au bucurat de exegeze și de recenzii laudative în numeroase publicații internaționale. Printre cele mai recente traduceri se numără ediția a doua a romanului L’omino rosso (2021, Roma), The Book of Perilous Dishes (2022, Londra), Zogru (2022, Marsilia).

Printre altele, a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România/2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009.

Doina Ruști coordonează colecția Biblioteca de Proză Contemporană, la Editura Litera, este scenaristă și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București.

 

 

Subiecte în articol: doina ruşti London Book Fair
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri