Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în medicina românească. Medicul Radu Ciudin a murit după o lungă suferință. A salvat mii de inimi

Doliu în medicina românească. Medicul Radu Ciudin a murit după o lungă suferință. A salvat mii de inimi

Medicul Radu Ciudin, șeful Secției de Cardiologie de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. CC Iliescu”, a murit la vârsta de 63 de ani, după o lungă suferință. Anunțul a fost făcut Centrul Medical Internațional București.

"Cu durere în suflet anunțăm trecerea în lumea Drepților la vârsta de 63 ani a Conf. Dr. Radu Ciudin, Șef de Secție Cardiologie la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. CC Iliescu”, Fundeni.

Domnul Doctor Radu Ciudin rămâne în amintirile noastre, ale colectivului Centrului Medical Internațional București, ale pacienților domniei sale, ca un om blând, discret, un doctor care si-a dedicat întreaga activitate profesională pacienților, un om iubit şi respectat.

Fost cadru universitar, Domnul Doctor Radu Ciudin a îndrumat şi responsabilizat numeroase generații de studenți şi medici tineri.

Domnul Doctor Radu Ciudin este cel care a implantat primul cardiodefibrilator din România, Doctor în științe medicale cu supra specializare în Electrofiziologie Cardiacă şi Stimulatoare, Membru Titular al Societății Britanice de Cardiologie, Ambasador al cardiologiei de elită din România, Membru al Societății Americane de Pacing şi Electrofiziologie Dumnezeu să-l ierte", scrie Centrul Medical Internațional București pe pagina de Facebook. 

Subiecte în articol: Radu Ciudin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri