Donald Trump va face o vizită în Texas, marţi, unde inundaţiile catastrofale, care au omorât deja nouă persoane, sunt prognozate să se înrăutăţească în următoarele 48 de ore, scrie The Guardian.
Uraganul Harvey este primul dezastru natural cu care se confruntă Trump de când este preşedinte. Acesta a declarat, luni, că refacerea după furtuna tropicală va fi “foarte scumpă”, dar a promis că “guvernul federal este pregătit, dispus şi capabil să susţină acest efort”.
Casa Albă a afirmat că preşedintele va vizita Corpus Christi şi Austin, dar nu şi cea mai afectată zonă – Houston. Zeci de mii de case din Huston şi din împrejurimi sunt inundate, iar drumurile principale seamnănă cu nişte râuri, după o ploaie fără precedent, care a început să cadă de vineri.
Îngrijorările se îndreaptă şi către inundaţiile distructive din Louisiana, zonă spre care se îndreaptă furtuna. Trump a emis stare de urgenţă pentru acest stat. Centrul Naţional al Urganelor a avertizat în legătură cu “inundaţiile catastrofale şi periculoase”, care se îndreaptă dintre Texas spre Louisiana.