Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Două vaccinuri anti COVID-19 dezvoltate în Cuba au eficiență de peste 90%

Două vaccinuri anti COVID-19 dezvoltate în Cuba au eficiență de peste 90%

Primul vaccin anti COVID-19 produs în Cuba se numește Abdala și are o eficiență de 92,28%. Cel de-al doilea a fost denumt Soberana 2 și eficiența sa ajunge la 91,2%, scrie AFP.

"Avem capacitatea de a produce un vaccin cu o eficacitate de 91,2%", a anunţat directorul Institutului de vaccinare Finlay (IFV), Vicente Vérez. Această eficiență este împotriva cazurilor simptomatice. Totodată, are o eficacitate de 75,5% împotriva infecției și de 100% împotriva cazurilor severe. Trebuie administrate trei doze.

În această țară se lucrează la 5 vaccinuri anti COVID-19, dintre care Abdala și Soberana 2 au ajuns în ultima fază a studiilor clinice. 

Abdala a fost dezvoltat de BioCubaFarma și are o efciență de 92,28% după adminstrarea a trei doze. Deși nu a fost autorizat încă de OMS, autoritățile din Cuba au decis injectarea populației din cauza numărului ridicat de infecții.

Cuba  are o populație de 11,2 milioane de locuitori și se află sub embargo din 1962, motiv pentru care și-a dezvoltat propriile vaccinuri încă din anii 1980. Autoritățile vor să imunizeze anti COVID-19 întreaga populație până la sfârșitul anului.


 

Subiecte în articol: vaccin COVID Cuba soberana 2
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri