Conform specialistului, e discutabil ce înseamnă bătrânețea. Depinde din ce punct de vedere abordăm definiția: cronologic, psihologic, social, biologic sau demografic. „În momentul actual se acceptă că pragul de vârstă dintre adulți și persoane în vârstă ar fi de 65 de ani. Este limita acceptată de Organizația Mondială a Sănătății și a fost aleasă convențional deoarece era nevoie să existe o diferență între adulți și vârstnici pentru a se putea efectua studii care să determine diferențele cu privire la diverse aspecte privitoare la alimentație sau la bolile care apar. S-a optat pentru vârsta de 65 de ani pentru că era vârsta de pensionare, nicidecum din alt motiv. Dar oamenii nu sunt toți identici, croiți după un anume tipar, după cum nu toți îmbătrânim la fel. Da, diferim foarte mult unii de alții - aceeași persoană, în sine, nu își pierde rezervele funcționale în același timp și în același mod ale diverselor aparate și sisteme ale organismului. Mai exact, a spune că „îmbătrânim“ biologic poate însemna, la nivel cerebral, o pierdere a rețelelor funcționale cu o anumită viteză, iar la nivel pulmonar, poate, cu o altă viteză și așa mai departe”.
Să adăugăm viață anilor, nu doar ani vieții
Ce ține exclusiv de noi? Ce putem face ca să trăim rezonabil de bine cât mai mult timp? Răspunde prof. univ. dr. G.I. Prada: „Este necesară o abordare complexă. Se vorbește despre secretul tinereții fără bătrânețe, al longevității, dar nu există numai un singur secret. Practic, este necesară o abordare multilaterală, multidimensională. Foarte important este să nu uităm că mișcarea înseamnă viață. Un exercițiu fizic constant, consecvent, făcut în fiecare zi, ne ajută să ne prelungim existența în condiții de sănătate. În cele din urmă, asta este important, nu să trăim foarte mulți ani indiferent cum. Așa cum spunea doamna profesor Ana Aslan, să adăugăm viață anilor, nu doar ani vieții! Este, așadar, un complex de elemente pe care trebuie să le avem în vedere: mișcarea, evitarea poluanților, pe cât posibil, somnul suficient și, apoi, o alimentație adecvată fiecărei persoane, care să fie corelată și cu efortul fizic, și cu stilul de viață. Deci chestiuni foarte complexe. Nu putem să spunem că există o rețetă pentru un anume lucru, ca și cum ai lua un medicament pentru a-ți prelungi existența. Nu se poate așa ceva”.
Se spune că genetica e cea care contează cel mai mult în viața unui om. Să vedem dacă e adevărat: „S-au făcut o serie de studii. De exemplu, un domn din Statele Unite ale Americii, Dan Buettner, care nu este medic, ci biolog, a început studiile acestea prin anii ’60 și a constatat că, la nivel mondial, există cinci zone, pe care le-a numit zone albastre, unde trăiesc în număr foarte mare persoane care au peste 90, 90 -100 de ani. Domnul Buettner a început să studieze factorii care favorizează această existență prelungită în condițiile unei bune stări de sănătate și a observat că, pentru această chestiune, genetica este responsabilă în proporție de aproximativ 20, maximum 30%. Concluzia este că diferența de aproximativ 80% e constituită de alți factori: expunerea la un mediu poluat, stresul, chiar și stresul pozitiv, care, dacă este prea mult, nu este favorabil, dar mai ales stresul negativ. Pe urmă, există diverse alte probleme legate de stilul de viață care pot să contribuie negativ la supraviețuire”.
Dispare familia extinsă
Fără îndoială, starea psihică și mai ales compania celorlalți, contează enorm pentru o viață mai frumoasă la bătrânețe. Profesorul este de acord cu acest lucru și explică: „Aici trebuie să intervin cu o nuanțare. Este foarte important ca o persoană în vârstă să fie integrată într-o colectivitate de tipul familiei. De ce? Pentru că apare empatia, adică acea legătură sufletească dintre membrii familiei care nu poate fi suplinită de o persoană care asigură îngrijirea, fie aceasta și un profesionist de cea mai înaltă calitate. În ultimii ani, se constată un fenomen destul de neplăcut: dispare așa-numita familie extinsă. Cu mulți ani în urmă, în România, erau foarte multe familii care reuneau trei, patru, uneori chiar cinci generații în aceeași locuință. La țară, spre exemplu, într-o casă cu două camere, trăiau laolaltă strănepoți, nepoți, părinți, bunici, străbunici, adică patru - cinci generații. Astfel apărea între ei legătura sentimentală despre care vorbeam. S-a constatat, ulterior, prin mijlocirea unor studii, că existența copiilor de vârste mici, de grădiniță, care stau o lungă perioadă lângă vârstnici, reprezintă pentru aceștia din urmă un adevărat balsam. Vă dați seama, așadar, ce înseamnă nepoții pentru vârstnici?”.
Din păcate, relațiile din familia extinsă se desfășoară acum de la mare distanță, prin intermediul mijloacelor electronice. Acestea pot suplini în mai mica măsură relațiile directe interumane: „În ultimii ani, am observat un fenomen în România și nu numai la noi. Mă refer la reducerea acestei familii extinse, multigeneraționale. Copiii pleacă, pentru un loc de muncă, fie în alte localități, fie chiar în alte țări. Există mai puține generații tinere care să-i ajute pe cei în vârstă și nu mă refer la pensie. Dacă ar avea un sprijin din partea generațiilor mai tinere, nu neapărat financiar, ci emoțional, adică acea apropiere, acea legătură dintre părinți și copii, atunci altfel ar sta lucrurile cu seniorii. Acum, această legătură extrem de benefică este pentru foarte mulți estompată de distanțele mari, nemaiputând fi directă”, încheie profesorul Prada.