Jurnalul.ro Cultură Drum bun printre stele, Tamara Buciuceanu-Botez

Drum bun printre stele, Tamara Buciuceanu-Botez

de Magdalena Popa Buluc    |   

„Când am să fiu acolo sus, printre stele, am să mă întreb dacă steaua mea de pe pământ străluceşte" – Tamara Buciuceanu Botez

A mai plecat o stea. Inedită, unică și inconfundabilă. O ființă care și-a legat întreaga existență de scena teatrului.

De neuitat în câteva pelicule care au atras mii și mii de spectatori.

Puternică și violentă ca bomba de la Los Alamos, mieroasă sau mieunată ca pisicile desenelor animate, sperioasă și pițigăiată, melancolică sau tandră ca filmele indiene, dansantă și țopăitoare” – o caracteriza Horațiu Mălăele.

Pentru doamna Tamara, sigur este că viața i-a fost teatrul și teatrul i-a fost viața”, se destăinuia academicianul Răzvan Theodorescu.

Pentru rolurile de succes pe care le-a interpretat de-a lungul importantei sale cariere artistice, a fost supranumită „Doamna comediei româneşti”. Una dintre cele mai apreciate actriţe române de teatru, film şi televiziune aparţinând Generaţiei de Aur, Tamara Buciuceanu-Botez s-a născut la Tighina (Republica Moldova), la 10 august 1929. A urmat, între 1948-1951, cursurile Institutului de Teatru ”Vasile Alecsandri” din Iaşi. În ultimul an s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1952 (clasa profesorului Ion Bălţăţeanu), notează www.cinemagia.ro.


În cei peste 65 de ani de activitate a jucat pe scenele mai multor teatre din Bucureşti, precum Teatrul Giuleşti (actualul Odeon, unde a debutat în piesa ”Marfă din Makkar”), Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra, Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” sau Teatrul de Operetă, într-o serie de roluri, principale sau secundare, îndrăgite de public, în : ”Pălăria florentină”, ”Gaiţele”, ”Contesa Maritza”, ”Văduva veselă”, ”Lăsaţi-mă să cânt”, ”Vânzătorul de păsări”, ”Voievodul ţiganilor”, ”Sânge vienez”, ”Marco Polo”, ”My Fair Lady”, ”Nepotul”, ”Azilul de noapte”, ”Joc de pisici”, ”Titanic vals”, ”Interviu”, ”Reţeta fericirii”, ”Tartuffe”, ”Dimineaţă pierdută”, ”Somnoroasa aventură”, ”Romeo şi Julieta la început de noiembrie”, ”Scaunele”, ”Cumetrele”, ”Doctor fără voie”, ”Domnişoara Nastasia”, ”Mamouret”, „Însemnările unui necunoscut”, ”Aşteptând la arlechin”, ”Divorţul de aur”, ”Aplauze… aplauze” (invitată de onoare în spectacolul dedicat celor peste 30 de ani de carieră a cuplului Stela Popescu – Alexandru Arşinel, în cadrul stagiunii 2012-2013 a Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”).

Şi-a împrumutat vocea unor personaje faimoase în animaţii şi a jucat în numeroase spectacole radiofonice şi de televiziune. La 22 noiembrie 2008, Teatrul Naţional Radiofonic a prezentat premiera absolută a spectacolului ”Curajul femeii în dragoste sau Femeia secolului XXI” de Felix Anton Rizea, având-o în distribuţie pe Tamara Buciuceanu-Botez, alături de alţi mari actori precum Ileana Stana Ionescu, Virgil Ogăşanu, Monica Ghiuţă, Ion Haiduc ş.a.

A debutat ca actriţă de film în ”Titanic-vals” (1964, regia Paul Călinescu), în care a jucat alături de Grigore Vasiliu-Birlic. Au urmat: ”Toate pânzele sus” (1976, regia Mircea Mureşan, serial TV), ”Tufă de Veneţia” (regia Petre Bokor); ”Ultimele zile ale verii” (1976, regia Savel Stiopul); ”Muntele alb” (1978, regia Dan Necşulea); ”Ion – blestemul pământului, blestemul iubirii” (1979, regia Mircea Mureşan); ”Înghiţitorul de săbii” (1981, regia Alexa Visarion); ”Alo, aterizează străbunica!” (1981, regia Nicolae Corjos), ”Grăbeşte-te încet” (1981, regia Geo Saizescu), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (1982, regia Lucian Pintilie); ”Prea tineri pentru riduri” (1982, regia Aurel Miheles); ”Bocet vesel” (1983, regia Mircea Moldovan); ”Primăvara bobocilor” (1985, regia Mircea Moldovan), seria ”Liceenii” (regia Nicolae Corjos) în care a dat viaţă celebrei profesoare de matematică supranumită ”Isoscel” – ”Declaraţie de dragoste” (1985), ”Liceenii” (1986), ”Extemporal la dirigenţie” (1987), ”Liceenii rock’n roll” (1992), ”Liceenii în alertă” (1993, regia Mircea Plângău); ”Cuibul de viespi” (1987, regia Horea Popescu); ”Titanic vals” (1994, regia Dinu Cernescu), ”Paradisul în direct” (1994, regia Cornel Diaconu), ”Jocul de-a vacanţa” (1995, regia Olimpia Arghir, serial TV), ”Sexy Harem Ada Kaleh” (2001, regia Mircea Mureşan), ”Agenţia matrimonială” (2005, regia Gelu Colceag, serial TV), ”Cuscrele” (2005, regia Nae Cosmescu, serial TV); ”Nunta mută” (2008, regia Horaţiu Mălăele), ”Prinţesa şi Broscoiul” (2010, dublaj de voce pe rolul Mamei Odie), ”Toată lumea din familia noastră” (2012, regia Radu Jude).

Tamara Buciuceanu-Botez a jucat alături de mulţi dintre marii actori români, precum George Constantin, Gheorghe Dinică, Ovidiu Iuliu Moldovan, Coca Andronescu, Ileana Stana Ionescu, Tora Vasilescu, Dem Rădulescu, Ion Lucian, Puiu Călinescu, Marius Pepino, Radu Zaharescu, Nicu Constantin, Toma Caragiu, Mitică Popescu, Sebastian Papaiani, Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Virgil Ogăşanu, Gheorghe Cozorici.

 

Deţine peste 20 de premii pentru interpretare, dintre care amintim: Premiul pentru întreaga activitate artistică din partea Ministerului Culturii şi Cultelor (4 aprilie 2002), premiul UNITER pentru întreaga activitate (5 aprilie 2004), Premiul pentru întreaga carieră la Gala de închidere a festivalului TIFF 2008, Premiul de excelenţă din partea TVR Internaţional (2009) şi Premiul de excelenţă la Gala Premiilor UNITER (2011), Premiul Gopo pentru întreaga activitate (2012), Premiul „Aristizza Romanescu” pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică, în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Academiei Române pe anul 2011, desfăşurată în Aula Academiei Române (2013).

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez a primit Premiului pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a şasea ediţii a Galei Premiilor Gopo, eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Romanesc (APFR), cu sprijinul Babel Communications şi al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

A fost distinsă cu titlul onorific de Societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti (2004) şi a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală (2011), în semn de preţuire a impresionantei activităţi artistice.
Preşedinţia României i-a acordat, la 23 iunie 2014, distincţia Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, „în semn de înaltă apreciere, pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute pe cele mai importante scene din ţară, pentru dragostea, dăruirea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale”. La 23 octombrie 2014, a fost decorată cu Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii, distincţia fiindu-i acordată de către Principesa Margareta, în numele regelui Mihai.

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame), eveniment organizat de Teatrul Metropolis, în Piaţa Timpului. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, i-a acordat actriţei Tamara Buciuceanu-Botez Placheta Oraşului Bucureşti, aceasta primind şi o stea pe Aleea Celebritatilor, pentru întreaga sa carieră.

În mai 2013, lectorul universitar Bogdana Darie a lansat volumul ”Tamara Buciuceanu. O viaţă închinată scenei”, o carte ce spune povestea vieţii şi carierei artistei. Tamara Buciuceanu-Botez a fost căsătorită timp de 34 de ani cu medicul anestezist Alexandru Botez. Cei doi nu au avut copii.

 

Îndrăgita actriţă a fost celebrată la 26 iunie 2016, la Sibiu, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), pentru impresionanta sa carieră de 64 de ani, prilej cu care ”Doamna comediei româneşti” a mărturisit că se simte „extraordinar, foarte tânără, bucuroasă şi fericită” că publicul nu a uitat-o. „Am trăit două vieţi: a mea, care peste o lună face 87 de ani şi tot a mea – 64 de ani de teatru. Mă simt foarte tânără, bucuroasă, fericită că văd atâta lume. Înseamnă că nu m-a uitat nimeni. (…) Şi pentru că mie nu îmi place să vorbesc mult decât când joc sau filmez pe scenă, vreau să închei aşa, ca să nu vă plictisesc: De mic copil, m-am gândit ce o să mă fac dacă mă întreabă cineva. Am să iau de la capăt ceea ce am făcut. Şi când nu veţi mirosi flori de câmp pe scenă seara, poate vă veţi întreba atunci unde o fi plecat Tamara. Vă mulţumesc că nu m-aţi uitat”, a declarat Tamara Buciuceanu-Botez, la primirea premiului de excelenţă pentru întreaga carieră.

Actriţa s-a numărat printre laureaţii celei de a XVIII-a ediţii a Galei Radio România Cultural, desfăşurată la 19 martie 2018, la Teatrul Odeon. I-a fost acordat Premiul „Radio România 90” Tamara Buciuceanu-Botez fiind o „figură reprezentativă a Teatrului Naţional Radiofonic, o voce de patrimoniu a tezaurului cultural” al Radio România. „Tamara Buciuceanu-Botez, cu un an mai mică decât Radio România, a definit excelenţa în teatru, radio, televiziune şi cinematografie, prin roluri rămase pentru multă vreme în memoria colectivă a naţiunii noastre”.
A primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti, precum şi Cheia Oraşului, la 5 aprilie 2018.
La 18 decembrie 2018, actriţa Tamara Buciuceanu-Botez a fost sărbătorită la aniversarea celor peste 65 de ani de la debutul pe scena românească, în cadrul Galei Teatrului Metropolis 12, eveniment special în care instituţia teatrală a sărbătorit, de asemenea, 12 ani de existenţă. „Doamna comediei româneşti”, aşa cum a fost prezentată de directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, a spus că se bucură că nu a fost uitată. „Să ştiţi că bucuria mea de astăzi este că nu m-aţi uitat. (…) Mi-am făcut meseria cu cel mai mare drag. Dacă m-aţi aplaudat 65 de ani, înseamnă că aţi înţeles ce am vrut să spun pe scenă”, a spus Tamara Buciuceanu-Botez când a urcat pe scena Teatrului MMetropolis.

Şi mi-o aduc aminte pe Tamara, prin aburul amintirilor, atunci când cutreieram ţara în lung şi-n lat, în juriile festivalurilor teatrale, când ne chema şi, cu o voce plină de bunătate, ne oferea întotdeauna papanaşi.

Şi mi-o aduc aminte pe Tamara când râdea de se cutrenura scena.

Prin teatru, ea l-a căutat pe Dumnezeu. Prin teatru, ea l-a găsit pe Dumnezeu.

Ca o mare artistă, a dat tot timpul dovada unei exemplare demnităţi profesionale şi umane.

Şi mă gândesc că a plecat să-i şi pe îngeri să râdă şi să le cânte ceva...

 

Subiecte în articol: tamara buciuceanu-botez
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri