Jurnalul.ro Ştiri Social După centrele de testare, se închid și centrele de vaccinare anti-COVID

După centrele de testare, se închid și centrele de vaccinare anti-COVID

de Monica Cosac    |   

Deși ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, declara zilele trecute că în România există din nou un trend crescător în privinţa cazurilor noi de COVID-19, la nivelul ministerului pe care îl conduce se fac tot mai mulți pași către „o situație similară celei anterioare contextului pandemic”.

Astfel că, după ce au fost închise centrele de testare pentru noul coronavirus, vor fi desființate și centrele de vaccinare anti-Covid. În prima etapă, vor fi închise centrele de vaccinare organizate în afara spitalelor, iar începând cu data de 1 iulie 2022, de vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 se vor ocupa exclusiv medicii de familie. Dispar, de asemenea, tichetele de masă acordate în prezent celor care se vaccinează cu schema completă.

Dacă acum un an mii de români se înscriau pe liste lungi de așteptare pentru a primi vaccinul anti-Covid, în timp ce „specialii” și familiile lor se vaccinau peste rând în centre cu circuit închis, acum abia dacă se mai adună vreo 2.000 de oameni, într-o săptămână, care se prezintă la un centru de vaccinare pentru prima doză. Targetul de vaccinare de 10 milioane de persoane, trâmbițat de fostul premier Florin Cîțu pentru luna septembrie 2021, nu a fost nici până în prezent atins, astfel că Ministerul Sănătății a decis să reorganizeze activitatea de vaccinare împotriva coronavirusului și să închidă toate centrele, inclusiv pe cele care funcționează în spitale, după cum reiese dintr-un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului, pus recent în dezbatere publică.

Exclusiv la medicul de familie, din vară

Desființarea acestor centre de vaccinare anti-COVID va fi făcută în două etape. Potrivit proiectului de OUG, primele care își vor înceta activitatea sunt centrele organizate în alte locații decât spitalele. Iar acest lucru se va întâmpla în termen de o lună de la intrarea în vigoare a acestui proiect de act normativ.

„Având în vedere scăderea constantă a numărului de persoane care se vaccinează la nivel național, prin prezenta ordonanță se propun o serie de măsuri prin care:

-        Toate centrele de vaccinare organizate în alte locații decât cele din cadrul unităților sanitare publice își vor înceta activitatea în maximum 30 de zile de la data aprobării prezentei ordonanțe.

-        Până la data de 1 iulie se menține activitatea centrelor de vaccinare organizate în cadrul unităților sanitare cu paturi, iar după această dată activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 se va desfășura doar în cadrul cabinetelor de asistență medicală primară (...), în cadrul programului național de vaccinare derulat de Ministerul Sănătății”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Centrele de vaccinare care își încetează activitatea vor transmite „autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază teritorială au funcționat toate documentele aferente desfășurării activității de vaccinare, care vor fi arhivate la nivelul autorității publice locale, cu informarea Direcției de Sănătate publică județene sau a Municipiului București”. Sumele pe care le vor primi medicii de familie pentru administrarea vaccinului anti-Covid, începând cu 1 iulie 2022, vor fi stabilite printr-un ordin al ministrului sănătății, iar banii vor fi asigurați din bugetul Ministerului Sănătății.

Dispar și tichetele de 100 de lei pentru vaccinați

Apar schimbări și în ceea ce privește acordarea tichetelor de masă, pe care în prezent le primesc persoanele care se vaccinează cu schema completă (două doze – în cazul vaccinurilor Pfizer și Moderna, sau doza unică - Johnson & Johnson). Mai exact, aceste tichete vor mai fi acordate doar persoanelor care se vaccinează până la intrarea în vigoare a acestui proiect de OUG. „De alocația de hrană, în valoare totală de 100 lei, sub forma tichetelor de masă pe suport electronic (...), beneficiază persoanele vaccinate cu schemă completă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”, se mai arată în proiect.

Persoanele care se vaccinează până la intrarea în vigoare a proiectului, dar care nu au primit tichetele de masă imediat după imunizare, le vor primi de la autoritățile locale.

Având în vedere că numărul de cazuri noi persistă la circa 4.000 pacienți /zi, există riscul ca numărul existent de medici infecționiști să nu reușească să acopere solicitările mari de acordare a asistenței medicale de specialitate a acestor bolnavi. Prin urmare, orice medic specialist va putea trata boala infecțioasă COVID-19.

„Pentru a acoperi toți bolnavii de Covid 19 care ar avea nevoie de asistență medicală reglementăm faptul că medicii specialiști în una dintre specialitățile clinice sau paraclinice prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale pot acorda asistenţă medicală în afara specialităţii persoanelor diagnosticate cu COVID-19 în baza şi în limitele protocoalelor de practică medicală, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii”, mai propune MS.

Propuneri și observații cu privire la acest proiect de act normativ mai pot fi transmise Ministerului Sănătății doar până la finalul lunii martie.

Testare, doar la cabinetul MF sau la DSP

​Centrele de testare RT-PCR gratuită din spitale, care fuseseră deschise în valul 5 al pandemiei, au fost închise de mai bine de două săptămâni, odată cu scăderea numărului de infectări. Testarea gratuită pentru COVID-19 se mai poate face doar la medicul de familie, cu teste antigenice rapide, sau sunând la DSP pentru testare la domiciliu. În schimb, ministrul Rafila a afirmat că centrele de evaluare COVID-19 vor continuă să funcționeze.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri