Jurnalul.ro Ştiri Observator Echinoctiu de toamna, debutul toamnei astronomice. Tradiții și superstiții

Echinoctiu de toamna, debutul toamnei astronomice. Tradiții și superstiții

de Alice Petrescu    |   

Marți, 22 septembrie, ora 05:50, ora României are loc echinocţiul de toamnă, ce reprezintă debutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic

 

În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie are loc echinoctiul de toamna. Acesta este momentul când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°. Din acest moment putem spune ca intrâm cu adevărat în toamna astronomică.

Punctul echinoctiului de toamna, numit si „punct autumnal” , se afla pe sfera cereasca la intersectia eclipticii (ce reprezinta proiectia pe sfera cereasca a planului orbitei Pamantului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele il traverseaza la aceasta data, trecand din emisfera nordica a sferei ceresti in cea sudica. Aflandu-se deci la aceasta data in dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va rasari si va apune chiar in punctele cardinale est si vest, durata zilelor fiind astfel egala, indiferent de latitudine, cu cea a noptilor.


După echinoctiul de toamnă, orele de lumina vor începe să scadă, până la solstitiul de iarna, din 21 decembrie.

De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeasi data datorita faptului ca anul calendaristic nu este egal cu cel tropic.

Legat de echinocțiu de toamnă, oamenii cred și urmează anumite superstiții.

Tradiții și superstiții

În tradiţiile multor popoare, echinocţiul de toamnă este legat de încheierea muncilor agricole, de sărbătorirea recoltelor. Printre superstiții se numără și cele despre recoltă. Un agricultor responsabil nu trebuie să uite de recoltă și trebuie să îi fie recunoscător lui Dumnezeu pentru roadele bogate pe care le-a avut. Astfel, oamenii de la sate duc la preot, la sfințit, plante, legume sau fructe folosite în scopuri vindecătoare. Se mai spune că plantele capătă puteri de alinare a durerilor sufletești și de vindecare a bolilor trupești.

Astfel, în această zi, florile se plâng una alteia pentru că știu că va veni iarna și că vor muri. Dacă planta din camera ta este udă, dar nu de la schimbarea vremii, superstițiile spun că aceasta chiar plânge. Dacă vrei să o salvezi, tradițiile din bătrâni recomandă ca aceasta să fie unsă cu un mir sfințit de la o mănăstire apropiată.

Tradiția mai spune că acum este bine să se facă primul must, din strugurii proaspăt culeși. Tot în această zi, se bat nucii și se adună merele şi gutuile.

Se schimbă ora

Un alt fenomen important ce ne aşteaptă în curând va fi trecerea la ora de iarnă. Anul acesta, trecerea la ora de iarnă se face în noaptea de 24 spre 25 octombrie, în ultimul weekend din lună. Ora locală 04:00 AM va deveni ora locală 03:00 AM.. Asta înseamnă că ne vom putea bucura de o oră în plus de somn, iar duminică, 25 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

Subiecte în articol: echinoctiu de toamna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri