Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Economia României Mari la sfârșitul Primului Război Mondial, aproape de colaps

Economia României Mari la sfârșitul Primului Război Mondial, aproape de colaps

de Adrian Stoica    |   

Sfârșitul Primului Război Mondial găsea economia României aproape de colaps. Industria era distrusă în proporţie de 60%, iar căile ferate, în proporţie de 30%. Producţia agricolă scăzuse puternic, astfel că dintr-un mare producător şi exportator de cereale, importurile de grâu, porumb, secară orz etc. ajunseseră să reprezinte 48% din totalul importurilor. Per total, economia ţării se întorsese la nivelul anilor 1910. Situația economică a țării era agravată și de faptul că pagubele suferite în timpul celor doi ani în care ţara s-a aflat în război au fost acoperite doar în mică parte în urma Conferinţei de Pace de la Paris. De exemplu, România calculase pagube de război în valoare de 72 de miliarde de lei aur, sumă ce depăşea PIB-ul ţării din 1920, i s-au recunoscut numai 31 de miliarde de lei, iar în final i s-au acordat despăgubiri de numai 3,1 miliarde de lei. 

 

 

La sfârșitul Marelui Război, Transilvania, Bucovina şi Basarabia se uneau cu Regatul Unit, iar suprafaţa şi populaţia ţării se dublau. Suprafaţa Regatului României era de circa 135.000 de kilometri pătraţi, pentru ca noul stat să ajungă la o suprafaţă de 295.641 kmp. În 1920 România avea 15,54 de milioane de locuitori şi o populaţie activă de 9 milioane de persoane, un număr apropiat celui înregistrat acum de ţara noastră, dar la o populaţie de circa 19,41 de milioane de locuitori care trăieşte în graniţele unei ţări cu o suprafaţă de numai 238.397 km pătraţi. 

 

Datoria externă crește vertiginos

 

Potrivit studiului „Evoluţia Economică a României (1859 - 1947)”, publicat de Institutul de Economie Naţională al Academiei, 1 Decembrie 1918 găsește leul foarte slăbit din cauza inflației. Costul unirii a fost unul a fost unul foarte mare pentru sistemul financiar, acesta trebuind să acopere preschimbarea în lei a valutelor care circulau în provinciile noi intrate în componența țării. Pentru aceasta a fost nevoie să se apeleze la împrumuturi pentru realizarea unificării monetare, acestea adăugându-se împrumuturilor contractate pentru pregătirea armatei de război, cât și celor din timpul războiului. Astfel, potrivit studiului citat, datoria externă a României a crescut, din 1915 până în 1927, cu aproape 40%, de la 147 milioane de dolari, până la 519 milioane de dolari. Pentru a ne da seama mai bine ce a însemnat acest efort, trebuie spus că dezvoltarea României, dar şi războiul de independenţă au consumat credite externe de 356 de milioane de dolari, crescând datoria externă de 23 de ori, de la 16 milioane dolari în 1868, până la 372 mil. dolari în 1915.

 

Valoarea leului, demolată de inflația galopantă

 

În 1914, leul era echivalent cu francul elveţian şi cu francul francez, o liră sterlină se cumpăra cu 25,5 lei, iar dolarul american costa circa 5 lei. Sfârșitul războiului găsește moneda națională într-o poziție vulnerabilă, astfel că în 1919, francul elveţian costa 3 lei, francul francez, 2,5 lei, o liră sterlină, 66 de lei, iar dolarul urcase la 15 lei. Inflația a continuat să muște puternic din leu și în anii următori, astfel că la sfârșitul anului 1923, un franc elvețian se schimba pentru 40 de lei, iar un franc francez, pentru 13 lei lira. În același timp, lira sterlină ajunsese la 950 de lei, dolarul american, la 206.

 

Cum arăta sistemul bancar

 

În anul 1914, sistemul bancar era structurat conform potențialului economic din acea perioadă. Existau o bancă centrală de emisiune și credit și doar două instituții de depozitare și economisire. Mai existau instituții de credit funciar, în număr de 4, care-i deserveau pe marii proprietari, latifundiari funciari, potrivit studiului „Analiza dezvoltării şi consolidării sistemului bancar”. Ulterior, s-au dezvoltat două instituții specializate pentru credit în domeniul viticol și urbanizare. Concomitent, existau 32 de case de credit pentru agricultorii mijlocii, 2.933 de bănci populare și de credit redus, care deserveau mediul rural. Au mai existat 215 bănci comerciale, mici, mijlocii și mari, care au apărut și s-au dezvoltat fără sprijinul statului. Astfel, s-a dezvoltat sistemul împrumuturilor de stat și al celor înscrise în obligațiuni. În anul 1914, acest sistem era de circa 2.800 de milioane de lei, iar conturile băncilor particulare aveau resurse de circa 282 de milioane de lei capital și 780 de milioane de lei depozite și reesconturi, potrivit studiului amintit. Până în anul 1914, când s-a declanșat Primul Război Mondial, sistemul bancar românesc a funcționat, dar după 1920 și până în 1939, deși apar bănci specializate de credit industrial, economia României din acel timp a fost lovită de inflația postbelică. În intervalul 1920-1929, se dublează numărul creditelor, numărul băncilor, iar activul bilanțier sporește foarte mult, determinând și extinderea producției sociale.

 

Evoluția sistemului bancar în perioada 1889-1939 

Anul Număr bănci Capital social (mil. lei) Credite (mil. lei) Activ (mil. lei) 

1889 9 26,1 - - 

1901 37 56,7 25,9 - 

1914 215 281,6 780,0 - 

1920 593 166,4 681,0 1032 

1929 1.097 270,5 1587,5 2111 

1934 873 306,8 990,1 1834 

1939 491 230,0 738,0 1258

Sursa: Studiul „Analiza dezvoltării şi consolidării sistemului bancar”

 

Reforma agrară, cea mai amplă din lume

 

La sfârşitul războiul, România era o ţară eminamente agrară. În urma Marii Uniri, suprafața agricolă a crescut  de la 6,5 milioane de hectare, la aproximativ 14,5 milioane, iar fondul forestier a crescut de la 2,6 milioane de hectare, la 7,4  milioane. În 1921 se pune în aplicare reforma agrară, promisă de regele Ferdinand încă din timpul războiului, iar ea a dus la exproprierea a circa 6 milioane de hectare (65% din total), iar 1,5 milioane de familii au primit 3,5 milioane de hectare de teren arabil și 2,5 milioane hectare de pășuni. Reforma agrară din 1921 a impulsionat dezvoltarea viitoare a noului stat, grăbind industrializarea sa. 

 

 

Rețeaua feroviară a României a crescut cu peste 250% după Unire, de la 4.200 km la 11.000 km.

 

PIB-ul ţării creştea cu 50%

 

Potrivit datele publicate în lucrarea „Produsul Intern Brut al României 1862-2000. Serii statistice seculare și argumente metodologice”, elaborată de Victor Axenciuc, crearea României Mari a adus în 1920 o creștere a PIB cu circa 50%, până la aproape 12 miliarde de dolari (la valoarea dolarului din anul 2000), dar și o diminuare de circa 25% a PIB pe locuitor (cauzată și de distrugerile din timpul războiului), până la 761 de dolari/locuitor. O valoarea comparabilă cu cea din anul 1879, când PIB/locuitor a fost de 754 de dolari/locuitor. Revenirea peste pragul de 1.000 de dolari pe locuitor s-a făcut lent, el fiind atins abia în anul 1926.

 

 

Evoluția PIB, exprimată în dolari SUA la valoarea din anul 2000 și la paritatea puterilor de cumpărare standard (ajustat cu nivelul prețurilor)

Anul PIB (mld. dolari) PIB/locuitor (dolari)

1862 2,26 563

1900 6,08 1.007

1914 8,19 1.054

1920 11,82 761

- 1862 este anul formal al Unirii Principatelor Ţara Românească cu Moldova, odată cu instituirea unui Parlament comun

- 1914 este anul izbucnirii primei conflagraţii mondiale

Sursa: „Produsul Intern Brut al României 1862-2000. Serii statistice seculare și argumente metodologice”.

 

Ponderea sectoarelor economice

 

În 1920, cea mai mare parte a populaţiei trăia în zona rurală, aici regăsindu-se 77,8% din cei 15,54 de milioane de locuitori ai ţării. Agricultura era principalul sectorul economic al ţării, ea contribuind cu 53% la formarea Produsului Intern Brut. La mare distanţă era urmată de sectorul industrial, care furniza 35% din producţia de bunuri, şi de sectorul construcţiilor, cu doar 12%.

 

69 de hectare reveneau la 1.000 de locuitori în 1920

 

 

Valoare adăugată brută/locuitor în sectoarele economice în perioada 1920-1924 (lei la valoare din 1913)

Agricultură, silvicultură 130

Industrie 57

Construcţii 21

Servicii 119

Sursa: „Produsul Intern Brut al României 1862-2000. Serii statistice seculare și argumente metodologice”.

 

 

România Mare, îngropată în datorii

 

Într-o lucrare publicată în 2017 sub titlul „Cum s-a făcut România Mare? Şocul 1918”, de analistul Petrişor Peiu, se arăta că prospera Românie din 1913, cu excedente comerciale uriaşe şi fără datorii, devenise dependentă de importuri şi un datornic cronic după Unire.

- Datoria externă a României, ca ţară succesoare, a fost compusă din: 64,4 milioane USD, 2.227,8 milioane franci elveţieni, 72 de milioane de franci de aur, 1,8 milioane de florini olandezi;

- Datoria publică externă pentru plata ajutorului în muniţie şi material de război primit de la aliaţi era: 26 de milioane de lire sterline către Anglia; 47,7 milioane de USD către SUA; 185 de milioane de lire către Italia; 1.400 de milioane de franci aur către Franţa.

- La prezentarea în Parlamentul țării a Legii bugetului pentru anul 1921, ministrul de Finanţe, Nicolae Titulescu, informa parlamentarii că „datoria externă era de 27 de miliarde de lei, adică peste 5 miliarde USD (la paritatea oficială de 5,18 lei/USD).

 

Până în 1920 circulaţia monetară a crescut de peste nouă ori, de la 500 de milioane de lei, valoarea emisiunii monetare a Băncii Naţionale în 1914, la 4,6 miliarde de lei, potrivit datelor din lucrarea „Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui”, de Costin Kirițescu. 

 

Care era costul vieții şi ce salarii aveau românii

 

În 1914, anul în care izbucnea în Europa Primul Război Mondial, un kilogram de pâine costa 27 de bani, un kilogram de carne de porc, 1,25 de lei, iar o găină vie costa 1,6 lei/kilogram. De asemenea, un litru un litru de lapte de vacă costa 41 de bani, un kilogram de brânză de oaie costa 1,82 de lei, iar pentru un litru de vin popular se plăteau 90 de bani, potrivit studiului „Evoluţia Economică a României (1859 – 1947)”. În anii următori costul vieții a crescut simțitor, astfel că în 1921 pâinea se scumpise de aproape 8 ori, ajungând să coste 2,06 lei/kg, vinul, de 15 ori (13,5 lei/litru), laptele, de 10 ori (4,12 lei/l), brânza de oaie, de 13 ori (23,16 lei/kg) şi carnea de porc de 11 ori (13,91 de lei/kg).

 

Războiul suspendă tranzacțiile bursiere

 

Dincolo de istoria politică și socială, România are și o istorie bogată în ceea ce privește piețele financiare. Primele inițiative de înființare a unei piețe bursiere de mărfuri și de valori au avut loc la mijlocul secolului al XIX-lea, așa cum este Codicele de Comerț al Țării Românești din 1 ianuarie 1840, realizat după modelul dat de Codul Comercial francez din 1807 și având la bază unele prevederi ale Regulamentului Organic. În 1914, izbucnirea războiului duce la închiderea Bursei pe 18 iulie, aceasta nefuncționând pe toată durata anilor de război. La acea perioadă erau tranzacționate acțiunile emise de 63 de societăți și 58 de tipuri de rente și obligațiuni de stat (efecte cu dobândă fixă). Distrugerea sondelor de petrol din timpul războiului a făcut ca valorile mobiliare să se deprecieze masiv. Repararea sondelor de către germani a condus însă la cotarea acțiunilor industriei petroliere române la Bursă, determinând creșterea ulterioară a cotațiilor. Între 1917 și 1918, tranzacțiile bursiere s-au realizat în „târgul bursier” de la cafeneaua Schreiber și pe strada Lipscani. Bursa Oficială de Efecte, Acțiuni și Schimb se redeschide în octombrie 1918, activitatea sa crescând mereu. În perioada 1919 - 1925, bursele de comerț din România erau guvernate de trei tipuri de reglementări legale. Legea din Vechiul Regat din 1904, extinsă și în Basarabia în 1919, se completa cu legislația austriacă aplicabilă Bursei de la Cernăuți, din Bucovina, dar și cu legislația maghiară din Banat și Transilvania pentru Bursele din Arad și Timișoara. Apare astfel din nou necesitatea unei legi care să răspundă nevoilor economice ale României. O nouă lege este promovată de profesorul Virgil Madgearu, ministru al Industriei și Comerțului și este ratificată prin Decret Regal pe 13 august 1929. 

 

 

Balanța comercială (mil. dolari)

 Export 391

Import 748

Sold -357

Grad de acoperire 52,3%

Sursa: Calcule făcute de INS pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, ediţia 1939 

 

 

Principalele ţări partenere la export (pondere %)

Ţară 1919 1920

Cehoslovacia 21,3 4,1

Ungaria 11,2 1,5

Franţa 10,2 4

Anglia 0 6,5

Germania 0 1,2

Sursa: Calcule făcute de INS pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, ediţia 1939


 

Principalele ţări partenere la import (pondere %)

Ţară 1919 1920

Italia 19,9 24,6

SUA 14,8 5,6

Anglia 14,1 20

Franţa 11,6 13,9

Grecia 0,9 3,6

Germania 0,1 1,9

Sursa: Calcule făcute de INS pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, ediţia 1939

 

 

În anul 1921 s-a constituit primul buget pentru întreaga ţară.

 

 Anii 1920/1921 în statistici

- Serviciul Maritim Român avea 14 vapoare cu un tonaj total de 37.429 de tone brut;

- Pe calea ferată au fost transportate 13,63 de milioane de pasageri;

- Lungimea liniilor de telegraf era de 20.090 km, după ce în 1916 aceasta era de numai 13.891 km;

- Numărul telegramelor interne transmise a fost de 5,28 de milioane, aproape dublu faţă de perioada 1914/1915;

- Numărul convorbirilor telefonice urbane a fost de 20,83 de milioane, în scădere cu circa 4 milioane de convorbiri faţă de perioada de dinaintea intrării României în război, iar cel al convorbirilor interurbane, de 435.389.


 

Indicatorii economici pentru principalele ramuri industriale în 1919

Industria Nr. întreprinderilor Capital investit (mii lei) Valoarea producţiei (mii lei)

Alimentară 977 1.042.628 4.416.580

Chimică 187 247.338 1.217.917

Ceramică 216 2.837.299 343.061

Total 2747 2.837.299 111.711.796

Sursa: Calcule făcute de INS pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, ediţia 1939

 

 

Infrastructura de transport se dezvoltă rapid

 

La intrarea României în război, statisticile menționau o lungime a căii ferate de 3.169 km (1916/1917), pentru ca următoarea înregistrare statistică să menționeze 1.330 km pentru 1917/1918, potrivit publicației „România, un secol de date statistice”, publicată de INS în 2018. Efortul de reconstrucție din perioada care a urmat a permis ca în anul Marii Uniri să fie înregistrați 3.123 km de cale ferată (1918/1919). Între cele două războaie, rețeaua de cale ferată s-a dezvoltat, datele statistice consemnând pentru anul 1938 o lungime de 9.990 km, din care 58 km linie electrificată. În ceea ce privește infrastructura de transport rutier, datele statistice menționează 44.222 km km de șosele, din care 9,3% „căi naționale” la începutul anului premergător intrării României în Primul Război Mondial. După Marea Unire, datele statistice înregistrau pentru anul 1922 aproape 103.000 km de șosele, iar în pragul celei de-a doua conflagrații mondiale, aproape 85.000 km.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri