Jurnalul.ro Ştiri Politică Efectul Florian Coldea: Cod de etică pentru ofițerii SRI

Efectul Florian Coldea: Cod de etică pentru ofițerii SRI

de Sînziana Duţă    |   

Serviciul Român de Informații reglementează activitatea ofițerilor printr-un nou Cod de conduită care își propune să consolideze „relația de încredere cu cetățenii României prin reafirmarea identității Serviciului”. În luna ianuarie, în contextul controverselor care l-au avut drept protagonist pe fostul prim-adjunct al SRI, generalul Florian Coldea, Eduard Hellvig a anunțat că a hotărât elaborarea unui cod deontologic în cadrul Serviciului.

 

Codul de etică al SRI reglementează modul în care ofiţerii de informaţii ar trebui să acționeze și să se comporte și este construit prin definirea unor termeni abstracţi ca „patriotism”, „loialitate” sau „devotament”. De exemplu, potrivit Codului de etică, un ofițer SRI dă dovadă de loialitate atunci când nu se implică în „activități care ar putea aduce atingere imaginii sau prestigiului Serviciului”.

Noile reguli de conduită ale ofițerilor de informații sunt obligatorii pentru toți angajații SRI, iar orice angajat care ia cunoștință despre o încălcare a Codului este obligat să o raporteze de îndată, pe cale ierarhică, fără a fi tras în vreun fel la răspundere pentru aceasta, cu condiția să fi acționat cu bună-credință. Orice încălcare a Codului se pedepsește direct proporțional cu gravitatea faptei comise și a consecințelor acesteia. Elaborarea acestui „Cod de conduită etică” vine după ce SRI s-a confruntat cu prejudicii grave de imagine generate de celebrul caz al generalului Coldea. În luna ianuarie, în urma unor dezvăluiri ale fugarului Sebastian Ghiță, Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI a decis audierea directorului Eduard Hellvig. „La începutul lui 2010 în debutul lunii februarie am fost împreună cu familiile în Seychelles, doar noi. Era înainte de congresul PSD şi am hotărât să mergem într-o vacanţă, înt-o insulă exotică. Am stat împreună şi se poate verifica uşor. Am stat la Hilton Seychelles SPA. Dintr-o întâmplare am găsit acasă pliantul de la hotel. Am stat 10 zile şi îmi aduc aminte că îl rugam să-l ajute pe Ponta să câştige alegerile PSD, însă Coldea îmi spunea că Băsescu nu-l vrea pe Ponta”, a povestit Ghiţă într-o înregistrare la RTV.

Sejururi exotice cu politicieni

„Este confirmat că au fost prezenţi în insulele Seychelles, este confirmată prezenţa lor în Toscana şi prezenţa doamnei Coldea cu doamna Ghiţă la Paris. Au prezentat documente justificative cu privire la cheltuielile ocazionate de aceste deplasări. Domnul George Maior a dat comisiei de control intern anumite explicaţii. Nu au fost împreună, de exemplu, în Insulele Seychelles. Nu există această informaţie. În Toscana, da”, a explicat senatorul Adrian Ţuţuianu, președintele Comisiei SRI, după audierea lui Hellvig în Parlament. Un alt episod din relaţia SRI-oameni politici a fost dezvăluit recent de fostul premier Victor Ponta, care a scris că liderul PSD Liviu Dragnea îi făcea cadou sticle de vin Opus One generalului SRI Florian Coldea. Ca răspuns, pentru a evita repetarea unor astfel de situaţii controversate, directorul SRI a dispus adoptarea unui cod de etică profesională pentru angajaţii Serviciului. În perioada 2005-2017, SRI a atribuit contracte în valoare de 4,57 milioane de euro pentru șapte firme controlate de fostul deputat PSD Sebastian Ghiță. În ceea ce îl privește pe Ghiță, senatorul Adrian Țuțuianu explica în ianuarie că fostul deputat este considerat de SRI ca fiind o persoană cu „informații de interes pentru securitatea națională”.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri