Adunând în fiecare seară mii de oameni, care după şapte ore, pe ger năprasnic, se rugau ca spectacolul să nu se încheie, Cenaclul Flacăra era iubit aprig de unii, desconsiderat de alţii. Era un fenomen social, în care s-au prins generaţii după generaţii. Câteva concluzii nu se pot dărâma, Cenaclul Flacăra, condus de furtunosul poet Adrian Păunescu, a reuşit ca, în miez de noapte, tinerii, ţinându-se de braţ, să cânte prin oraşe: “Jurământ la Putna”, “Veniţi la Alba, Mecca noastră”, “Lancea lui Horea”, s-a trezit patriotismul nedrept uitat: Când se cânta despre părinţi pe stadioane, era linişte de catedrală, mii de oameni legănau brichetele aprinse. Poezia este o creaţie literară rafinată, destinată de obicei puţinilor intelectuali, Păunescu, îmbinând versurile cu cântece de inimă, a făcut din poezia de calitate un bun pentru mase mari. Adrian Păunescu căpătase o popularitate, care a dat apă la moară activiştilor înguşti şi securiştilor invidioşi, care au purces să-l sape pe Poet şi să-i limiteze succesul Cenaclului. Ministrul Ştefan Andrei şi consilierii personali Constantin Mitea şi Eugen Florescu au dezvăluit că, în noaptea în care se lupta pentru libertate sub gloanţe la baricada de la Intercontinental, Elena Ceauşescu ar fi strigat: “Acolo sunt nebunii lui Păunescu de la Cenaclu, ţi-am spus să-l interzici!”. În acele ore de foc când se schimba macazul de istorie al României, Nicolae Ceauşescu l-a rugat pe Adrian Păunescu să vorbească la televiziune tineretului, dar Poetul a refuzat. Continuă povestirea Andrei Păunescu: “Tata a refuzat, chit că Ceauşescu îi promisese că îl readuce în fruntea revistei Flacăra şi a Cenaclului, că va avea emisiuni. Vă daţi seama, când nu se ştia cine învinge, ce periculos era să-l refuzi pe Ceauşescu! Tata i-a argumentat lui Ceauşescu că n-are ce fapte bune ale regimului să arate românilor. Desfiinţarea Cenaclului după accidentul nefericit de la Ploieşti n-a ţinut cont că porţile mari nu erau deschise şi mulţimea le-a dărâmat speriată de furtună, înregistrându-se victime. Tata văzuse de pe scenă că se bulucesc nori negri şi a propus să se întrerupă spectacolul, a zis că nu ne putem lupta cu natura. Activiştii şi securiştii au denaturat, minţind că Păunescu a zis că putem să ne luptăm cu natura. Noroc că nişte membri ai Cenaclului au luat caseta originală, au ascuns-o şi aşa Păunescu a scăpat de puşcărie!”.