Victima, un elev în clasa a 10-a, a fost transportată de urgență la spital, unde medicii au constatat că suferise răni la nivelul antebrațului, însă starea sa nu este considerată gravă. Directoarea liceului a fost cea care a alertat autoritățile, sunând la numărul de urgență 112 imediat ce incidentul s-a produs, potrivit Antena 3 CNN.
La momentul sosirii poliției la fața locului, agresorul dispăruse deja, dar acesta a fost identificat ulterior pe baza imaginilor captate de camerele de supraveghere din zonă. În prezent, forțele de ordine desfășoară cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și pentru a aduce agresorul în fața justiției.