Un grup de 30 de elevi din comuna Slimnic, judeţul Sibiu, au făcut parte, timp de două luni, dintr-un proiect numit „Sate și Bucate”, creat special pentru ca școlarii să înveţe de la o vârstă fragedă, prin cunoaştere şi experimentare, secretele agriculturii şi ale industriei alimentare din zonă, bazată pe produse sănătoase. În cadrul workshopurilor, prezentate de bucătarul Andrei Luminea şidecelebrul fermier Dan Limbășan, copiii au învăţat cum să pună bazele unei afaceri la ţară.
Cosmin Simtion, unul dintre dascălii organizatori, susţine că proiectul „Sate și Bucate”, vrea să le ofere copiilor, într-un cadru natural şi relaxat „posibilitatea de a învăța într-un mod atractiv, neconvențional, dezvoltarea spiritului antreprenorial și promovare a culturii muncii pentru tineri - prezentarea oportunităților copiilor în niște domenii economice importante și prezentarea de exemple concrete care activează în aceste domenii sau transmiterea de la o generație la alta a rețetelor tradiționale și a cunoștințelor, majoritatea nefiind documentate în scris”, a declarat acesta.
Workshopuri de gătit
Bucătar la un restaurant faimos din Sibiu, Andrei Luminea a pus accentul, în prezentările la care au asistat micii protagonişti implicaţi în proiect, pe descoperirea produselor și a producătorilor locali, punerea lor în valoare, moduri de a găti și de a mânca mai sănătos, poveștile a unor agricultori de succes, locali sau de prin alte părţi ale României. Mai mult, cei mici au avut ocazia să îi cunoască, în cadrul unui tur de forţă care a avut loc la Piața Tradițională de la Sala Transilvania, pe adevărații fermieri ai județului şi cum pot ajunge ca ei, atunci când vor fi mari.
Tabăra „Viaţa la Ţară”
Dascălul sibian mai povesteşte că momentul de glorie al proiectului a coincis cu tabăra de vară Viața la Țară, unde elevii, urmând atenţi indicaţiile maestrului în arte culinare Andrei Luminea, au gătit pentru cei 75 de participanți din tabără, iar Codruța Răbăgel - psihoterapeut școlar, i-a sedus pe participanți prin atelierul de Mindful Eating. În paralel, tot în cadrul proiectului, s-a desfăşurat şi partea de învăţare a serviciilor din agricultură, prin montarea unui solar pentru cultivare de plante aromatice.
Planuri mari
Proiectul „Sate și Bucate” i-a învăţat pe cei prezenți toţi paşii lanţului alimentar, de la producerea şi comercializarea produselor locale cu valoarea adăugată mare, crearea de parteneriate între fermieri şi comercianţi, schimburi de produse și promovare reciprocă, vizite reciproce la sere sau ferme de mai multe ori pe an, în vederea învăţării tainelor meseriei de agricultor şi promovarea produselor locale. Aflat la prima ediţie, organizatorii îşi doresc ca acest proiect să se poată transforma într-un proiect desfășurat pe mai mulți ani, cu evenimente tot mai variate, documentarea proiectului și împărtășirea conceptului și a rezultatelor obținute cu alte grupuri similare de elevi.
,,Pentru mine proiectul «Sate și Bucate» a fost ceva ce m-a ajutat să realizez că bucătăria ar putea fi o opțiune pentru viitorul meu, am descoperit că îmi place să gătesc și că aș vrea să o fac mai des. Cred că cel mai frumos sentiment este să vezi că oamenii îți apreciază munca și mănâncă cu plăcere ceea ce ai gătit tu și devin mai fericiți și acel sentiment m-a făcut să vreau să gătesc mai mult pentru alții oameni. De asemenea, am aflat despre microplante și diferite tipuri de mâncăruri”, Larisa Panțiru cavaler-excelsior.
„La una dintre întâlnirile noastre cu el am discutat despre plante: busuioc, mentă și altele. Acestea folosindu-se nu doar ca ornament, ci și în mâncare. Lucrul cel mai important este că încercăm, în cea mai mare parte, să gătim cu alimente cât mai naturale, bio. Acest proiect ne ajută să aflăm multe lucruri noi. Deși eu nu gătesc și nici nu mă descurc în bucătărie, pe viitor o să țin cont de lucrurile pe care le-am învățat și o să le pun în aplicare”
Ana-Maria Aldea, elevă