Pandemia de COVID-19, prin efectele economice negative generate, pare să nu fi lovit chiar pe toată lumea. Unul dintre „greii” regimului Băsescu, actualul primar PNL de la Cluj-Napoca este exemplul viu în acest sens. Emil Boc a reușit să cumpere, anul acesta, o casă de vacanță, la o aruncătură de băț de urbea pe care o păstorește, proprietate pe care o prezentăm în fotografiile de mai jos, scoasă la vânzare, recent, pe site-urile specializate pentru suma de 115.000 de euro. Noua „oază de relaxare” a edilului are o curte de 1.183 de metri pătrați, cu foișor, o construcție cu etaj și un pod locuibil și se adaugă celorlalte trei proprietăți imobiliare pe care același Emil Boc le deține, conform declarației de avere.
Edilul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și-a cumpărat, foarte recent, o casă de vacanță cu o curte destul de încăpătoare, pe malul lacului, într-o localitate situată la 28 de kilometri de orașul pe care îl păstorește. Conform declarației de avere pe care a completat-o și pe care a depus-o, în data de 5 mai 2021, pe site-ul instituției, acesta a cumpărat, împreună cu soția sa, Oana Boc, un teren cu suprafața de 1.183 de metri pătrați, în satul Câmpenești, aferent unei case de vacanță, pe care a cumpărat-o, tot recent, în suprafață de 103 metri pătrați.
„Jurnalul” a identificat casa pe care Emil Boc a cumpărat-o pe site-urile locale specializate în tranzacții imobiliare, anunțurile nemaifiind active în prezent. Însă, conform acestor anunțuri, proprietatea proaspăt achiziționată de primarul din Cluj-Napoca este o casă individuală, situată în satul Câmpenești, comuna Apahida, județul Cluj. Concret, este vorba despre un teren de 1.183 de metri pătrați, așa cum reiese și din declarația de avere, iar construcția este una nouă, finalizată în anul 2012, cu suprafața la sol de 51 de metri pătrați, cu o suprafață construită desfășurată de 103 metri pătrați, la care se adaugă un pod locuibil cu geam velux, cu suprafața de încă 30 de metri pătrați.
Casa de vacanță a lui Emil Boc este compartimentată, la parter, cu un living cu bucătărie, o baie cu geam, hol și casa scării, iar la etaj se află trei dormitoare, o baie și un balcon, la care se adaugă podul, care poate fi amenajat tot pentru locuit.
Din aceeași sursă, aflăm că proprietatea a fost scoasă la vânzare cu toate finisajele la interior, cu băile finalizate și cu obiectele sanitare noi instalate. Dormitoarele nu au fost mobilate. Clădirea are centrală termică pe gaz, este dotată cu geamuri termopan, iar în grădină se găsește un foișor. Există toate utilitățile – apă curentă, gaz, curent electric și fosă septică. Curtea generoasă este pavată cu dale pentru patru locuri de parcare auto, iar restul suprafeței este amenajată cu gazon, pomi fructiferi, arbuști ornamentali, terenul fiind dispus în terasament. Prețul de vânzare al acestei proprietăți s-a ridicat la 115.000 de euro.
Venituri interesante în ultimul an fiscal
Revenind la declarația de avere pe care Emil Boc a actualizat-o, pentru a menționa achiziția acestei proprietăți, remarcăm faptul că edilul municipiului Cluj-Napoca a reușit, pe lângă această cumpărătură, să achite și un credit de 45.000 de lei, contractat anul trecut, cu scadență în anul 2025, destinat finanțării campaniei electorale aferente alegerilor locale. În ianuarie 2021, notează primarul, Autoritatea Electorală Permanentă a admis rambursarea sumei de 45.000 de lei, moment în care Emil Boc a achitat contractul de împrumut. „Astfel că a încetat contractul de credit contractat în 2020 pentru cheltuielile de campanie electorală”, scrie Emil Boc.
La capitolul venituri realizate, în ultimul an fiscal, împreună cu familia, edilul liberal precizează că a încasat de la Primăria Cluj-Napoca salariul aferent pe anul 2020 și drepturi salariale restante aferente mandatului 2016-2020, în cuantum de 229.794 de lei, la care se adaugă salariul de 73.770 de lei pe care l-a încasat de la Universitatea Babeș Bolyai. Tot de la această universitate a încasat 2.080 de euro, reprezentând transport, cazare și mese, în cadrul programului Erasmus+. De asemenea, Boc a mai încasat 4.400 de euro de la Comitetul European al Regiunilor, pentru care a prestat servicii de „remote meeting allowance”.
Soția sa, Oana Boc, a realizat venituri salariale în cuantum de 8.400 de lei de la Universitatea Babeș Bolyai, iar fiica, Patricia Boc, este menționată în documentul citat cu suma de 41.841 de lei, reprezentând poliță educațională 18+ ajunsă la maturitate în luna februarie a anului 2018.
Îi suflă în ceafă președintelui, la capitolul „imobiliare”
Din aceeași declarație de avere nu rezultă că Emil Boc ar fi împrumutat bani pentru a achiziționa această locuință de vacanță și nici că ar fi înstrăinat bunuri în ultimele 12 luni. Mai mult, el a pus bani deoparte. Primarul Clujului declară un depozit la BCR, în care a economisit 65.382 de lei în perioada 2012-2015, un alt depozit, tot la BCR, în care a economisit suma de 68.000 de lei în perioada 2016-2020, un depozit la BRD, din anul 2000, în care are 6.977 de dolari SUA, alte depozite la ING, BCR și Banca Transilvania, în care, între 2001 și 2021, a strâns 22.000 de euro, iar pe carduri are 43.000 de lei.
Odată făcută achiziția casei de vacanță din Câmpenești, Emil Boc mai are puțin și îl ajunge din urmă, la capitolul imobiliar, pe președintele României, Klaus Iohannis. Asta, deoarece edilul mai are în proprietate două apartamente, la Cluj-Napoca, unul cumpărat în 1995, cu suprafața de 63,35 de metri pătrați, iar al doilea, din 2015, cu suprafața de 62,68 de metri pătrați, la care se adaugă o casă și o cabană, moștenite în anul 2013, în localitatea Răchițele. Tot aici, el a mai moștenit părți din două terenuri intravilane, mai multe hectare de pădure și peste un hectar de fâneață.
La capitolul autoturisme, Emil Boc declară proprietatea unui Peugeot, fabricat în anul 2007.
Și Primăria Cluj-Napoca face cumpărături: papetărie de 600.000 de lei de la firma unui fost candidat PMP
Nu doar primarul Emil Boc s-a înnoit, ci și instituția pe care o conduce. Primăria municipiului Cluj-Napoca a achiziționat, săptămâna trecută, produse de papetărie de peste 607.000 de lei, pentru dotarea angajaților instituției. Informația reiese dintr-un anunț de atribuire a unui acord-cadru încheiat, pe data de 4 mai 2021, cu o companie din localitate, SC Leom Birotica Ardeal SRL.
Valoarea inițială estimată de municipalitate a fi cheltuită pe aceste produse era de 691.147,5 lei fără TVA, însă, în urma licitației deschise organizate și finalizate în data de 4 mai, compania în cauză a venit cu o ofertă de 510.134,7 lei fără TVA, adică 607.060,3 lei cu TVA inclusă (126.470,9 euro). Finanțarea acestei achiziții provine din fondurile bugetare ale primăriei.
Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), compania SC Leom Birotica Ardeal SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, a fost înființată în anul 1998 și, conform unei încheieri din 2017, îi avea drept asociați persoane fizice pe Gunter Erich Wotsch, cetățean german, în vârstă de 81 de ani, originar din Mediaș, județul Sibiu, actualmente domiciliat în Germania, la Dusseldorf, și pe Darius Cristian Centea, din Cluj-Napoca.
Presa locală, care a scris și despre alte contracte pe care societatea în cauză le-a derulat cu instituții publice din Cluj, a dezvăluit faptul că, în anul 2014, Gunter Erich Wotsch a candidat, pe listele Partidului Mișcarea Populară (partid înființat de Traian Băsescu) pentru un post de deputat în Parlamentul European. Candidatura este confirmată prin faptul că, în luna martie a anului 2014, cetățeanul în cauză a depus atât o declarație de avere, cât și una de interese, în acest sens.
Din declarația de interese de la acel moment, aflăm că Gunter Erich Wotsch îndeplinea funcția de președinte al Asociației Uniunii Germanilor Reformatori din România (UGRR). De asemenea, acesta avea calitatea de asociat și de administrator atât la SC Leom Birotica Ardeal SRL, cât și la SC Florebia Company SRL, și la SC Gunter Wotsch Consulting SRL.
Presa anilor 2014 vorbea despre faptul că același Gunter Erich Wotsch a candidat pentru funcția de vicepreședinte pentru relațiile cu mediul de afaceri din cadrul Partidului Mișcarea Populară (PMP).
Din declarația de avere de candidat la europarlamentarele de acum șapte ani, același Wotsch nota faptul că deținea un spațiu comercial, cu suprafața de 76 de metri pătrați, la Cluj-Napoca, achiziționat în anul 1994, un apartament cu suprafața de 50 de metri pătrați, tot la Cluj-Napoca, cumpărat în 2010, un alt apartament, la București, achiziționat în 1994, cu suprafața de 60 de metri pătrați și o casă în capitala României, cumpărată în anul 1999. Cetățeanul în cauză avea, la acel moment, două credite bancare în sumă totală de 210.000 de euro.
Lista interminabilă de rechizite cerută de municipalitate în caietul de sarcini
Revenind la contractul de achiziție de papetărie pe care Primăria Municipiului Cluj-Napoca l-a încheiat cu SC Leom Birotica Ardeal SRL, autoritatea contractantă explică, în caietul de sarcini, faptul că necesitatea acesteia vine în contextul în care contractul anterior, care viza furnizarea aceluiași tip de produse, își încheie valabilitatea. Acordul-cadru parafat la data de 4 mai va fi urmat de încheierea unor contracte subsecvente.
Însă, potrivit caietului de sarcini, Primăria Cluj-Napoca arată că are nevoie de o cantitate cuprinsă între 20.000 și 40.000 de topuri de hârtie pentru imprimare format A4, de 300-600 de topuri de hârtie pentru imprimare format A3, de 6-20 de topuri de hârtie dublu cretată pentru imprimarea laser format A4, de 3-10 topuri de hârtie dublu cretată pentru imprimare laser format A3 și de 3-10 topuri de hârtie foto format A4.
De asemenea, se mai cer între 200 și 800 de role de hârtie termică, 250–500 de dosare din carton, 2.500–5.000 de dosare plic, 3.000–6.000 de dosare cu șină, din carton, 9.000–18.000 de dosare cu șină, din PVC, 100–200 de mape din plastic cu elastic, 350–700 de folii protectoare format A4, la care se adaugă 2.500–5.000 de bibliorafturi, 175–350 de registre tip A4 de 100 de file, 10–15 de registre repertoar A4 cu coperți din mucava, 15–30 de registre de casă autocopiative, 50–100 de registre de intrări-ieșiri tip A4, 50–100 de bloc-notesuri cu spiră metalică format A5 și 300–600 de rezevre cub hârtie albă.
Mai departe, se solicită 2.000–4.000 de seturi de notes adezive, 20.000–40.000 de plicuri C6 autoadezive, 5.000–10.000 de plicuri C5 autoadezive, 5.000–10.000 de plicuri C5 autoadezive cu fereastră, 4.000–8.000 de plicuri C4 autoadezive, 25.000–50.000 de plicuri DL autoadezive fără fereastră, 3.000–6.000 de plicuri burduf B4, 40.000–80.000 de plicuri DL din silicon cu fereastră, 250–400 de plicuri CD autoadezive, 1.250–2.500 de plicuri C7 autoadezive albe. După care lista mai conține 4.000–8.000 de pixuri de unică folosință, 250–500 de pixuri cu șnur și suport adeziv, 100–200 creioane grafit cu mină în 12 grade, 50–100 de creioane mecanice de 0,7 milimetri cu radieră inclusă, 50–100 de seturi de mine de creion grafit super-polymer, 50–100 de creioane colorate, 125–250 de tăvițe compartimentate din plastic, 300–600 de suporturi verticale din plastic, pentru dosare, 50–100 de suporturi din plastic pentru creioane, 50–100 de suporturi hârtie cub, 900–1.800 de textmarkere, 1.000–2.000 de markere permanente, câte 10–25 de topuri de indigo A4 albastre și negre, 103–212 perforatoare, 250–500 de capsatoare, 400–800 sticluțe cu lipici, 50–100 de ascuțitoare, 50–100 de radiere.
Lista este mult mai lungă și cuprinde CD-uri, DVD-uri, mouse-pad-uri, mouse-uri optice, mape, calculatoare de birou sau memorii USB.