Preşedintele turc Tayyip Erdogan a respins preocupările legate de deprecierea lirei, îndemnându-i pe turci să ''nu-şi facă griji'', declaraţie ce survine în contextul în care moneda naţională a înregistrat scăderi record în ultimele săptămâni pe fondul unei crize diplomatice cu SUA.
Relaţiile dintre Ankara şi Washington, aliaţi NATO, s-au tensionat pe fondul încarcerării în Turcia a pastorului evanghelic american Andrew Brunson pe baza unor acuzaţii de terorism, situaţie care a determinat impunerea de sancţiuni americane împotriva a doi dintre miniştrii lui Erdogan şi ameninţări cu restricţii comerciale.
Vineri dimineaţa, lira a ajuns la un nou record de scădere, fiind cotată la 6.21 faţă de dolar şi 7.1 faţă de euro, situaţie ce a survenit după ce delegaţia turcă a revenit joi de la Washington, joi, fără soluţii evidente la criza în desfăşurare. Adresându-se susţinătorilor în provincia Rize, de la Marea Neagră, Erdogan a respins preocupările privind moneda naţională, afirmând că este vorba de o campanie împotriva Turciei.
''Se duc diverse campanii împotriva Turciei. Nu le luaţi în seamă ", a spus Erdogan. ''Ştiţi asta: Suntem mai buni decât ieri, vom fi şi mai buni mâine. Să nu vă îndoiţi de aceasta ", a adăugat el. Moneda turcă a pierdut peste 43% din valoarea sa faţă de dolar de la începutul anului.
"Nu uitaţi asta, dacă ei au dolari, şi noi avem poporul nostru, adevărul nostru, pe Allah al nostru", a spus Erdogan în provincia lui natală. Ginerele lui Erdogan, ministrul Finanţelor şi al Trezoreriei, Berat Albayrak, va elabora vineri după-amiază planuri pentru o "economie nouă", demers menit să-i liniştească pe investitori. Albayrak, care este şi ministru al trezoreriei, a făcut referire în trecut la un complot împotriva Turciei pe unele pieţe bursiere.
SUA au impus sancţiuni în această lună ministrului de interne Suleyman Soylu şi celui de justiţie Abdulhamit Gul cu privire la încarcerarea pastorului Brunson, care este judecat în Turcia pentru spionaj şi acuzaţii legate de terorism. Albayrak a declarat că sancţiunile vor avea un impact limitat asupra economia Turciei, dar a cerut ca cele două ţări să revină la o diplomaţie constructivă. AGERPRES