- Jurnalul: Bine v-am (re)găsit, stimate domnule Gheorghiță Ciocioi. Miez de vară fierbinte, iată, arșiță în cetatea lui Bucur. Cu toate acestea, deloc puține evenimentele în urbea dâmbovițeană - culturale, religioase etc. A trecut Bookfest-ul, ce a adunat zeci de mii de oameni... Urmează însă un eveniment de referință pentru locuitorii Capitalei (și nu numai): aniversarea a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie din Basarabi la București. Recent atrăgeați atenția că patronul spiritual al centrului politic, administrativ și cultural al românilor nu este nici măcar menționat în Enciclopedia Ortodoxiei Românești și asta în ciuda faptului că sunt prezentați în această culegere alți sfinți români, ori străini, având legătură cu spațiul dintre Carpați și Dunăre… De ce credeți că n-a fost prinsă între sfintele coperte și povestea Cuviosului Dimitrie? Oare cum de l-am trecut cu vederea într-o carte ce se vrea de căpătâi pentru Biserica Ortodoxă Română! Un fel de carte de vizită chiar...
- Gheorghiță Ciocioi: Un mare eveniment, într-adevăr, marcarea a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie Basarabov la București, 13 iulie 1774 rămânând o dată memorabilă pentru români. Ne încântă fiecare duminică începută sub răsunetul clopotelor de la Mitropolie, unde stă de strajă Sfântul Dimitrie, ori zilele petrecute întru adăstarea praznicului de toamnă al ocrotitorului Capitalei. Parcă lucrurile sunt întru rânduiala lor... Ceva s-a schimbat, ca să spun așa, în „profilul” urbei de când Sfântul de la Dunăre îi este ocrotitor. Iată, de acum, an de an, vom avea și o sărbătoare de vară, legată de strămutarea moaștelor Cuviosului Dimitrie de pe Lom. Privitor la enciclopedie... Fără doar și poate, o astfel de lucrare nu poate fi socotită completă niciodată. Pe cât se poate, cuprinzătoare. O eroare regretabilă, desigur. Să sperăm că la o viitoare ediție lacuna din Enciclopedia Ortodoxiei Românești va fi îndreptată. Prin aceasta, în 2010, s-a dorit umplerea unui gol în domeniul dat la noi. Totul pe grabă însă. Lipsesc și alți sfinți reprezentativi dintre filele cărții. În schimb, apar articole preluate din alte lucrări, pe larg, fără a se ține seama de vreo „iconomie”, de criteriile științifice bine știute la dicționare de acest fel. Pentru a ne face o idee ce înseamnă o enciclopedie cu adevărat, putem lua ca exemplu Enciclopedia Ortodoxă din Rusia, ajunsă astăzi la cel de-al 71-lea tom - fiecare dintre acestea având 700-800 de pagini, ori chiar peste o mie. Cu o bogată bibliografie la fiecare articol, fiind citate chiar documente de arhivă… Uneori, cu ilustrații sugestive.
Enciclopedii pe domenii (în Rusia)
- Sfântul nostru se află în Enciclopedia Ortodoxiei din Rusia?
- Sigur. Nu putea să lipsească din această mare enciclopedie. Rușii, altfel - revenind -, au experiență în domeniul dat. Școală nemțească, de la Petru cel Mare încoace. De-ar fi să amintim de dicționarul enciclopedic Brockhaus și Efron - 88 de volume ediția pe larg, 35 în cea prescurtată -, apărut în perioada țaristă - 1890-1907, de cele trei mari ediții ale Enciclopediei Sovietice - în zeci de tomuri și ele -, ori de Enciclopedia Rusă de astăzi. Sunt apoi, la ei, enciclopedii pe domenii - etnologie, matematică, astronautică... Instrumente de lucru nespus de utile, realizate de colective de cercetători de la diverse institute. Și nu doar enciclopedii de acest fel sunt publicate în zeci de tomuri, ci și unele ce par a prezenta interes doar pentru anumite categorii de oameni - pasionați de subiecte chiar marginale, acestea căutând aproape să epuizeze un subiect.
- De pildă?
- „Marea enciclopedie a babei Vanga”. O ediție în 11 tomuri și o alta în 20... De la opiniile unor teologi, până la cele ale apropiaților vestitei clarvăzătoare bulgăroaice, ale unor specialiști în istoria mentalităților, militari, politicieni - totul este inclus aici...
- Uluitor!
- O năstușnicie, s-ar putea spune... De Enciclopedia Ortodoxă, un preot ori un teolog pravoslavnic nu s-ar putea lipsi. Orice studiu, orice temă de dezbatere pornesc de la ceea ce se știe, ce s-a cercetat până atunci. Condensat, iată, pe cât se poate într-un articol de dicționar enciclopedic - cu nu puține trimiteri. Sfântului Dimitrie din Basarabi rușii i-au rezervat aproape o pagină (nr. 109) în cele de-al 15-lea tom, apărut la Moscova în 2007. Bibliografia, e drept, e mai mult bulgară. - Mi l-am procurat alături de alte câteva zeci. Îmi lipsesc, de fapt, doar ultimele tomuri ale enciclopediei. - Se ține totuși seama de hagiografiile românești, în articol, în ceea ce-l privește pe sfântul ocrotitor al Bucureștilor...
Un cuvios pus să tragă la „carul istoriei” românilor și bulgarilor
- Dar nu mai bine (ne) împărtășiți domnia voastră povestea celui considerat ocrotitorul Bucureștiului, pe larg, aici? Abia ne lămurim de ce românii cinstesc un Sfânt Dimitrie care ar fi trăit sub Asănești, undeva prin secolul al XIII-lea, iar bulgarii un altul, care și-ar fi dus zilele mai aproape de noi, la finele secolului al XVII-lea. Să fie relaționată varianta bulgărească cu nevoia creștinilor de la sud de Dunăre de a crede, de a spera, în acele vremuri de restriște, într-un nou sfânt care să le insufle curajul de a se împotrivi siluirilor asupritorilor turci? Să fi inventat episcopul cetății Cerven un nou Dimitrie doar din dorința și nevoia de a le insufla credincioșilor bulgari încredere în tentativa de a răsturna ordinea otomană în Balcani?
- „Naționalisme” de o parte și de alta întru „recuperarea” acestui sfânt al celor două popoare, despărțite de Dunăre. Ca să zic așa, un cuvios pus să tragă la „carul istoriei” românilor și bulgarilor. Românii „rezonează” mai mult la țarii vlahi de Târnovo, la Asănești și la vremurile învăluite în legendă de dinaintea creării statelor românești, de până în Basarabi - deși Sfântul trăiește într-un sat cu numele acestei faimoase dinastii... În vreme ce bulgarii, lipsiți de statalitate mai multe secole la rând, apelează în cazul dat la ceea ce numesc „renașterea bulgară”. Unele hagiografii ale Cuviosului Dimitrie și Istoria slavo-bulgară, de la 1762, a lui Paisie Hilandarski susțin că Sfântul Dimitrie încă trăia în 1685. - Cum îl știm - păstor de vite, retras la peștera de pe Lom, nevoindu-se în post și rugăciune. - Așadar, moaștele sfântului, socotind 1685 ca an al trecerii lui la cele veșnice, rămase în apa Lomului 33 de ani, ar fi fost descoperite către 1720 - dacă ținem cont de acest punct de vedere.
Ancore în timp
- Dar?
- Unele date ale minunilor petrecute acolo nu concordă cu această cronologie, minunile petrecându-se într-o altă perioadă. Serbăm, deci, 250 de ani de la aducerea moaștelor la noi. Prin urmare, la Basarabovo, acestea au rămas doar vreo 55 de ani, până în 1774. Ceva pare în neregulă în relatările bulgarilor...
- E evident.
- Pe de altă parte... De ce nu s-a nevoit Sfântul Dimitrie Basarabov în vremea binecredincioșilor împărați de Târnovo, Petru și Ioan Asan/Caloian, așa cum susținem noi? Răspunsul e simplu... În 1207, Ioniță Caloian (ultimul dintre frații Asănești) se mută la cele veșnice. Iar pe apa Lomului, cea dintâi comunitate monahală va fi întemeiată de Ioachim I, viitor patriarh de Târnovo (1235-1246), în jurul anului 1220. Numele celor trei ucenici ai săi, după petrecerea lui la Athos și mutarea la Krasen, e cunoscut. O obște rămasă multă vreme aceeași. Abia către 1230 este săpată în stâncă o biserică ceva mai încăpătoare, comunitatea monahală de pe Lom (aflată la Ivanovo) devenind una înfloritoare după 1240. Numărul mănăstirilor și sihăstriilor în zonă se va înmulți însă după 1300 - „roind” de la Ivanovo -, câteva având această datare în apropierea actualului sat Basarabovo, de lângă Dunăre, pe la 1330-1340. Greu de socotit așadar o petrecere a sfântului ocrotitor al Bucureștilor în perioada propusă de unele hagiografii de la noi. Vremea închinovierii Sfintei Teofana Basarab, jumătatea veacului al XIV-lea, ar putea fi luată în calcul cumva pentru petrecerea Sfântului pe Lom. Ori poate începutul veacului al XV-lea, ori chiar al XVI-lea...
Mărturia episcopului catolic de Nicopole, Nicola Pugliesi
- Un mănunchi de enigme și presupuneri.
- Că Paise de la Hilandar nu a avut dreptate e limpede... Este contrazis categoric, doi ani mai târziu, în 1764, în privința petrecerii Sfântului Dimitrie pe apa Lomului, de către episcopul catolic de Nicopole, Nicola Pugliesi. Mulțumită acestuia - martor ocular la un hram la Basarabovo -, aflăm că sfântul era cinstit cu evlavie, în comunitate, „de mai bine de trei veacuri” („venerato per santo da tre secoli e piu”), adică din cea de-a doua jumătate a sec. al XV-lea. Cu doar patru ani înainte de începerea războiului ruso-turc, iată, sătenii din așezarea de la vărsarea Lomului în Dunăre, poate chiar preotul din Basarabovo, îi spun lui Pugliesi că de veacuri îl cinstesc pe acest sfânt. Nu se știa cu exactitate de când. Altfel, dacă moaștele ar fi fost descoperite în jurul anului 1720, ar fi putut exista chiar martori ai scoaterii lor din Lom, ori s-ar fi știut de la bunici că sfântul ar fi trăit până în 1685. Prin urmare, „semnale false”, ca să spun așa, domnule Saiu.
- Derutante însă.
- Paisie, la Athos, a avut, cel mai probabil, parte de vreo relatare a unui taxidiot, care ajunge la Dunăre cu puțină vreme înainte. Nu există date că el ar fi fost la Basarabovo. De altfel, cărturarul bulgar își însemnează că moaștele s-ar fi aflat lângă Sviștov, nu în apropiere de Rusciuc. Cu cât ești mai departe, ca loc ori ca timp, de un eveniment, de o comunitate, cu atât mai mult percepția e una eronată. Și vedem chiar astăzi, de pildă, reprezentări, scene vrut alegorice, cu scoaterea moaștelor din Lom, ori cu aducerea acestora de către Saltîkov la București. O mare de fesuri balcanice... Așa ne-am obișnuit să-i percepem nu doar pe turci, ci pe balcanici în general. De ce nu și turbane însă, ori gugiumane! Căci povestea fesurilor începe abia pe la 1829 și durează până în 1925. Îl vedem purtat mai ales în perioada tanzimatului - 1839-1876 - în Balcani. Nu în 1720, nu în 1774. Trebuia să mai treacă mai bine de o jumătate de secol pentru a ne închipui strămutarea moaștelor astfel. Revenind la Paisie... Erau, da, începuturile renașterii bulgare. Mai târziu, bulgarii vor pune mână de la mână și vor ridica măreața mănăstire Rila - așa cum o vedem astăzi. Un adevărat program de deșteptare națională în care sfinții nu vor fi ocoliți...
Un an împovărător
- Așadar, greu de spus în ce perioadă a trăit sfântul…
- Greu de spus și când au fost descoperite moaștele, dacă e vorba de un sfânt popular, ori dacă a fost proclamat ca sfânt de către Patriarhia de Târnovo mai înainte de 1396... Indicii despre prezența moaștelor unui sfânt, după 1500, la Basarabovo, ar fi însă. Relatări despre aceasta avem la un important cărturar aromân, considerat cel mai de seamă scriitor de expresie medio-bulgară de la sud de Dunăre, din prima jumătate a secolului XVI-lea - popa Peiu (Pop Peio), preot „în cetatea Serdicăi” (Sofia de astăzi) în primele decenii de după 1500. În cuvântul înainte al unei hagiografii dedicate unui sfânt macedonean - Gheorghe cel Nou din Kratovo - pe care am tălmăcit-o și publicat-o de ceva vreme în românește - clericul caută să-i încurajeze pe contemporanii săi - după depăşirea împovărătorului an 1492 (7000 de la Facerea lumii), unul cu profunde semnificaţii eshatologice - că Divinitatea nu i-a părăsit pe creștinii aflați sub robia turcească. Amintind despre un sfânt al vremii, spune că acesta s-a nevoit „în apropierea oraşului Resi (Ruse) de lângă Dunăre”...
- Interesant.
- Dezvăluie că l-a cunoscut îndeaproape. Că prin Botez a fost numit Ştefan, că a fost mai întâi preot. Din pricina strâmtorărilor va fugi cu familia sa din satul natal la Serdica, iar mai apoi va trece în Ungrovlahia, devenind un apropiat al domnitorului „Radul” (Radu cel Mare - 1495-1508), fiul lui Vlad Călugărul. Murindu-i soţia, se va închinovia într-una dintre bogatele mănăstiri de la noi, luându-şi numele de Sofronie. Se va întoarce din nou la sud de Dunăre, stabilindu-se „în apropiere de Resi”, la o mănăstire de aici. Diavolul nu va răbda, ne spune popa Peiu, apropierea lui de Dumnezeu, îndemnând pe unul dintre apropiaţi să-l omoare. Lovindu-l cu un topor în cap, îl va lipsi pe Sofronie de viaţa cea pământească.
33 - un număr simbolic?
- Ce poveste!
- La trei ani după moarte, Sofronie se va arăta vieţuitorilor mănăstirii de pe Lom, poruncindu-le să fie scos din mormânt. Spre mirarea tuturor, el a fost aflat „ca şi cum ar dormi”, moaştele sale fiind pline de bună mireasmă. Preotul cărturar nu uită să amintească nici „de mulţimea minunilor şi vindecărilor sfântului, ce fac vestite până departe acele locuri”. Chiar exclamă: „Iar cel ce nu crede acestor cuvinte, să meargă el însuşi acolo, ca să vadă şi să se încredinţeze de adevăr!”. Cum, după 1500, doar mănăstirea Basarbovo o mai aflăm pe Lom - sub ocrotirea domnilor Țării Românești, celelalte sihăstrii și lavre fiind devastate și închise de turci -, ieromonahul, cuvios și mucenic, ar putea fi un al doilea sfânt de aici. Doar că popa Peiu nu are cunoștință de un alt sfânt - enumerând în cuvântul înainte al hagiografiei sale nu puțini cuvioși și mucenici de la sud de Dunăre. Și mulți cercetători înclină să creadă că perioda de 33 de ani în care sfântul Dimitrie s-a aflat în apa Lomului ar fi de fapt una legată de un număr simbolic, moaștele fiind pierdute pentru multă vreme. La scoaterea din Lom, după unii, episcopul faimoasei cetăţi Cerven, Ieremia, organizator al unei revolte antiotomane, ar fi schimbat, spre însuflețirea creștinilor, numele sfântului din Sofronie în Dimitrie, plasând sărbătorirea „Noului Dimitrie” în cea de-a doua zi de după hramul catedralei din Cerven - Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Părerile sunt împărțite însă. Mai nou, se consideră că moaștele acestui sfânt, numit Sofronie, ar fi putut fi strămutate undeva în Serbia - neprecizat însă -, Sfântul Dimitrie Basarabov nevoindu-se aici mai târziu, către 1660-1685. Cert rămâne un fapt...
- Vă rog.
- Dacă acceptăm varianta românească a vieții Sfântului Dimitrie nu avem cunoștință de doi sfinți cu moaște la Basarbovo în același timp din vreo sursă... Deocamdată, cum aminteați, Sinoadele de la București și de la Sofia prezintă credincioșilor versiuni ale hagiografiei Sfântului Dimitrie mult diferite în privința perioadei petrecerii sfântului pe Lom. E vorba de secole. Ca și cum am spune, de pildă, că părintele Cleopa - propus a fi trecut în rândul sfinților de curând - ar fi dus pentru unii aspră nevoință în zilele noastre, iar pentru alții în timpul lui Mihai Viteazul, ori chiar mai devreme.
Sihăstriile de pe Lom
- Oricum, sinoadele au căzut de acord măcar asupra unui aspect: Valea Lomului, de la Dunăre până-n Balcani, pe o lungime de câteva zeci de kilometri, a fost cândva o zonă sfântă, unde creștinii și-au zidit credința în grote săpate în stânci, nu mai puțin de 300 de sihăstrii fiind (re)cunoscute aici. Dezvăluiți-ne, vă rog, amănunte despre lăcașul în care a fost descoperită fresca ce o reprezintă pe Teofana Basarab, fiica lui Basarab I.
- Da, toate aceste sihastrii de pe Lom au o valoare inestimabilă. Mai ales pentru noi, românii. Cele de la Ivanovo sunt astăzi în patrimoniul UNESCO. Iar dacă admitem că Sfântul Dimitrie a trăit în urmă cu opt secole, nu putea fi decât un isihast. Satul Basarabovo nu era pe atunci. Ar avea o altă hagiografie. Nu păstor de vite, nu căsătorit, ci un nevoitor, ori sihastru, alături de marii monahi de aici. Într-un uriaș crater, în mijlocul câmpiei înalte sud-dunărene, cu sute și sute de sihaștri, majoritatea ierarhilor târnoveni ucenicind nu puțină vreme în acest Athos de la Dunăre. Complexul monahal de pe Lom, închinat Sfântului Arhanghel Mihail, reunea către jumătatea veacului al XIV-lea șase mari lavre, așezate la distanțe considerabile una de cealaltă. Una dintre acestea, situată în singurătate, de partea dreaptă a Lomului, a fost, în veacul al XIV-lea, mănăstire de călugărițe... După ce este repudiată - în 1345 - de țarul Ioan Alexandru, în septembrie 1347, țarița Teodora de Târnovo, fiica lui Basarab I, după o perioadă de noviciat, devine monahie. Locul retragerii ei, cu binecuvântarea unui duhovnic și sfătuitor îmbunătățit, va fi apa Lomului. Va ctitori aici, în stâncă, o nouă biserică pentru pustnice. Cu hramul Sfinților Teodor Tiron și Teodor Stratilat. Chipul ctitorei - înfățișată în haine monahale și cu nimb, purtând în mână chivotul bisericii - este încadrat de cei doi sfinți ocrotitori. Frescele lăcașului din stâncă (naosul are aproximativ 5-6 metri) se mai păstrează doar pe pereții de nord și de răsărit ai acestuia. Culoarea ocru deschis a acoperământului împărătesei-monahii aproape că se contopește cu ocrul aureolei. În fine, am vorbit în mai multe rânduri pe subiectul dat, străbătând ani în șir Valea Lomului... O frescă aproape neștiută la noi. La nici o sută de kilometri depărtare de București intri, vă asigur, într-o altă lume... A ctitoriilor basarabe uitate. Chiar către 1600 urmașii faimoasei dinastii românești purtau de grijă de mănăstirea și satul de pe Lom...
Dreptate pentru Ivan (Saltîkov)
- Iată un crâmpei de istorie românească fascinant! Revenind la Sfântul Dimitrie: cum au ajuns moaștele lui în România, în București? S-au plătit bani grei pentru ele? Că doar nu ni le-a făcut cadou Ivan Saltîkov…
- Bine ziceți, Ivan Saltîkov. După 1990, am încercat - cu felurite prilejuri, mai întâi firav - să dau o mână de ajutor întru restabilirea unui adevăr istoric: aducerea moaștelor Cuviosului Dimitrie din Basarabi la București e datorată nu lui Piotr (Petru) Saltîkov, ci fiului acestuia, Ivan Saltîkov. Cu date concrete, cu probe biografice...
- Și?
- În cele din urmă - după o cercetare serioasă (cel mai probabil) a unor surse, presa - nu doar cea bisericească - de la noi a admis că e vorba despre Ivan. Iar ca să „împace lucrurile”, unii teologi și jurnaliști, cumva, consideră că pe Ivan l-ar mai fi chemat și Petru - Ivan Petru/Piotr Saltîkov. Evident, nu există nici un temei în cazul dat. Ivan e pur și simplu, prin botez, Ivan. Atât. Iar românizarea patronimului Petrovici - din Ivan Petrovici Saltîkov în Ivan Petru Saltîkov - e de-a dreptul defectuoasă, făcând parte din categoria „așa nu”. Ca și cum am scrie pe coperta unei cărți în românește - Fiodor Mihail Dostoievski, nu Mihailovici. Ba, Doamne ferește!, ne-am putea trezi la o adică, direct, cu un Isache ori Isaaki Soljenițîn, uitând chiar de Aleksandr. Așadar, Ivan se cuvine să rămână Ivan, ori Ivan Petrovici. Nu Ivan Petru. Măcar acum, la 250 de ani, să știm cine a adus moaștele la București, cum se numea cu exactitate...
Vine vorba de Hagi Dimitrie, supranumit Ment
- Utile lămuriri.
- Sigur, revenind, nu prea era ușă de biserică acest Ivan Saltîkov. Tatăl său, Piotr, a fost o vreme guvernator al Moscovei. Ivan s-a aflat mai mereu la ordinele contelui Voronțov - un mason rus de rang înalt - atât pe timp de pace, cât și în războiul din Balcani. Va ocupa mai apoi postul deținut de tatăl său, deși nu l-ar mai fi meritat. Corespondența imperială rusă arată limpede că era pururea înglodat în datorii. Și nu doar în petrecerea sa din Apusul Europei, vreme de câțiva ani, după războiul încheiat în 1774. Voronțov va fi înștiințat în mai multe rânduri că pur și simplu Ivan Saltîkov făcea de râs „întreaga nație rusă” în afara țării prin împrumuturile sale uriașe pe care uita pur și simplu să le restituie. Cel care va face ca moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov să rămână la București, în iulie 1774, va fi Hagi Dimitrie, supranumit Ment - „om de legătură”, în limba turcă -, însoțitorul generalului rus, ca tălmaci, în campaniile acestuia - la negocierile și contactele avute - știind bine româna, rusa, turca și bulgara.
- Ce personaj!
- Faptul că vorbea limba rusă arată că Hagi Dimitrie petrecuse o vreme în Rusia. Poate că venise împreună cu Saltîkov din Imperiul Rus. Bulgarii îl consideră de-al lor. Cu siguranță, nu putea face decât politica generalului. Cât adevăr e în faptul că Saltîkov voia să ia moaștele în Rusia - părăsite fiind ele în satul Basarabovo, pustiit de război, locuitorii așezării, în cea mai mare parte români, refugiindu-se în satul Slobozia de Vlașca -, ori că se aștepta să primească ceva pentru acestea de la domnitorii Valahiei - ce jinduiau de multă vreme să le vadă trecute Dunărea - greu de spus. Saltîkov va fi mustrat însă pentru fapta sa odată ajuns acasă, dovadă că a făcut totul cu de la sine putere, fără să-și consulte superiorii. Nemulțumirea a fost arătată chiar de Sinodul Rus, ce a dorit mai apoi ca moaștele să fie luate de la București și duse în Rusia.
Când s-a încheiat, de fapt, „târgul moaștelor”
- Dorință neîmplinită.
- Sigur, serbăm pe 13 iulie 250 de ani de la aducerea moaștelor, însă această dată nu e chiar data venirii Sfântului Dimitrie la București. Tratatul de la Kuciuk-Kainargi a fost semnat pe 21 iulie 1774 - 10 iulie, pe calendarul vechi, căci nu se „pierduseră” chiar 13 zile. Toată lumea menționează astăzi această dată - 21 iulie. Așadar, serbăm „pe vechi”. Ba mai mult, există deja o dată de calendar a mutării moaștelor Sfântului: 8 iulie - la Biserica Rusă - din Exil - în Rusia bolșevică era mai greu de ținut. Cu două zile înaintea semnării tratatului, Saltîkov încheiase deja „târgul moaștelor”, la Rusciuk, cu o delegație de clerici și boieri valahi, pregătind pe atunci un asalt al cetății Turtukaia pentru data de 14 iulie. Ar fi auzit de tratat și ar fi renunțat; însă adevărul era că Piotr Rumeanțev a negociat cu turcii „cu tocul într-o mână și cu sabia în alta”, neîncetând ostilitățile până în ultima clipă...
Referatul-refuz al lui Gala Galaction
- În legătură cu furtul moaștelor Sfântului Dimitrie de către bulgari dintr-un București supus Puterilor Centrale (1918): relatați într-un dialog de-ale noastre de anul trecut că vecinii României de la sud de Dunăre au vrut să și le însușească inițial în mod oficial, adică să treacă moaștele în Bulgaria cu acte în regulă, dar cum nu erau înghițiți de nemți - ei dictau în cetatea de pe Dâmbovița -, aceștia din urmă, printr-un anume locotenent Dietz, au însărcinat un român, pe Gala Galaction, să se ocupe de partea scrisă a solicitării. Se cunoaște conținutul referatului-refuz întocmit de Grigore Pișculescu și remis bulgarilor prin intermediul comandaturii portului Rusciuk?
- Un referat deloc pe placul vecinilor de la sud de Dunăre, categoric. Conținutul referatului bisericesc se cunoaște, desigur. Există un „Dosar special pe anul 1918” - cu documente de la Mitropolia Ungrovlahiei - păstrat la Biblioteca Academiei Române. Se avea în vedere prezentarea unor date referitoare la furtul moaștelor de către bulgari la viitoarea conferință de pace - prin Ministerul Afacerilor Străine. În fine, arhivele păstrează mult mai multe documente, începând cu aceast răspuns la cererea, vrut legală, a bulgarilor. Gala Galaction întârzie vădit raportul, considerând că e impropriu să se discute despre naționalitatea sfântului, socotit de bulgari ca fiind din neamul lor, populația din Valea Dunării nefiind una omogenă, cum se știe, vreme de veacuri. „În acel timp imprecis - subliniază Galaction în raport - singura alcătuire creștină de o oarecare consistență, aici, pe țărmurile Dunării, era principatul Munteniei. Deci principele valah s-a interesat cel dintâi de descoperirea făcută”. Gala Galaction prezintă, totodată, într-o lumină favorabilă aducerea moaștelor la București, în timpul războiului ruso-turc, „într-un loc sigur, unde prestigiul și buna lor păstrare erau mult mai mari”... Bulgarii, evident, nu se vor resemna. Au urmat furtul moaștelor și recuperarea acestora de către nemți în apropiere de Giurgiu...
Cei mai importanți sfinți ai românilor
- Despre care ne-ați mai povestit în paginile Jurnalului… Care sunt, în opinia dumneavoastră, cei mai importanți sfinți ai românilor? Dar cele mai importante sfinte?
- Grea întrebare. Cei la care avem evlavie.
- Bun răspuns!
- Uneori sunt recunoscuți ca sfinți de către Biserică cuvioși care au avut anumite daruri în timpul vieții, nevoințe știute, care au arătat vitejie pe câmpul de luptă pentru apărarea neamului și dreptei credințe. În unele biserici locale, voievozii, militarii, „adunătorii de pământuri” întrec însă măsura. S-a ajuns aproape la ceea ce numim „cultul strămoșilor”, ca în țări precum India. Sfinții trebuie să treacă „proba timpului”, falsa evlavie și „directivele” unora neavându-și locul în cazul dat. Printre cei mai de seamă sfinți de la noi amintim de Sfânta Filofteia, Sfânta Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Calinic de la Cernica, Sfântul Grigorie Decapolitul. Sigur, sunt și sfinți români ce au moaște departe de țară - Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Sfânta Teodora de la Sihla. Mari făcători de minuni și ajutători, alinându-ne necazurile ori de câte ori ne rugăm lor. Dumnezeu îi știe însă cu adevărat pe cei mai importanți. El îi trimite să ne ocrotească și să ne vegheze...
Profilul religios al românului de astăzi
- Cum arată, stimate domnule Gheorghiță Ciocioi, profilul religios al românului de astăzi?
- Sociologii, întrebați, vor spune una, etnologii alta, teologii cu totul altceva. Cât despre politicieni, sunt gata să declanșeze - ba chiar să creeze - mecanisme care să scoată la iveală un anumit profil ce le-ar putea sluji favorabil scopurilor de moment. Românii, da, sunt un popor religios prin comparație cu multe alte neamuri. Poate că regimul comunist a făcut ca parohia să nu mai aibă importanța din trecut, însă aceasta reînvie încetul cu încetul. Vedem cum se petrec lucrurile în diaspora. Cei plecați vin la biserica românească, se regăsesc mereu aici. Iar dacă vom rămâne în Biserică, dacă nu ne rupem de trunchi, vom rezista peste veacuri ca neam. Provocările istoriei, desigur, pentru noi, nu sunt deloc puține. E nevoie adeseori de răbdare din destul în fața acestora. Românii sunt însă încrezători în viitor. Au o vorbă înțeleaptă legată de Pronie: „Nu ne lasă Dumnezeu”. Suntem, așadar, ai Lui, indiferent de cum ne văd unii și alții. Români și creștini...
250 de ani se vor împlini în 13 iulie 2024 de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie Basarabov la București
„Românii rezonează mai mult la țarii vlahi de Târnovo, la Asănești și la vremurile învăluite în legendă de dinaintea creării statelor românești, de până în Basarabi”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
1774 este anul în care moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov au ajuns în capitala României de astăzi
„Aducerea moaștelor Cuviosului Dimitrie din Basarabi la București e datorată nu lui Piotr (Petru) Saltîkov, ci fiului acestuia, Ivan Saltîkov”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Cel care va face ca moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov să rămână la București, în iulie 1774, va fi Hagi Dimitrie, supranumit Ment”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Românii, da, sunt un popor religios prin comparație cu multe alte neamuri. Poate că regimul comunist a făcut ca parohia să nu mai aibă importanța din trecut, însă aceasta reînvie încetul cu încetul”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Dacă vom rămâne în Biserică, dacă nu ne rupem de trunchi, vom rezista peste veacuri ca neam”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog