Lumea a devenit mai volatilă ca niciodată, iar provocările externe cărora trebuie să le facă față Europa se înmulțesc pe zi ce trece. UE nu mai poate fi sigură că angajamentele asumate ieri vor mai fi respectate mâine. Evoluţia PIB-ului în Europa a ajuns la un vârf la finalul anului trecut, iar în prezent decelerează. În plus, negocierile pentru bugetul Uniunii Europene pentru următorul exercițiu bugetar vor conduce, probabil, la alocări mai scăzute de fonduri structurale pentru ţări precum România, Ungaria sau Polonia. Iar decizia Regatului Unit de a părăsi UE va avea un impact profund asupra ordinii europene a secolului al XXI-lea. “Marea majoritate a britanicilor care au votat în favoarea ieșirii din UE în cadrul referendumului din 2016 nu erau preocupați de bunăstarea economică, ci de redobândirea suveranității politice depline”, opina recent ministrul german de Externe din cabinetul Schroeder (1998-2005), Joschka Fischer.
Potrivit lui Fischer, adepții Brexit nu definesc suveranitatea în termeni de “fapte obiective despre prezentul și viitorul Marii Britanii, ci în funcție de trecutul britanic ca putere mondială în secolul al XIX-lea”. Iar și mai riscant este faptul că “dacă restul continentului va urma exemplul britanic, optând pentru secolul al XIX-lea în defavoarea secolului al XXI-lea, UE s-ar dezintegra”, susține politicianul, diplomatul și politologul german. Fiecare țară va fi forțată să se întoarcă într-un sistem greoi de state suverane care se luptă pentru supremație și verificându-și una alteia constant ambițiile. Țările europene s-ar lipsi de orice putere reală și, astfel, “ar fi retrase pentru totdeauna de pe scena mondială. Europenii nu și-ar mai determina propriul viitor; soarta lor ar fi decisă în altă parte”. Nu întâmplător, șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, atrăgea recent atenția opiniei publice asupra faptului că Uniunea Europeană “este gardianul păcii”. Juncker îndeamnă concetățenii să respingă “naționalismul găunos care proiectează ură față de ceilalți”.
Predicții pesimiste arată că Europa - cel mai mare importator de energie al lumii, dar și cel mai mare consumator de produse importate din economii NON-europene - sfâșiată între transatlantism și eurasianism, ar deveni pradă ușoară pentru marile puteri neeuropene din secolul al XXI-lea. China are ca obiectiv major să devină numărul 1 mondial. SUA nu au de gând să cedeze poziția și se consolidează între granițe, dar și în afara lor. Europa ar putea deveni chiar o arenă în care s-ar tranșa această luptă.