Consiliul European de la sfârșitul săptămânii trecute anunță un ritm accelerat pentru reforme în UE. Donald Tusk a propus Clubului liderilor un program de summit-uri tematice, aproape 20, până la alegerile europarlamentare din iunie 2019. Conversie socială, apărare, democratizare, politici economice, migrație, securitate internă cuprind teme vaste, în care poziții ce par ireductibile ar trebui armonizate. Sunt 27 de voci chemate să ia deciziile în condițiile unui drept de veto care poate bloca propuneri importante pentru transformarea Uniunii Europene într-o federație articulată ca interese, obiective și sens național în interesul cetățenilor. Acest interes, numit și național, este apărat de politicienii trimiși la Bruxelles, dar derapaje și fisuri fac din ciclul electoral de patru ani o perioadă în care mesagerul fiecărei țări în Consiliul European să aibă poziții contrare sau puțin susținute de cei care l-au ales.
Observ la președintele Klaus Iohannis tendința de a nu mai dezvolta în țară, după revenirile de la summit-urile europene, dezbaterile de la Bruxelles. Declarații de presă limitate ca spațiu nu mai sunt urmate de nimic din partea instituției prezidențiale, ceea ce rupe firul comunicării publice dintre București și Bruxelles și pune România într-o stare de provincie neracordată la problemele reale ale UE. Astfel cresc, cu premeditare sau fără intenție, sentimente de frustrare ale cetățenilor români față de UE, se alimentează populismul și agenda neeuropeană. Mult mai atașat de NATO, unde alocarea de 2 la sută pentru apărare îl face pe Iohannis fruntaș de zonă, președintele se mulțumește doar cu rolul de gazdă pentru summit-ul de la Sibiu, din 2019. Şeful statului se ferește să spună că Juncker și Tusk propun o Europa cu viteza turbo, în care cine nu ține pasul pierde din mecanismul reformelor și, în final, se desparte și de avantajele pieței unice, de bugetele consistente gestionate în comun. Lipsa de colaborare cu guvernul, dorința președintelui de a nu divulga din ,,secretele” din bucătăria de la Bruxelles pot pune România pe lista țărilor leneșe, care nu pot cupla la viteza transformărilor la care se angajează atleții Europei.