Jurnalul.ro Timp liber Monden Eva Longoria este însărcinată în patru luni cu primul său copil

Eva Longoria este însărcinată în patru luni cu primul său copil

Cunoscuta actriţă americană Eva Longoria este însărcinată în patru luni cu primul său copil, potrivit revistei 'Us Weekly', care citează un reprezentant al artistei de origine mexicană, relatează miercuri EFE.

Este vorba de primul copil al Evei Longoria în vârstă de 42 de ani şi de al patrulea pentru soţul ei, mexicanul José 'Pepe' Bastón, 49 de ani şi director al Grupului Televisa, care are deja trei copii cu fosta sa soţie, actriţă şi top-model Natalia Esperón. Actrita va avea un baietel.

Revista reaminteşte că Eva Longoria, protagonista unor seriale precum 'Desperate Housewives', a provocat suspiciuni privind o posibilă sarcină în septembrie în timpul unei vacanţe la Atena, când a fost văzută cu o rochie largă înflorată.

La 6 decembrie, potrivit unor martori, actriţa îşi "atingea neîncetat burtica" în timpul unei şedinţe foto la gala L'Oreal din Nueva York.

Longoria şi Bastón s-au căsătorit în mai 2016 într-o ceremonie desfăşurată în aer liber în Valle de Bravo (Mexic) în prezenţa unor prieteni ca Melanie Griffith, sau David şi Victoria Beckham, după o relaţie de doi ani şi jumătate cu responsabilul Grupului Televisa.

Longoria a mai fost căsătorită cu actorul Tyler Christopher, între anii 2002 şi 2004. În iulie 2007, ea s-a căsătorit la Paris cu jucătorul de baschet Tony Parker, de care a divorţat în 2011.AGERPRES

Subiecte în articol: eva longoria
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri