Astăzi, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a decis să îi aplice președintelui României, Klaus Iohannis, o amendă de 5.000 de lei. Decizie luată în urma declarațiilor domnului președinte referitoare la un proiect de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc pe care domnia sa l-a pus în seama „trocul PSD-ului cu UDMR-ul pentru a da ungurilor Ardealul”. Declarații care CNCD consideră că reprezintă un act de „discriminare și încălcare a dreptului la demnitate pe criterii de apartenență etnică/națională”. Au mai fost, de asemenea, aplicate și alte sancțiuni, dar nu despre asta aș dori să îl discutăm aici și acum. Nu înainte, însă, de a menționa că, în acest fel, avem o dovadă că legile statului constituite un dat unic și unitar, iar nerespectarea lor atrage sancțiuni aspre indiferent de poziția pe care cineva o ocupă pe scara ierarhică a diverselor instituții și organisme ale sferei politicului sau ale societății civile. Dimpotrivă, aș spune că, pe cât de înalte sunt pozițiile pe care le dețin, cu atât mai mari sunt așteptările noastre ca, prin comportamentul și prin declarațiile lor, aceste persoane sau, după caz, personalități, să fie, pentru colectivitate, exemple de rigoare și de bune practici.
Cam asta aș fi avut de spus despre deciziile pe care forul de conducere al CNCD le-a luat azi. Nu pot, însă, închide discuția și, cu atât mai mult, să îmi ascund surprinderea față de două decizii luate,tot astăzi, de către Colegiul director al CNCD. Am în vedere motivul identic invocat în cadrul respectivei reuniuni pentru ca nici premierul Ludovic Orban și nici ca europarlamentarul Rareș Bogdan,altă personalitate marcantă a PNL, să nu fie sancționați pentru că, în ocazii diferite desigur, au folosit expresia „ciuma roșie”. Citez:”Folosirea apelativului „ciumă roșie” (de către Ludovic Orban, respectiv de către Rareș Bogdan n.n.) nu reprezintă faptă de discriminare, se încadrează în limitele libertății de exprimare și este protejată de art.10 al Convenției omului și libertăților fundamentale”.
Să fie, oare, atât de nevinovată sintagma „ciuma roșie”, așa cum apreciază decidenții CNCD-ului? Categoric nu! Fiindcă dacă dăm o simplă căutare,de exemplu pe Google, avem numeroase dovezi că denumirea „ciuma roșie” („die Rote Peste” în limba germană), a făcut parte din fondul principal de expresii al ideologiei și al propagandei naziste, fiind patentată de către Joseph Goebbels, ministrul propagandei regimului hitlerist în perioada 1933-1945. Iar, dacă vom continua să scotocim printre documentele vremii,așa cum au și făcut câțiva cercetători avizați ai subiectului, o vom regăsi și în versurile unui cunoscut marș al naziștilor. Mai precis într-un vers care sună așa:”Gegen die Rote Peste”, în traducere românească:”luptăm împotriva ciumei roșii”. Așa încât, dată fiind sorgintea sa incontestabil nazistă, folosirea în discursul public a expresiei „ciuma roșie”, expresie având și o pronunțată încărcătură discriminatorie, este interzisă și este sancționată prin lege. Mai puțin, se vede treaba, de către CNCD, în cazul lui Ludovic Orban sau al lui Rareș Bogdan!
Pe bună dreptate îmi pun și eu aceeași întrebare pe care și-au mai pus-o și alți comentatori:oare să nu cunoască această situație purtătorii de mesaj ai PNL-ului și co-militanții săi? Sau știu foarte bine treaba asta, dar mizează, și de data asta, pe pasivitatea și pe dezinteresul opiniei publice focalizată, acum pe COVID-9. Mă refer, bineînțeles, la cei care folosesc calificativul „ciuma roșie” pentru a stigmatiza PSD- ul, pe care îl taxează ca urmaș al PCR. Fără a aduce și dovezi temeinice și sustenabile! Motiv pentru care reiau o altă perfect îndreptățită observație care a circulat pe aceeași temă și anume că ar fi fost cazul ca venerabilul domn Mihai Șora să le fi atras luarea aminte ideologilor și strategilor campaniilor anti-PSD, atât de dragi domnului președinte Klaus Iohannis, în ce se bagă atunci când recurg la asemenea etichetări. Știm cu toții cât de mult adevăr conține zicala „cine nu are bătrâni și își cumpere” și de aceea le recomand acestor aprigi militanți să apeleze, în regim de maximă urgență, la inestimabilul tezaur de experiență teoretică și practică pe care domnul Mihai Șora l-a acumulat ca membru al Partidului Comunist Francez și pe care l-a îmbogățit în mod substanțial în perioada următoare, atunci când i-a fost consilier Anei Pauker.
Poate nu aș fi deschis această discuție dacă, printr-o simplă coincidență desigur, ieri- cu o zi înainte ca membrii Colegiului director al CNCD să decidă că atunci când au folosit termenul „ciuma roșie”, premierul Ludovic Orban și europarlamentarul Rareș Bogdan s-au încadrat în limitele libertății de exprimare- colegul lor de partid, Florin Roman, nu ar fi declarat, de la tribuna Parlamentului României, următoarele: „Ciuma roșie trebuie extirpată până la capăt”. Prin „extirpare” înțelegându-se a distruge complet, a nimici, a stârpi. Înlocuind , în acest fel, discriminarea, marginalizarea și izolarea, cu excluderea și cu suprimarea. Nu ne mai rămâne, atunci, decât să ne întrebăm dacă și în ce măsură este compatibilă cu normele și cu uzanțele pluralismului politic și ale unui stat de drept, stat membru al alianței nord-atlantice și al Uniunii Europene, o asemenea exprimare și, de fapt, mentalitatea intolerantă, totalitaristă care o generează? Exprimare și mentalitate care înlocuiesc confruntarea ideilor și a argumentelor cu oprimarea și ajung până la suprimarea adversarului. Toate acestea ne aduc dureros de bine aminte de fraza pe care, la ordinul expres al lui Mussolini, procurorul Isgrao a rostit-o, pe 4 iunie 1928, atunci când Atonio Gramsci a fost condamnat 20 de ani, 4 luni și 5 zile de închisoare: „Timp de douăzeci de ani, trebuie să împiedicăm acest creier să funcționeze”.
Referință care sunt convins că se încadrează în limitele libertății de exprimare, poate, chiar ceva mai bine decât declarațiile lui Ludovic Orban, ale lui Rareș Bogdan și ale altor propagandiști care și-au făcut din „extirparea PSD” o acută obsesie resentimentară. Obsesie care îl marchează pe „omul resentimentului”, despre care Max Scheler a scris o carte memorabilă a cărei învățătură este concentrată în aceste cuvinte:”Resentimentul este o auto-intoxicare sufletească ale cărei cauze și consecințe sunt foarte precise”.