Jurnalul.ro Tech Facebook va şterge sute de pagini controlate de organizaţia rusească care s-a implicat în alegerile din SUA

Facebook va şterge sute de pagini controlate de organizaţia rusească care s-a implicat în alegerile din SUA

Facebook a declarat, marţi, că va şterge peste 200 de pagini de Facebook şi conturi de Instagram controlate de organizaţia rusească ce s-a implicat în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA, scrie The Independent.

Majoritatea paginilor şi conturilor în limba rusă, create de Agenţia de Cercetare pe Internet (IRA), cu legături la Kremlin, au vizat în special ruşi, ucrainieni şi alte state foste sovietice şi au acumulat aproximativ 1.5 milioane de urmăritori pe Facebook şi Instagram.

Facebook a afirmat că şterge conturile şi paginile pentru că IRA a minţit în legătură cu identitatea sa în momentul în care a creat conturile. Majoritatea conturilor nu ridicau probleme în ceea ce priveşte conţinutul, a spus ofiţerul şef pentru securitatea Facebook, Alex Stamos.

“Securitatea nu este o problemă pe care să o rezolvi în totalitate”, a scris Mark Zuckerberg pe pagina sa personală de Facebook. “Organizaţiile, precum IRA, sunt adversari sofisticaţi care evoluează constant, dar vom continua să ne îmbunătăţim tehnicile pentru a fi înaintea lor – în special când vine vorba de protejarea integrităţii alegerilor”

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri