Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FCSB, umilită acasă de CFR Cluj

FCSB, umilită acasă de CFR Cluj

de Redacția Jurnalul    |   

FCSB a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 4-1 (2-1), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 23-a a Superligii de fotbal.

FCSB pierde al doilea meci la rând cu acelaşi scor, după 1-4 cu Dinamo Zagreb, în Europa League.

Campioana a deschis scorul rapid, prin David Miculescu (2), după o minge respinsă greşit în propriul careu de Viktor Kun. FCSB îşi putea dubla avantajul, dar Darius Olaru a trimis în bară de la 18 metri (4).

Mihai Toma a ratat şi el o ocazie mare, şutul său fiind apărat de Mihai Popa, la primul său meci după revenirea la CFR (14).

CFR a avut primele ocazii în min. 22, dar Ştefan Târnovanu a respins şuturile lui Andrei Cordea şi Alibek Aliev. Toma a mai avut o ocazie (32), dar a ratat cu poarta goală.

Clujenii au întors scorul în finalul primei reprize, după ce Aliev a marcat la colţul lung (41), după ce a fost lansat în careu de Adrian Păun, iar Meriton Korenica l-a lobat pe Târnovanu (44), la o lansare a lui Matei Ilie şi o ieşire greşită la ofsaid a apărării bucureştene.

CFR a marcat imediat după pauză (49), prin Cordea, angajat de Păun.

Campioana a alergat după gol, dar Octavian Popescu nu a reuşit să-l învingă din 7 metri pe Popa (67), care s-a remarcat şi la şutul lui Alexandru Stoian de la 20 de metri (76).

Oaspeţii au mai trimis mingea în poartă prin Karlo Muhar (83), dar golul a fost anulat pentru un henţ comis în prealabil de Sheriff Sinyan.

Popa s-a opus şi la şutul lui Mihai Lixandru (87), de la 20 de metri.

CFR a închis tabela prin Lorenzo Biliboc (90+1), după o greşeală a lui Andre Duarte, la meciul său de debut la FCSB.

Miculescu a marcat al treilea cel mai rapid gol al sezonului, după 110 secunde.

Răzvan Tănasă a înscris cel mai rapid gol din acest campionat, după 85 de secunde, în meciul pe care Farul Constanţa l-a câştigat cu 3-2 în faţa Oţelului, pe 20 iulie, la Ovidiu, în etapa a doua. David Miculescu are al doilea cel mai rapid gol din acest campionat, după 89 de secunde, în partida cu Farul (1-2), din 26 iulie, în etapa a treia.

FCSB este la al doilea eşec consecutiv în campionat şi al treilea în toate competiţiile.

CFR Cluj are patru victorii consecutive.

În tur, scorul a fost egal, 2-2.

FC FCSB - FC CFR 1907 Cluj 1-4 (1-2), Arena Naţională - Bucureşti
Au marcat: David Miculescu (2), respectiv Alibek Aliev (41), Meriton Korenica (44), Andrei Cordea (49), Lorenzo Biliboc (90+1).
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: Mihai Marius Marica (Bistriţa), Ferencz Tunyogi (Zalău); al patrulea oficial: Szabolcs Kovacs (Carei)
Arbitru video: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitru asistent video: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Constantin Stătescu (Bucureşti) - LPF
AGERPRES

Subiecte în articol: FCSB CFR Cluj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri