Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1 Ploiești-Brașov, la kilometrul 135, în localitatea Azuga, județul Prahova, s-a produs un accident, în care o mașină a lovit o femeie de aproximativ 70 ani pe trecerea de pietoni.
Mașina a pătruns apoi pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un TIR.
În urma impactului, pietonul a decedat.
Circulația rutieră este restricționată pe sensul de mers Brașov-Ploiești, desfășurându-se pe un singur fir, alternativ, valorile de trafic fiind în creștere.
(sursa: Mediafax)