Jurnalul.ro Sport eXtrasport FIFA interzice Danemarcei să poarte un tricou cu un mesaj referitor la drepturile omului în Qatar

FIFA interzice Danemarcei să poarte un tricou cu un mesaj referitor la drepturile omului în Qatar

FIFA a interzis Danemarcei să poarte un tricou de antrenament cu un mesaj care critică situația drepturilor omului din Qatar, la doar câteva zile de începerea Cupei Mondiale FIFA.

Anul trecut, Federația Daneză de Fotbal (DBU) a anunțat că doi dintre sponsorii săi de tricouri, Arbejdernes Landsbank și Danske Spil, își vor retrage numele de pe echipamentele de antrenament ale echipei naționale, în favoarea unor mesaje critice și a unor marcaje care susțin îmbunătățirea drepturilor omului.

Pe tricou urma să se citească mesajul „Drepturile omului pentru toți", sau „Menskeregetteigs for alle" în daneză, însă acesta a fost interzis de către organismul de conducere al fotbalului, potrivit directorului DBU, Jakob Jensen.

„Astăzi am primit un mesaj de la FIFA că tricoul de antrenament cu care ne-am gândit că jucătorii ar trebui să se antreneze, pe care scrie "Human Rights For All" pe partea din față, a fost respins din motive tehnice și ne pare rău de acest lucru", a declarat Jensen, potrivit DR Sporten.

"Suntem de părere că mesajul "Human Rights for All" este universal și nu este un apel politic, ci ar trebui să fie ceva ce toți oamenii pot susține", a adăugat el.

DBU spune că își va continua activitatea de promovare a drepturilor omului în țară, în ciuda restricției impuse de FIFA.

„Timp de șapte ani, am organizat o serie întreagă de întâlniri, am pus în aplicare inițiative, ceea ce a însemnat că am fost de trei ori în Qatar în ultimele zece luni și m-am întâlnit cu lucrători migranți care m-au privit în ochi și mi-au spus că dialogul pe care îl purtăm face diferența", a adăugat Jensen.

Căpitanul Danemarcei, Simon Kjaer, se va alătura căpitanilor Angliei, Țării Galilor, Franței, Germaniei, Belgiei, Olandei și Elveției și va purta banderola OneLove, cu scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la discriminarea LGBTQ+ în Qatar, unde relațiile între persoane de același sex sunt incriminate.

Echipa Danemarcei se va deplasa la turneu fără membri familiilor, în semn de protest față de situația drepturilor omului din această țară.

Regulamentul FIFA pentru turneu prevede că este „interzisă afișarea de către jucători și oficiali a mesajelor politice, religioase sau personale, precum și a sloganurilor de orice fel, în orice limbă sau formă, pe uniformele de joc sau de echipă, pe echipament sau pe corp".

Pregătirile pentru Cupa Mondială FIFA au fost umbrite de preocupările legate de situația Qatarului în ceea ce privește drepturile omului și relațiile între persoane de același sex.

Săptămâna trecută, președintele FIFA, Gianni Infantino, a scris o scrisoare deschisă către toate națiunile participante la Cupa Mondială, îndemnându-le să se „concentreze asupra fotbalului", spunând că nu dorește ca sportul „să fie târât în fiecare bătălie ideologică sau politică existentă".

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri